Artă : Ștefan Luchian

 

 Ștefan Luchian 1868-1916


        " Stefan Luchian a fost unul dintre cei mai mari pictori români moderni, unul dintre continuatorii lui Nicolae Grigorescu, dar și un veritabil creator de școală model la rândul lui pentru tinerele generații de artiști care i-au urmat.
   Cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea lui Luchian, Galeria de Artă Românească Modernă propune o selecție de 11 naturi moarte cu flori, ce pun în evidență stilistica ultimilor ani de creație ai artistului.
   Întreaga lui creație este marcată de interesul pentru natură, pentru flori, cu exuberanța lor cromatică. Dar începând din 1908, de când, grav bolnav, este obligat să se izoleze în propria locuință, florile îi rămân singurele subiecte accesibile.
   Naturile moarte cu flori devin fereastra pictorului către frumusețea naturii, dar și o punte de legătură între lumea reală și cea interioară, o expresie a trăirilor și sentimentelor sale. Compozițiile cu flori ( garofițe, crăițe, maci, anemone), de o mare diversitate, iradiază o puternică lumină interioară și invită la meditație.
   Preferatele pictorului rămân anemonele, care amintesc de lacrimile vărsate de Afrodita pentru frumosul Adonis, ucis de Ares. În contextul creației lui Luchian, anemonele sunt de fapt simbolul destinului său tragic, simbolul prin excelență al suferinței sale, dar și al speranței.

Octavian Paler observa cu îndreptățire : "A vedea florile lui Luchian fără a ști ce se află în spatele frumuseții lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlăuntrul corolei anemonelor grăuntele de frig, de noapte, care face ca petalele să ardă și mai intens. Despărțirea creației lui Luchian de suferința lui ne-ar priva de cel mai clar exemplu în pictura noastră că suferința nu dă talent, dar pune un om talentat la o răspântie de unde poate ieși un învins sau un învingător " (text MNAR).
 

 

 

Artă : Dimitrie Paciurea - Himera pământului

 Dimitrie Paciurea, 1873-1932, bronz, 54×33×58 cm, semnat dreapta jos pe plintă: D. Paciurea 1927-1928, inv. 1302/7948

 

 

 

"Reprezentare  înzestrată cu o mare putere evocatoare - având corp și picioare puternice de leu, cap de femeie cu fața modelată lisse, ochii orbi, gura zâmbitoare, întregul chip misterios învăluit de lumină, gâtul puternic făcând legătura între labele de leu și coada de șarpe -, Himera pământului nu este totuși nici urâtă, nici grotescă. Pare mai degrabă o figură familiară, știută de când lumea, zeitate primară a mitologiei populare românești, cunoscută și sub numele de Cățelul pământului, Orbetele pământului, Țâncul pământului. Este o ființă cu o inteligență demonică, ce locuiește sub pământ, cruci, stâlpi funerari sau în cimitire. Știut fiind că Paciurea și-a căutat de multe ori sursele de inspirație în opera lui Dante, Himera pământului ar putea fi considerată și o întruchipare a berbecului, paznic incoruptibil, a cărui misiune era de a veghea intrarea, dr mai ales ieșirile din lumea umbrelor . "

 

Text de Ana-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR, 1999, pagina 120.

Artă : Constantin Brâncuși - Rugăciune

 

 

 

 "Perioada 1907-1908 este hotărâtoare  pentru creația lui Brâncuși, marcând despărțirea de figurativul practicat în epocă și alegerea unui stil propriu, a cărui evoluție poate fi urmărită în modul de realizare a temelor sale majore : Cumințenia pământului, Danaida, Sărutul, Somnul. 

 

 

Rugăciunea face parte dintr-un ansamblu funerar comandat de soția lui Petre Stănescu, avocat din Buzău, după moartea acestuia. Ea dorea " o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge și un bust cu brațe asemănător fotografiilor", ceea ce Brâncuși a rezolvat spunând : " Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir? Am făcut atunci, din materia ce mi se pusese la dispoziție, o Rugăciune."

Deși tributar modei secolului al XIX - lea și cerințelor comanditarului, prin abordare și execuție, ansamblul iese din tiparele cunoscute. Simplitatea aproape schematică a portretului defunctului, care retine doar trăsături de caracter, modelajul vibrat, cu efect de erodare și descompunere, sunt menținute și la femeia îngenunchiată. Amprenta pânzei cu care a fost învelit lutul de modelaj, rămasă întâmplător pe umărul stâng al Rugăciuniisse regăsește pe umărul drept al bustului, fapt care ar putea dovedi intenția artistului de a folosi întâmplarea pentru sugerarea unei continuități cu efect simbolic : legătura pe care Rugăciunea o stabilește între cele două lumi".

Text deAna-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR 1999, pagina 122.

Informatii tehnice : bronz, 111,5×35×120 cm, semnat cu majuscule pe secțiunea brațului stâng, circular :C BRÂNCUȘI ; în dreapta semnăturii, cu majuscule, sigiliul turnătoriei :CIRE/C. VALSUANI /PERDUE 1907, inv. 556/7202

 

 

 

 

 

 

 

 

Artă : Constantin Brâncuși, Danaida

Constantin Brâncuși, 1876-1957, piatră de Vrața, cioplită 33×24 ×25,2 cm ( soclul de calcar montat în 1988: 16,7×18,8×17 cm, 1908, inv. 1769/86208

    "Numele lucrării amintește de mitul grecesc al celor 50 de fiice ale regelui Danaos din Argos, osândite de zei să umple veșnic, în regatul lui Hades, un butoi fără fund. Reprezentarea -  un cap de tănâră, degroșat din piatră, ușor aplecat înainte, cu fața ovală, fruntea voluntară, ochii chinuiți ca două răni, gura abia schițată, părul retezat la ceafă ca cel al femeilor osândite- se apropie, pe firul mitologic, de tema destinului, a trudei nesfârșite pentru răscumpărarea păcatelor, și a penitenței îndârjite, repetate etern.

    Mai târziu, 1913, Brâncuși va realiza lucrarea Danae (Domnișoara Pogany), cea cu ploaia de aur, având de asemenea, la origine un mit grecesc oracular. Bun cunoscător al miturilor,, Brâncuși va folosi pentru cele două lucrări materiale diferite, capabile să le ilustreze esența. Astfel, Danaida este cioplită din piatră de Vrața, spongioasă, cu particule de mică, pentru a sublinia efortul și a sugera transpirația, în timp ce Danae, cea surprinsă de miracol, este turnată în bronz și apoi aurită, împrumutând aurul ploii zeiești"

 Text de Ana-Zoe Pop, extras din Ghid MNAR, 1999, pagina 128.

 

 

 

 

 

 

Artă : Himera înaripată, Dimitrie Paciurea

 

 Dimitrie Paciurea 1873-1932, lut patinat negru 20×18,5×12 cm, 1927, inv. 1731/84827

L

"Această lucrare este o primă variantă a Himerei nopții, inspirată fără îndoială din Infernul lui Dante. Harpie cu chip de femeie, cu aripi și gheare ascuțite, ea îi păzește pe nefericiții sinucigași transformați în câmp de mărăcini. Închipuind un bust de femeie cu aripi, cu un zâmbet enigmatic, întipărit pe față, Paciurea se depărtează de canoanele bizantine ortodoxe, care interzic reprezentarea volumetrică a chipului, și se îndreaptă spre zeitățile din folclorul românesc pentru a căuta repere și punți de legătură cu miturile universale. Paciurea a lăsat schița de lut crud, așa cum făcea de obicei, modelajul fiind tehnica cea mai plăcută și potrivită firii sale, iubirii sale pentru pământul a cărui rodire n-ar fi vrut să o oprească prin ardere".

 

Text de Ana-Zoe POP, extras din Ghid MNAR 1999, pagina 116. 

Artă : Târg de Drăgaică, Ioan Andreescu

 

 

 

 

 

 

 

"Talentul precoce, neobișnuita sensibilitate artistică cu care era dotat, dar și fericita întâmplare ca vocația sa de pictor să-și găsească temei în plin air-ismul grigorescian, cea mai avansată expresie a gândirii plastice în pictura românească a momentului, au concurat la forjarea viziunii artistice a lui Andreescu, desăvârșită de încă o șansă : cea a studiilor la Paris, a contactului cu pictura Școlii de la Barbizon și cu impresioniștii.

 

 

      Realizată în jurul anului 1877, înaintea plecării la Paris ( decembrie 1878), această pânză este o certă dovadă a virtuozității pe care tânărul artist o atinsese în redarea picturală :capacitatea de sinteză exprimată prin construcția lapidară a formelor încărcate cu putere de sugestie, un colorit echilibrat, stăpânirea structurii compoziționale. Scene de târg pictase și Grigorescu, dar la Andreescu atmosfera generală este alta:mai gravă, mai meditativă, exuberanța grigoresciană fiind înlocuită de o poezie aspră, provenită dintr-o gravitate a sentimentului "

Ghid MNAR 1999, text :Dana Herbay , pagina 86.

Ioan Andreescu 1850-1882, ulei pe pânză 32×54 cm semnat dreapta jos cu roșu (cca 1877).
 

Artă : Theodor Aman - Pe terasă la Sinaia

     

 

    

 

 

 

 

 ”Deși format în strictețea arcademismului, Aman nu a rămas indiferent față de curentele europene din epocă. A abordat toate genurile picturii de șevalet, dar realizările din domeniul scenei de gen, pictură desconsiderată de academiști, au deschis calea reevaluării esteticii sale în pictura românească din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Inspirate în cea mai mare parte din viața protipendadei bucureștene căreia îi aparținea și Aman, scenele de gen pictate de el constituie în prezent și surse documentare pentru viața societății românești de acum mai bie de un veac. 

Aspectele din Sinaia, loc predilect de vacanță al înaltei societăți, mai ales după inaugurarea castelului regal Peleș în 1883, apar reprezentate în mai multe lucrări. Aceasta se impune prin anvergura organizării compoziționale : planurilor apropiate, populate cu personaje elegante, reprezentate în atitudini firești, le urmează peisajul ce se închide cu vederea munților Bucegi și a mănăstirii Sinaia. Cele două registre de interes -  scena de gen, plină de putere de convingere, și peisajul tratat minuțios -  își au fiecare propria existență, cu un regim liministic diferit ”.

Ghid MNAR 1999, Text: Dana Herbay, pagina 78.

Theodor Aman (1831-1891), ulei pe pânză, 45×67 cm, semnat și datat dreapta jos cu brun :Th. Aman 1888, inv, 1958