Seară rece de toamnă, orele 18 , sfârșit de program. Închid luminile pe sală și mă îndrept spre ieșirea din expoziția temporară de artă contemporană de la MNAR, ” Dissonance”
În pasul următor, sunt eu!
Când să ies, un domn , pe care-l mai văzusem în cursul zilei, privind îndelung lucrările din expoziția temporară, mă oprește. Mă roagă să îi dau voie să facă niște poze pe o lucrare. Chiar dacă mă aflu într-o grabă teribilă , mă întorc și aprind luminile. Nu cu frustrarea că mă întoarce din drum, ci cu o liniște ciudată. În acest moment simt că se va întâmpla ceva neprogramat, misterios, adus din lumea ideilor, ca un flash pe un moment amorțit. De câte ori am mai avut sentimentul acesta! Este o șoaptă a destinului : în pasul următor, sunt eu!
Pentru orice eventualitate…
Mă postez la o oarecare distanță de acest domn și îl privesc. Nu îl cunosc, dar un sentiment că ar putea fi unul dintre pictorii care au lucrări expuse la Muzeul Național de Artă al României, îmi imprimă gândurile instant.
Pentru orice eventualitate, îi fac câteva poze, fără a-i cere permisiunea. O fac cu cele mai bune intenții. Căci știu că acea postură nu mai poate fi reconstituită . Limbajul corpului său trădează un spirit rebel, cumva mascat de vârstă. Cârlionții oarecum ținuți în frâu tot de o cumințenie aparentă, ascund o tinerețe veșnică. El are un fel diferit de a privi lucrarea pentru care mi-a cerut permisiunea și care , mai târziu, aveam să aflu că nu este a lui. Parcă o trăiește, parcă a găsit în ea o provocare de care să se agațe pentru cine știe ce răspunsuri... Iar eu… ce am cu el de îmi vine să îl pozez ? Impulsul de a scrie , chiar dacă viața nu îmi lasă timp să o fac, este ca o defecțiune nativă.
Sunteți cumva…
După câteva minute, îmi mulțumește și se îndreaptă spre ieșire. Îl întreb:
- Sunteți cumva unul dintre artiștii care au lucrări aici?
-Da, numele meu este Nicolae Comănescu și particip la această expoziție cu două lucrări.
- Ați putea să mi le prezentați? ( Ciudat este că nu mi-a pus întrebări de genul: dar cine ești dumneata să-ți dau eu explicații ? Nu de alta, dar m-am lovit de astfel de aroganțe ). În fine , aveam la dispoziție 1-2 minute, căci instituția avea să se închidă rapid. Prin urmare, deschid reportofonul :
- Ați zis că vă numiți Nicolae Comănescu și aveți două lucrări în această expoziție. Corect?
- Da, în seria Scrap Metal Caboom Orchestra.
- Puteti să-mi spuneți ce reprezintă aceste lucrări?
- Peisaj industrial din Reșița. Sunt niște instantanee din zona de industrie siderurgică aflată acum în proces de faliment și de distrugere totală. E un peisaj cu moartea industriei comuniste, în care zace tăcută renașterea. Toate se leagă printr-o energie din trecut în prezent, ca o reprezentare a vremurilor pe care le trăim. Și, după cum vedeți, continuă interlocutorul meu,sunt două leere: una de culoare monocromă, maro cu negru și nuanță colorată foarte puternic. Cea monocromă este făcută din pulbere, rugină, cenușă, pământ, zgură - culese din locul de unde am făcut poza.
De-a dreptul chirurgical…
Ceea ce îmi spune pictorul , mi se pare de-a dreptul chirurgical. Adică faci operă de artă colectând rugina de pe fier ?! Așa ceva nu am auzit până acum, mi se pare senzațional.
- Serios? Ați luat elementele necesare picturilor chiar de unde se degradează materia?!
- Da, de acolo...Peisajul ăsta este făcut cu materie din ADN-ul local, în anul 2007. L-am amestecat cu un acrilic transparent…
- Care a fost impulsul, ideea datorită căreia ați creat aceste lucrări?
- Lucrările fac parte dintr-o serie realizată împreună cu o federație de asociații și personalități din Reșița, care au încercat să salveze o casă locală. Intenția era să o transforme într-un mic cuscale ( habar nu am ce e asta, am scris-o așa cum am auzit-o), aplicat pentru niște fonduri norvegiene pentru restaurare. În cadrul eforturilor de restaurare a acestui monument istoric și o transformare în viitor a lui într-un muzeu mic, am intrat și eu cu o cercetare despre industria locală. Cumva proiectul ăsta al meu este inclus în proiectul de revitalizare culturală a zonei. În total sunt vreo 60 de lucrări în serie.
De la depresie direct la tonic !
- Ce sentiment ați avut în timp ce lucrați o astfel de temă?
- În ciuda faptului că imaginea este de depresie și moarte, am avut un sentiment tonic. De energie, cumva… Când sunt mii de tone de fier brut în jurul tău, ai așa un sentiment de tonic. Pentru că el conține și informația... nu știu, a focului, a fierului, a ce-a avut în el. Cred că deja ne-a intrat în genă fierul ăsta. De-a lungul timpului, fierul a fost foarte util…
Georgeta Istrate
P.S.Minutul de interviu suna încheierea. Aș fi putut să iau cumva legătura cu artistul pentru mai multe informații, dar am avut senzația că voi strica acest minut fermecător.
Am căutat pe Internet informații despre Nicolae Comănescu și am găsit cât pentru o carte. Nu avea rost să repet aici ceea ce este deja scris. Pot să spun că citirea biografiei și activității sale va fi un timp câștigat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu