Februarie 2023. Căminul Artei din București, găzduiește expoziția intitulată ”Marian din Măgura”. Tema expoziției este iubirea, aici și dincolo de moarte. Inspirația – moartea ființei iubite. Autorul este pictorul Murivale Mureșan Vasile.
Îl găsesc obosit , la sfârșitul unei zile lungi, pe care și-a petrecut-o vorbind cu vizitatorii sau făcându-le portrete. Fiind o cunoștință mai veche a maestrului, acceptă să facem un tur al expoziției , în care să-mi povestească despre aceasta.
Așadar, pornim...
Prin expoziție, cu Maestrul
Nu știu cât veți înțelege din ceea ce redau aici. Căci pictorul mi-a făcut turul expoziției, reamintindu-și detaliile în așezarea personajelor sau a peisajelor în acea ordine sau dezordine , în felul în care a folosit culorile, așa încât să contureze dinamică și sonorizare acestei expoziții - poveste . În seara aceea a fost spontan, inspirat și însuflețit fără limite.
Primul popas: familia celui iubit. Mă conduce către portretele familiei și încearcă să-mi prezinte fiecare membru . Începe, evident, cu Marian. Apoi, tatăl lui ” care e foarte frumos , privind cu o anumită tristețe ” Acolo e fratele lui, care seamănă cu Marian și este cu 12 ani mai mare. Se numește Nicu . El este gospodar , crește curci și curcani. Eu am zis să pun ambii frați, pentru că Nicu de aici seamănă foarte mult cu Marian. Atât de mult încât lumea întreabă dacă nu cumva sunt gemeni”.
Un surâs se ivește pe chipul Maestrului, ca și cum ceva plăcut îi cuprinde ființa: nu numai că seamănă, dar are ușor și vocea lui Marian, adaugă. Când îl văd, am senzația că îl văd pe Marian.
Aici sunt membrii familiei lui: frate, soră, nepot, cumnata Daniela... Îmi atrage atenția un batic pe un portret feminin și îmi pare cumva grigorescian . Da zice, e foarte luminos!
Uite-o pe tanti Georgeta și pe nenea Sică ( seamănă cu Aznavour, zice), aici e sora lui, Elena. Cu Elena am fost mai apropiat.
De fapt, eu i-am văzut o singură dată familia, când a venit în vizită la București. Uite, aici e mama lui Marian (nu își mai amintește cum o cheamă. Eu îi propun să-i spunem ” mama lui Marian!
Făt- Frumosul din tablou
Am văzut cum i-au surâs ochii…
Zic, are niște ochi adânci, are ceva special. Zice, dar nu îl știi pe Laurențiu? Când îl vezi... Apoi, râde zgomotos. Continuă să-mi povestească: Laurențiu lucra la Librăria Cărturești, cea de pe Lipscani. Și, în perioada covid, toți intrau cu mască. Eu, de câte ori intram, dădea din cap și spunea: bună ziua, Maestre! Eu ziceam: măi frate, dar ce cunoscut sunt! Și cumpăram, cum cumpăr eu albume, și zic : iartă-mă, ai niște ochi așa de frumoși! Am văzut cum i-au surâs ochii...
Da, zic, este ceva rarisim. Într-adevăr, aprobă Maestrul, este un băiat foarte frumos și îmi place la Laurențiu. Măi, băiatul ăsta are un caracter extraordinar! Eu, dacă iubesc la cineva ceva, acela este caracterul. Acolo stă frumusețea omului! El m-a ajutat. Când mi-a căzut plafonul, a venit și m-a ajutat. Ca să aranjez această expoziție, tot el a fost ajutorul meu. Am zis că, atunci când am să fac Muzeul Murivale , pe el îl pun director.
Amintiri imortalizate în pictură
Aici am făcut un portret al lui ( se referă la Marian), căci am vrut să întru în armonie cu verdele și oranjul ăsta fosforescent . Apoi, am venit cu negrul ăsta așa. I-am prins foarte bine caracterul… Aici, încă nu m-am dus la Măgura să pictez… Bineînțeles , am lucrări mai vechi, astea sunt florile de la mine de pe terasă. Am zis: hai să pun portretul lui, ca o amintire .
Se îndreaptă către un alt colț al expoziției. Se oprește în fața unui tablou : ”aici am avut mult de lucru! Am făcut deja o expoziție la Muzeul de Artă Contemporană, cu el și vreo 400 de portrete. Mi-am spus că vreau să fac niște lucrări pe dimensiuni mai mari. Ăsta, cu mâna la gură (are Ștefan Demetrescu un portret al mamei lui cu mâna așa la gură) stă foarte dramatic și cumva meditativ. Am avut două portrete de genul acesta. Aici era o lucrare pe care am vrut să i-o vând cuiva. El (Marian) a zis: nu i-o vinde pentru că nu merită!
Iisus în portretele din expoziție
Merge mai departe și, oprindu-se în fața altei lucrări , preciează: aici, am făcut un Iisus de acum 5 sau 6 ani. Iisusul ăsta e făcut după Marian. Mie nu prea îmi mai plăcea lucrarea asta. Și mi-a venit o idee: ia să fac un portret al lui Marian, așa privind undeva înspre Iisus ca-n tema din Grădina Ghetsimani. Știi că Iisus este prezentat întotdeauna în această scenă cu ochii privind în sus.
Aveam pe terasă niște crini imperiali, foarte mari. Și aici era dintr-o pictură de a mea, în care aveam niște lucrări ( arată pe lucrare într-un colț cu mult galben) – eu nu mi-aș fi dat seama dacă nu-mi arăta el - că acolo era Bunavestire. Apoi mi-i arată pe Arhanghelul Gabriel și pe Fecioara Maria în timp ce i se vestește că va avea un prunc. Și bineînțeles aici este un Iisus, în profil, care e plecat tot de la chipul lui Marian. Când am făcu seria asta cu Iisuși în gradină, de la el plecam, să știi.
O armonie coloristică fascinantă
Felul în care sunt amestecate culorile, produce o dinamică, o mișcare . Trebuie să te uiți cu mare atenție în lucrările lui Murivale Mureșan Vasile, fiindcă găsești mereu surprize. Peste anumite peisaje , într-o armonie coloristică fascinantă, se suprapun portrete. Unele sunt foarte mici, altele abia perceptibile, ca niște umbre, conturate de culori mai accentuate sau mai atenuate, în funcție de sentimentul pe care îl trăiește în momentul conceperii lucrării respective. Și nu mă înșel, căci maestrul îmi explică acea percepție : ”Tu vezi că lumina am pus-o aproape ca într-o aureolă? Dacă te uiți la Iisus, chipul lui este luminous. Uite, aici unde e ocularul, e dramatic, pentru că nu poți să-l faci pe Iisus având cunună de spini și ochi zâmbitori, că n-ai cum, știi? Aici am schimbat un pic rolul, am pus ca un fel de aureolă de jur împrejur. Doar lumina ocolește așaaaa, iar chipul este străveziu…
Știi, Iisus înainte a fost străveziu, nu-i ceva concret, e ceva indescifrabil. Aici, tot așa, erau niște teme de ale mele în care eu puneam portrete cu Iisus pe terasă. Acelea erau niște portrete inspirate de chipul lui Marian , căci el era modelul. Prin urmare, eu plecam la Iisus după ochii lui. El mi-a pozat mult în gradină. Uite aici am o lucrare cu stânjenei…
Aici, mi-au plăcut ochii lui...
Trece la un alt tablou. El zâmbește, și zice: aici mi-au plăcut ochii lui. Nu m-am dus prea mult cu părul așa, ca să nu stric imaginea asta, că eu întotdeauna când fac portret, plec de la ochi și apoi dezvolt mai departe .
Luna mai în Măgura sau Marian în luna mai
Și după aia sigur că eu am făcut peisajele astea de aici în luna mai pentru că de câte ori mergeam acolo, era înnorat.
Decembrie…
Se îndreaptă spre un alt tablou mai sumbru, și îmi spune că l-a făcut în decembrie. Deși publicul i-a spus că seamănă ca stil, cu lucrările lui Pissarro, Maestrul consideră că aduce puțin și cu Andreescu ( pentru că atunci natura era asa)
Ce frumos sonorizează verdele cu violet!
Schimbăm subiectul. Mergem în fața unui tablou special cu Murivale și Marian. Îmi spune că : ” asta este o lucrare creată după ce am descoperit o poză când noi jucam rolul lui Salay și al lui Leonardo. Am făcut o poză cu mine și el, care mi s-a părut extraordinară. Am început-o și am lăsat-o într-un fel de mister vreo 3- 4 luni. Într-o zi am văzut-o...Nu știu dacă înțelegi, dar dacă nu ai o continuitate imediată, uiți. Și atunci, trebuie să o iei de la capăt... Când am lucrat autoportretul ăsta cu Marian (…) face o pauză de câteva secunde apoi pocnește din degete și continuă : măi frate, mi-a plăcut maxim. Vino cu aparatul, să vezi ce frumos sonorizeză verdele cu violet.
Deci pictura e și muzicală!, culorile sonorizează... și în general, verdele cu violet, dacă le pui pe același tip de luminozitate, se împacă, se armonizează foarte bine Împreună creează o dinamică foarte profundă, pentru că una este sentimentul vieții si una al morții. Și pe urmă, ca pauză, ce este aici verde violet, un violet de altă nuanță, ăsta e albastru, dar devine violet...Maestrul se duce la imaginea lui de pe portret în partea stângă şi zice : vine galbenul ăsta care în pictură creează volum. Eu folosesc galbenul ca să îmi creeze volum-lumină, să am sentimentul (el merge spre peisaje și îmi zice că a pus sentimente diferite, dar că galbenul îi luminează suprafața)
Oare, care este mai frumoasă: viața sau moartea?
Se întoarce la acel portret și îmi spune: lucrarea asta îmi este foarte dragă pentru că știi, este aproape ca o poveste neîmplinită. Maestrul se întristează brusc. Tace. Eu îl întreb: ai spus că aceste două culori creează o muzică. Ei bine, cum ar suna această muzică între violet și verde?
Se luptă într-un echilibru, într-o împăcare. Liniștit întreabă aproape retoric oare, ce e mai frumoasă: viața sau moartea? Deși ele sunt surori! Noi nu știm, când nu mai suntem, nu mai suntem! Noi știm cu alții ,dar când pleacă ultimul care să ne vorbească, noi dispărem. Rămâne doar o transfigurare a noastră a unor emoții pe care le-am avut.
Nu trăim de fiecare dată mari iubiri!
O mare iubire, când o primești, nu ai voie să o risipești. Nu ai voie!!! Ai pierdut-o, te-ai pierdut! Nu trăim de fiecare dată mari iubiri!. Dar marile iubiri intră în conștiința publicului. Marile iubiri, bune, rele, nu contează, a fost o iubire puternică. Și am fost conștient că dom’le , eu am trăit o iubire cu băiatul ăsta! O iubire sufletească, trupească, a fost cum să spun? n-a fost bine, dar a fost și bine! Pentru că, știi cum e... e sentimentul ăla de stare de unicitate! E ceva nemaipomenit, unic...e o vorbă foarte frumoasă, românească - sufletul pereche! Nu mai găsești la altcineva ce ai găsit în acel cineva...știi, cu of, cu multe lucruri, cu regrete... Când nu mai este, zici : câte i-aș fi putut spune și nu am făcut-o!
Vreau să trăiesc în pictura ta!
El mi-a spus: vreau să trăiesc în pictura ta! Asta parcă era ca o declarație de iubire, de despărțire. O iubire amestecată, care te face să trăiești o experiență unică...
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu