Logodit cu
suferinţa lumii
Şi când Fiul Lui Dumnezeu a venit
pe pământ, a găsit vise ruinate şi o lume bolnavă. Sufletele oamenilor ca văile
pietroase pe care umblau, ca prăpăstiile adânci şi înălţimile abrupte.Ochii lor
- fântâni secate ce sleiesc puterile
drumeţului obosit. Ocupaţia romană veştejise orice urmă de libertate, foamea
îngălbenise feţele cerşetorilor şi le încovoiase coloana vertebrală, din
peşteri ieşeau demonizaţi împrăştiind blesteme peste cei vii şi cei
morţi ; leproşii, la margini de oraşe, păreau nişte umbre ieşite de-a
dreptul din iad ; paralitici şi orbi răsăreau pe la colţuri sau strigau
după ajutor de pe treptele edificiilor vremii. La templu sângele jertfelor
stropea mulţimea ce aştepta binecuvântare.Slova scrierilor din vechime era
stoarsă de tot sensul spiritual, tocmai de oamenii care ar fi trebuit să o explice.
Aceste cuvinte, care ar fi trebuit să aducă viaţă, erau strangulate în
interpretări care despărţeau oamenii de oameni, dar şi de Dumnezeu. Mormintele
înconjurau şi strângeau ţara ca un corset, ca un mesaj codificat al Satanei, ca
un sigiliu blestemat. Şi peste toate, din văgăuni întunecoase se auzeau
strigătele fierbinţi ale închinătorilor la idoli, cauza tuturor nenorocirilor. În
faţa acestui tablou, lacrimile pe obrajii Mântuitorului făceau şanţuri. Nu, nu
acesta este visul pentru omenire ! El avea înlăuntru, ascunse de ochii lacomi,
un templu şi un cer pe care murdăria nu le poate atinge, în care Cel Rău are
accesul interzis. Căci dacă omenirea şi-a pierdut moştenirea ajungând roabă, El
o poate salva din lanţurile păcatului. Iisus alege să se unească cu suferinţa
lumii, ca să o poată mântui.
Împărăţia din
suflete
Împărăţia pe care o poartă
înlăuntrul Său nu are sfârşit. Dorinţa Lui este s-o împartă cu aceste suflete
chinuite, ale căror speranţe se îngustează tot mai mult, sub povara unor doctrine
şi tipare nedrepte.Le vorbeşte despre iubire, compasiune, bunătate, iertare şi puterea
umilinţei,.Poporul soarbe cuvintele cu nesaţ şi nu de puţine ori se întreabă,
cine este Acesta care vede în adâncul sufletelor ? El nu condamnă, nu
arată cu degetul, nu pune la zid.Îi cucereşte tocmai prin simplitatea vorbelor şi
claritatea privirii.Ochii Lui trimit spre ei fluvii de iubire. Cu El alături,
viaţa li se pare mai uşoară: “ Împărăţia Lui Dumnezeu este înlăuntrul
vostru!”(Luca, 17:21). Cum
adică? Purtăm cu noi o împărăţie şi nu ştim ? Nu se poate! Iată că această
împărăţie nu-şi arată splendoarea undeva pe un munte singuratic, nici pe
imensitatea cerului, ci ea se găseşte ascunsă în suflete. Cheia o au în buzunar
sub forma iertării şi a iubirii.În aceste două cuvinte se concentrează o
întreagă mântuire.O iubire care regenerează şi coboară cerul în suflete. Iisus
măreşte flacăra speranţei şi vorbeşte ca nimeni altul despre Creator: “Fericiţi
cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”(Matei, cap.5). Isus îi
hrăneşte fizic şi spiritual, îi vindecă numai prin prezenţa sa ori prin
atingere, îi iubeşte cu toată fiinţa şi îi vrea alături.
Georgeta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu