Ironia soartei
O vezi mereu pe stradă
La pâine stând la coadă,
Pentru că are acasă
O gloată să hrănească.
Şi-n grabă se porneşte
La casa-i se opreşte,
Copiii sar pe ea
Mâncare să le dea.
Că sunt flămânzi sărmanii
Şi de vrea sau nu vrea,
Pe lângă ea trec anii
Luând tinereţea.
Se trezeşte dintr-o dată
La azilul de bătrâni,
Că din gloata de copii
Unul nu i-a zis: rămâi!
Şi chinul ei dintâi
De ei a fost uitat,
Când s-au dezmeticit
N-au spus decât: păcat!
Georgeta Istrate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pictorul Nicolae Comănescu
Seară rece de toamnă, orele 18 , sfârșit de program. Închid luminile pe sală și mă îndrept spre ieșirea din expoziția temporar ă de ...
Doamne, ce poezie trista!
RăspundețiȘtergere