Mincinosul

Pare- atât de cumsecade
Zici că e un învăţat,
La palavre şi invenţii
E-un ocean nemăsurat

Cu dulcegării banale,
C-o înţelepciune falsă,
El te duce şi te-aduce
Te ridică şi te lasă

Tu asculţi şi-ţi zici în minte
Ce-nvăţat! Ce om cu stare!
Ia să fiu amic cu dânsul
Fiindcă-n lume seamăn n-are!

Şi-ţi propui să-i stai prin preajmă
Chiar te simţi în siguranţă
Adevărul - piatră rară,
Zici că-l ţine la mustaţă.

Însă într-o zi-ţi dai seama
Că-nvăţatul tău nu este
Decât un scornici, ce-ţi vinde
Doar gogoşi. Te foloseşte.

Ca pe-o cârpă el te-aruncă
Te striveşte în picioare,
După ce te-a stors de vlagă
Şi nevoie nu mai are.

Ochii lui vicleni se-ndreaptă
Spre-o persoană mai naivă,
Ca şi tine, ca mulţi alţii
Ce-l inspiră-n recidivă

Iar de-l chemi în tribunale,
Vorba lui falsificată
Sare să îl apere:
Acuza e nefondată!

Eu să îl înşel pe dânsul?!
Zice ipocritul iute,
Sunt cel mai cinstit din lume!
Şi-apoi îl cuprinde plânsul...

Lacrimile-i fabricate
Juriul îl înduioşează
Iar tu pierzi, că-i dau dreptate
Şi-apoi liber se distrează.

Că el e-nsurat, măi frate,
Cu Minciuna, coană mare,
E-un actor de primă mână
Mai bine nu-i ieşi în cale.

Minte bre, de-ngheaţă apa
Iar de-l prinzi, tace mormânt
Adevăru-i microscopic
E ca perla din adânc!

Georgeta Istrate