Oh, my friend...
Din nou Centrul
Vechi al capitalei. Stăteam pe o bancă privind trecătorii. Dintr-o dată, parcă
de nicăieri şi de peste tot, s-a adunat un grup destul de măricel şi a început
să cânte şi să facă nişte mişcări oarecum de dans. Formau pe rând perechi şi ţineau
în mâini nişte beţe speciale pe care le loveau într-un anume fel încât se auzea
un ritm de-a dreptul fermecător. În
acelaşi timp cântau ceva de genul : oh, my friend how can I tell you how much I care... Nu ştiu dacă îmi mai amintesc exact
cuvintele. Am scos repede telefonul în ideea de a fotografia spectacolul care tocmai mi se desfăşura în
faţa ochilor.
Doamne Dumnezeule!
Când s-a încheiat mica reprezentaţie, m-am
apropiat iute de o doamnă. Nu de alta,
dar aveam senzaţia că vor dispărea cu toţii atât de repede pe cât de repede au
apărut. Am întrebat-o ce semnifică ceea ce tocmai văzusem: „ Cântecul are tentă religioasă. Adică Doamne Dumnezeule,
totdeauna tu mă susţii. De fapt, este un
exerciţiu de ritm pe care am vrut să-l oferim şi lumii. Am ales acest loc
fiindcă aici este mereu lume multă”.
Cine sunteţi voi?
„Noi suntem un grup care facem nişte cursuri
de dezvoltare emoţională, iar mentorul nostru se numeşte Graţian Sonu. Pot să
vă spun doar atât: acest om ţine nişte cursuri fantastice! Din nişte oameni
care nu aveam emoţii, ne-a transformat în fiinţe pline de viaţă, care am
învăţat să trăim cu adevărat!”
Georgeta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu