Eminescu la întâlnirea cu destinul
Cam
din 1883, poetul a început să se simtă rău. Ca o răsplată în momentele grele,
poate o tendință de echilibru a tot ceea
ce există în univers, la sfârșitul anului
1883 apare primul volum de poezii, devenită repede carte de căpătâi
pentru tinerii de atunci. Volumul are o
prefață și texte selectate de mentorul Junimii, Titu Maiorescu[1].
Această realizare a fost un balsam pe rănile adânci ale poetului, o rază de
satisfacție care i-a dat puterea de a merge mai departe. Nimeni nu mai scrisese ca Eminescu, nimeni nu
mai pătrunsese în profunzimile sufletului omenesc sau în înălțimile universului
cu atâta naturalețe și simplitate așa cum o făcea acest poet! Oamenii aveau nevoie de un model, așa că Dumnezeu sau
Destinul sau dorințele lor l-au creat. Dar între aceste versuri publicate
atunci se aflau și unele pe care poetul nu era pregătit să le ofere lumii la
acea vreme, căci se refereau la moarte.
Însă poezia s-a dovedit a fi o adevărată capodoperă. Ea se numește: „Mai am un singur dor”, cu variantele sale: „Nu voi mormânt bogat”; „De-oi
adormi”; „Iar când voi fi pământ”[2].
Foarte repede, poezia a fost pusă pe note muzicale de
George Crețu și transformată într-o romanță, la auzul căreia lacrimile șiroiau pe obraz. Paradoxal, aceste
lacrimi conduceau sufletul sensibil al ascultătorului pe un tărâm al tristeții
dătătoare de fericire - o stare voită de tristețe, în care sufletul este supus
unei descărcări cathartice. Până la urmă, moartea este un subiect care ne
preocupă pe fiecare dintre noi. Probabil că Eminescu, în momentele în care a
scris aceste versuri, se simțea obosit de atâta muncă de Sisif cu societatea,
cu oamenii politici de atunci, cu propriile sentimente încât, în profunzimile
sufletului, simțea nevoia de a nu mai fi. Aceste trăiri le au adesea oamenii
care se simt străini în timpul și spațiul în care s-au născut, sunt neînțeleși,
nu se pot integra în societate, deoarece idealurile lor nu sunt acceptate. Ei bine, dacă Eminescu a avut asemenea stări,
scrisul l-a salvat de la moarte, i-a fost refugiu. Am să redau câteva versuri
din această poezie, în care poetul
înșiră ultimele dorințe: „Mai am un
singur dor/ În liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor/ La marginea mării/ Să-mi
fie somnul lin/ Și codrul aproape/ Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin/ Nu-mi
trebuie flamuri,/ Nu voi sicriu bogat,/ Ci-mi împletiţi un pat/ Din tinere
ramuri./ Şi nime-n urma mea/ Nu-mi plângă la creştet,/ Doar toamna glas să dea/
Frunzişului veşted/(...) Va geme de patemi/ Al mării aspru cânt.../ Ci eu voi
fi pământ/ În singurătate-mi”[3].
După cum puteți observa, poezia este un
testament literar, o elegie[4]
în care moartea este văzută ca o liniște, ca o integrare în natură, ca o
dispersie în cosmos. Versurile sunt ca o consolare pentru poet, într-o lume tot
mai ostilă. Poezia descrie cu lux de amănunte un adevărat ceremonial al
înmormântării, născut parcă din folclorul românesc, în care cere ca nimeni
dintre oameni să nu sufere după el. Motivul
acestei cereri poate fi unul în care refuză suferința ce ascunde ipocrizia umană
sau pur și simplu nu vrea să provoace
nimănui tristețe. Cert este că, așa cum a refuzat bogăția în prea scurta lui
viață, tot astfel în momentele de despărțire, refuză formalitățile, flamurile
sau un sicriu bogat. Îți dau lacrimile când citești versurile în care elimină
orice implicare umană, iar valoarea imperativă a verbelor - nu-mi trebuie; nu
voi; nu-mi plângă - arată clar dorințele
poetului în ce privește lumea meschină
în care a trăit. În fond și la urma urmei, la ce i-ar mai fi folosit toate acele obiecte?
Mai prețios este rolul naturii[5]
pe care a iubit-o, căci doar ea și Universul au voie să-l plângă, să-l aline și
să-i ofere pacea mult dorită. El construiește în poezie o adevărată scenografie
din care nu lipsesc elementele din natură și din Cosmos[6]. Natura care i-a tăinuit iubirea, căreia
poetul i s-a confesat în tristețile sale, îl va învălui și după moarte. Prin
această reintegrare în natură poetul își oferă consolare, iar nouă oamenilor un soi de liniștire a
conștiinței, dacă eventual ne simțeam vinovați că nu l-am iubit, căci într-un
fel el ne transmite mesajul că va trăi mai departe printre noi sub o altă formă
și anume în elementele naturii. Cred că cel mai potrivit să închei acest
articol este a reaminti ultimele versuri ale poeziei Luceafărul, care pot fi considerate și un adio adresat lumii: „Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă
petrece/Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece”[7].
BIBLIOGRAFIE
Lucrări generale și speciale
Colecția
Eminesciana, Eminescu după Eminescu –
Comunicări prezentate la Colocviul
organizat de Universitatea din Paris – Sorbona (12-15 martie 1975),
volumul 14, îngrijit de Dim. Păcurariu,
Editura Junimea, Iași, 1978.
Garabet
Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească, Ed. Junimea, Iaşi,
1970.
George Munteanu, Prefață si note la volumul M. Eminescu - Poezii, București,
Editura Tineretului, 1966.
George
Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu,
Editura Eminescu, București, 1975.
George
Munteanu, Hyperion 1- Viaţa
lui Eminescu, Editura Minerva, 1973.
George
Sanda, Veronica Micle, Editura Cartea
Românească, București, 1972.
Mihai
Eminescu, Geniu pustiu, Editura
Prietenii Cărții, București, 1998.
Mihai
Eminescu, Poezii, Editura Prietenii
Cărții, București, 1997.
Mihai Eminescu, Proze -
Geniu Pustiu, Editura Agora, București,
2009.
Petru
Creția, Dimitrie Vatamaniuc, Anca Costa-Foru, Eugenia Oprescu, Gerhardt Csejka,
Publicistica lui Mihai Eminescu
(1870-1877) – Opere IX, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura
Academiei Republicii Socialiste România , București, 1980.
Tudor
Vianu, Poezia lui Eminescu, Ed.
Minerva, București,1930.
Tudor
Vianu, Caiete critice” E.S.P.L.A., București 1957.
Zoe
Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu - cultură
și creație, Editura Eminescu, București, 1976.
Alte surse
Costache,
Iulian, Este cu putință relectura scriitorilor supra-canonici?, http://media.lit.uaic.ro/wp-uploads/Caiete_Eminescu_2011.pdf,
accesat online 21.02.2014, ora 22,15.
http://dexonline.ro/,
accesat online 14.02.2014, ora 22.
http://foaienationala.ro/netrebnicii-care-ne-conduc.html,
accesat online 13.01.2014, ora 13,42.
http://ro.scribd.com/doc/187830532/Mihai-Eminescu, accesat online 25.02,2014, ora 22,49.
http://ro.wikisource.org/wiki/Nu_m%C4%83-n%C8%9Belegi,
accesat online 10.02.2014,ora 19,15.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/242839/,
accesat online 02.02.2014, ora 12,30.
http://www.veronicamicle.eu/opere/poezii/sa_stii_ca_oriunde.html#.UvabsNI4wwE,
accesat online 12.02.2014, ora 22 și 25.02.2014, ora 22,39.
http://www.versuri.ro/versuri/meffd_tudor+arghezi+testament.html,
accesat online 07.02.2014, ora 23,55.
http://www.versuri.ro/versuri/mehkj_mihai+eminescu+at+t+de+fraged.html,
accesat online 10.02.2014, ora 19.
Ion Ionescu Bucovu, http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie,
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/03/01/caragiale-si-eminescu/
accesat online 05.02.2014, ora 22,37 și
în data de 12.02.2014, ora 06,42.
Georgeta Istrate, Mihai Eminescu, 164 ani de la naștere, Sursa:
http://romaniaitaramea.blogspot.ro/2014/01/mihai-eminescu-164-ani-de-la-nastere.html,
accesat online 05.02.2014, ora 23,55.
Titu Maiorescu, Eminescu și poeziile lui, http://ro.scribd.com/doc/34330788/Titu-Maiorescu-Eminescu-Si-Poeziile-Lui,
accesat online 25.02.2014, ora 22,49.
Nicolae
Iosub, Pe urmele lui Mihai Eminescu –
Eminescu și Junimea, http://www.luceafarul.net/pe-urmele-lui-mihai-eminescu-xiii-eminescu-si-junimea,
accesat online 24 februarie 2014, ora 22,04.
Arhimandrit
Mihail Daniliuc, La înmormântarea lui
Eminescu, http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/la-inmormantarea-lui-eminescu,
accesat online 25.02. 2014, ora 23,02.
Studii eminesciene, Caietele colocviului național studențesc Mihai Eminescu,
autor Georgiana Marcu Zaharia, Teoria
claselor pozitive în publicistica ieșeană a lui Mihai Eminescu,
coordonatori Lăcrămioara Petrescu și Ilie Moisuc, Iași, 2011, p. 177. Sursa http://media.lit.uaic.ro/wp-uploads/Caiete_Eminescu_2011.pdf,
accesat online 25.02.2014, ora 21.
[1] Mihai Eminescu - biografie (1850-1889), http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie,
accesat online 25.02.2014, ora 22,12.
[2] Poeziile pot fi găsite și în
volumul Poezii, de Mihai Eminescu,
Editura Prietenii Cărții, la paginile
174, 178 și 180. La indicele alfabetic al cărții, în dreptul celor trei poezii,
se precizează faptul că sunt variante ale poeziei Mai am un singur dor. Vezi pp. 301-302.
[3] sursa: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/242839/,
accesat online 05.02. 2014, ora 23,38.
[4] Specie a poeziei
lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p.
ext. plângere, jeluire- sursa http://dexonline.ro/definitie/elegie,
accesat online 14.02., ora 22.
[5] Pentru poet, natura înseamnă sonoritate și lumină.
[6] Luna, luceferi, etc.
[7] Versurile fac parte din poemul Luceafărul de Mihai Eminescu. Sursa: http://www.versuri.ro/versuri/
geigml_mihai+eminescu+luceafarul.html, accesat online în 14.02.
2014, ora 0,42.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu