Când trăia printre noi, Dumitru Ioan Branc
spunea că este un învăţător al Noii
Energii şi că tot ceea ce predă a trecut
prin experienţă proprie…
Întoarcerea omului la
natura divină
Iisus
Hristos, Fecioara Maria, Arhanghelii Mihail, Gavriil, Rafael şi Uriel alături
de alte entităţi luminoase îl ajută în procesul de vindecare fizică şi
spirituală. Toate aceste entităţi formează o adevărată forţă care-l însoţeşte
pretutindeni. Zilnic trimite fiinţele de lumină să-i ajute pe cursanţii săi,
familiile şi prietenii lor: “Înainte de a începe cursul sau când am terapii mai
deosebite, karme groaznice sau blesteme şi vrăji crâncene, atunci accesez cele
mai puternice entităţi ale Cerului, pentru a primi ajutorul necesar şi a
elibera fiinţa care a venit la mine de tot ceea ce o ţine legată. Nu există
vreo energie înţepenită,boală, karmă grea să nu se vindece.Totul, dar absolut
totul, se vindecă!” Lucrând cu noile energii, Mitruţ afirmă că ADN-un omului
poate fi activat la nivel maxim ; ne putem elibera de toate
ataşamentele ; sărăcia şi boala pot
deveni istorie ; ne putem remodela trupul ; putem obţine cea mai bună
slujbă ; percepţia se mută pe un nivel superior ; pot fi dezvoltate
capacităţi extrasenzoriale etc. « Din toamna anului 2004 nu mai
există progres în vechea Energie, indiferent cât eşti de încăpăţânat sau
neîncrezător. În acest caz apăsările vor fi tot mai puternice, aşa încât
umanitatea să se întoarcă la divinitatea
ei ! » Pentru ca toate aceste informaţii să ajungă la cât mai multe persoane,
Dumitru Branc a publicat volumul « Trezirea spirituală şi vindecarea
totală în noua energie ».
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu