”Eu, când aud câte o mierlă tânguindu-se dimineața, mă doare sufletul!”
Care e mai frumoasă, viața sau moartea?
Se întoarce la acel portret și îmi spune: lucrarea asta îmi este foarte dragă pentru că, știi, este aproape ca o poveste neîmplinită. El se întristează brusc. Tace. Încec să-l readuc în discutie: ai spus că aceste nuanțe creează o muzică. Cum ar suna această muzică între violet și verde? Revine în prezent și îmi răspunde: se luptă într-un echilibru, într-o împăcare. Liniștit, întreabă: oare ce e mai frumoasă, viata sau moartea? Deși ele sunt surori! Noi nu știm, când nu mai suntem, nu mai suntem! Când pleacă ultimul care să ne vorbească, noi dispărem. Rămâne doar o transfigurare a noastră, a unor emoții pe care le-am avut.
Nu ai voie să risipești o mare iubire!
Eu, la un moment dat, am zis: mă, cu omul ăsta am trăit o mare iubire. O mare iubire nu ai voie să o risipești. Nu ai voie!!! Ai pierdut-o, te-ai pierdut! Nu trăim de fiecare dată mari iubiri!. Dar marile iubiri intră în conștiința publicului. Marile iubiri, bune, rele nu contează!
Da, el m-a rugat și a zis: vreau să trăiesc în pictura ta! Parcă era ca o declarație de iubire, de despărțire.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu