Tinerii geniali ai României - Marina Îngustu

     Am citit de curând cartea  EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei,  apărută la Editura Universităţii din Bucureşti. Mi-a plăcut atât de mult, încât am hotărât să scriu câteva cuvinte despre fiecare articol şi să dau două-trei citate  care să ilustreze, pe scurt, tema abordată.

     Volumul este  alcătuit dintr-o serie de comunicări ştiinţifice susţinute la colocviile Eurostudii ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Coordonatorii  sunt Simona Drăgan şi Constantin Emil Bucur.

Tinerii geniali ai României:  Marina Îngustu

Universitatea din Bucureşti

TEMA: COPIII EVULUI MEDIU, ADULȚI ÎN MINIATURĂ : O ANALIZĂ CRITICĂ A TEORIEI LUI PHILIPPE ARIES

    Articolul Marinei Îngustu  este cuprins între paginile 23-34 din volumul :”Eurostudii – Incursiuni în vârstele Europei”

    Copilăria - o etapă de tranziţie

     Tema face o incursiune în  perioada medievală, analizând perioada copilăriei. Autoarea aduce  în prim plan ideea că Evul Mediu nu a cunoscut conceptul  de copilărie din cauza condiţiilor vitrege de viaţă. Ea dezvoltă acest subiect folosindu-se de argumente "iconografice, terminologice, paradigme religioase sau practici materne" (pag. 23). Se pare că societatea acelor timpuri vedea perioada copilăriei mai mult ca pe o etapă de tranziţie. Motivul este unul de natură socială, în ideea de scurtare a acestei perioade, pentru ca micul om să devină independent cât mai devreme. Era nevoie de forţă de muncă, iar condiţiile sociale erau  destul de grele. Puţini erau cei privilegiaţi, iar ei veneau din clasele sociale înalte... 

Vârstele inocenţei  şi păcatul originar

   „Evul  Mediu percepea copilăria nu ca pe o stare fixă, ci ca pe un proces de dezvoltare, având totuşi conștiința unei dinamici a creșterii. Literatura de specialitate a vremii – medicală, moralizatoare, didactică – define vag vârstele, utilizând cuvinte cu un sens incert: cuvântul copil indica servilitatea, dependenţa , garcon însemna servitor , iar băiat însemna sclav” (Încercările nereuşite ale Evului Mediu de a defini această etapă a vieţii pun în lumină un interes limitat faţă de copilărie , ce poate fi cauzat de condiţiile sociale sau de obscurantismul promovat de Biserică. Aceasta a pus pe umerii copiilor povara ideii creştine a păcatului originar , care se transmitea din generaţie în generaţie începând de la Adam".
   (EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei ,paginile 25-26).

Abandonul , compromis social sau practică a indiferenţei?

    „Pentru lumea medievală, un copil cu probleme grave de sănătate , malformaţii sau provenit dintr-un adulter, era incomod. Astfel, părinţii recurgeau în cazuri extreme la infanticid, însă abandonul reprezenta o alternativă facilă , vegheată chiar de Biserica Catolică. (...) Astfel copilul născut cu defecte era privit ca rezultat al păcatelor mamei , un motiv în plus de compromitere socială şi de adoptare a unor alternative care astăzi sunt percepute drept incompatibile cu etica maternă (...) Abandonul era o opţiune mai uşoară pentru femei , ntrucât Europa catolică a dezvoltat încă din Evul Mediu aşezăminte ce permiteau abandonul anonim , scăpând mamele necăsătorite de ruşinea creşterii unui copil ilegitim . Abandonul era realizat fie prin vânzarea copiilor , fie prin părăsirea pe stradă sau în instituţii ale Bisericii , bebeluşii abndonaţi fiind cu precădere de sex feminin (...)

Femeile fără familie erau indezirabile în societatea medievală, fiind în afara statutului lor natural. Oprobriul comunităţii , alături de condiţiile precare de trai , sunt cauze ce pot justifica , dintr-o perspectivă socială , recursul la abandon şi infanticid. Însă dintr-o perspectivă morală, recursul la aceste practici face greu de definit natura iubirii materne în lumea medievală” (EUROSTUDII Vol. I. Incursiuni în vârstele Europei ,paginile 26-27).

Georgeta Istrate