Marea provocare:un
cromozom în plus
Elena se
îndrăgosteşte de un inginer constructor, Marinel…Dragostea reciprocă se pecetluieşte
la starea civilă, apoi la biserică.Şi, ca să fie familia completă, îşi doresc 2
copii:“cea mai importantă menire a fiinţelor umane este aceea de a fi părinţi”, spune Elena. Şi iată că primul
rod al iubirii dintre cei doi vine pe
lume la numai un an de la căsătorie. Liviu aduce fericire şi lumină în vieţile
lor, iar după câţiva ani primeşte şi un frăţior care se naşte la 13 mai 1987,
Teodor-Alin. Toate bune, până când medicul îi anunţă că micuţul abia născut
suferă de maladia Longdon Down (Trisomia 21), formă mozaicism . Instantaneu
bucuria li se transformă în tristeţe şi îngrijorare.La cei 32 de ani , Elena începe
să se întrebe cu ce-a greşit ? De ce ea ? Poate că este o
greşeală… Dar viaţa tace.Pesemne că are are altă treabă, de vreme ce rămâne mută la întrebările ei
disperate...Doamne, cât ar vrea ca vorbele medicului să fie un coşmar care trece
odată cu trezirea din somn! Cât ar vrea să aibă puterea de a face un medicament
miraculos care să vindece mica fiinţă ce priveşte acum curioasă, în timp ce se
cuibăreşte la sânul ei, cerând puţină afecţiune! Cât ar vrea să curme suferinţa
lui Doruleţ,aşa cum îi place să îl alinte, să se ia la trântă cu acel cromozom
în plus, care ameninţă să facă viaţa ei şi a micii făpturi bucăţele! În zadar
însă. Partea bună este că soţul îi este alături şi hotărăsc amândoi că au o
cruce de dus şi o vor duce până la capăt. “Începusem să citesc din
tratatele de medicină.Căutam cu disperare o portiţă de salvare.Dar toate
informaţiile erau sumbre. Cărţile de specialitate erau parcă făcute după acelaşi calapod, fără
o cercetare amănunţită a bolii, a individului, a mediului în care trăieşte şi
se dezvoltă. Diagnosticul era nemilos şi nedrept cu mica fiinţă apărută într-o
lume ostilă” Acum, când povesteşte, spune, cu convingere, că « îngerul
alege special familiile în care va apărea un astfel de copil care necesită o
îngrijire specială.»
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu