Ștefan Luchian - Fetița cu portocala

 

 

”Deși izolat de atelier, Luchian nu a abdicat niciodată de la căutări și perfecționări ale mijloacelor sale de expresie. Decorativismul acestui tablou, printre ultimele din creația sa, în care personajul se detașează pe un fundal neutru, stringența conturului, formele epurate până la esențializare, tentele plate, delimitările stricte ale sectoarelor cromatice, ritmul reținut, statica gestului concentrat, toate acestea atestă instaurarea esteticii postimpresioniste în pictura românească. 

 

Sinteza constructivă și exaltarea puterii de sugestie a culorii, datorate indiscutabil operei lui Luchian, vor constitui puncte de plecare pentru pictorii din generația următoare, care vor aprofunda experiența lui plastică”

Ghid MNAR 1999, pagina 96, Text: Dana Herbay 

Ștefan Luchian, 1868-1916, ulei pe pânză, 56×46 cm, semnat stânga jos cu brun : Luchian [1912], inv. 85584/9645

 

Ștefan Dimitrescu - Fete din Țara Oltului

 

  "  Viața satului românesc a constituit o sursă de inspirație permanentă pentru Ștefan Dimitrescu. Nu a idealizat, ci s-a apropiat de esențe formulând-și o viziune laconică, de mare claritate, cu un desen care ordonează compoziția, o cromatică sobră în care ecourile filtrate ale tradiției renasc în imagini sintetice, moderne. 

 

Cele două personaje construite lapidar se impun prin monumentalitate. Sentimentul de statornicie care se degajă din atitudinea și din privirea lor ce trece dincolo de frontiera imediatului înlătură posibilitatea ancorării într-un timp anume. 

Lucrarea a fost expusă în anul 1926 în cadrul primei expoziții a Grupului celor 4 al cărui program anunța făurirea unei arte cu un pregnant specific național, apelând la formulări plastice capabile să înglobeze cuceririle picturii moderne europene". 

 (Ghid MNAR 1999, Dana Herbay, pagina 106) 

Ștefan Dumitrescu, 1886-1933, ulei pe carton, 69,5×50 cm.

Gheorghe Petrașcu - Femeie în roz pe malul mării

 

 ” În demersul său pictural, Petrașcu a pornit întotdeauna de la datele realului, iar întreaga sa energie creatoare s-a concentrat asupra termenilor puri ai picturii, reușind să transfigureze cotidianul într-un univers magic, cu atât mai misterios cu cât recognoscibilitatea nu întâmpină nicio piedică. Cu toate că sursa de inspirație a acestui tablou este peisajul marin, incitant pentru orice pictor, prin atmosfera vaporoasă specifică, Petrașcu rezistă tentației de a o reda, și creează în schimb o lume statică, mineralizată. 

 

   Așezarea în pagină a personajului în chiar axul tabloului ține de organizarea clasică a schemei compoziționale, aducând stabilitate, claritate și echilibru. Dar cu excepția primelor planuri care au o succesiune firească, celelalte sunt comprimate și simplificate până la esențializare. Formele epurate de detalii se iscă dintr-o pastă vâscoasă și densă. În aceste tensiuni de esențializare, raportul armonios dintre roz și albastru induce calmul poeziei”. 

Ghid MNAR 1999, pagina 98, Text : Dana Herbay 

 

 

 

 

Iosif Iser- Familie de tătari

   

 

   ”Această compoziție care a circulat și sub denumirile de Tătari la Balcic și Cimitirul musulman a fost realizată la Paris, în 1921, și expusă la Salonul de toamnă din același an. În 1927, pictorul a donat-o colecțiilor statului. 

Balcicul unde, între 1913 și 1940, s-a dezvoltat o adevărată școală de pictură românească, pe unde au trecut aproape toți artiștii perioadei, atrași de farmecul aparte, de pitorescul ambianței acestei localități maritime, se regăsește aici la o dimensiune de mare gravitate.

Tratată monumental -  decorativ, compoziția se impune printr-un echilibru riguros : formele puternice, esențializate, sunt organizate într-o schemă piramidală. Cromatica orchestrată grav rezonează cu severitatea formală și susține atmosfera de reculegere”

Ghid MNAR 1999, pagina 110, Text :  Dana Herbay 

Camil Ressu - Cosași odihnindu-se

    

   ”Realizată în epoca în care dezbaterile legate de definirea specificului național în artă concentrau atenția teoreticienilor și a artiștilor, această compoziție este un răspuns direct, pe care Ressu și-l formulase încă din 1909 când începuse să picteze o adevărată frescă a satului românesc. Inspirată din viața satului Ilovăț din zona Mehedinților, precedată de mai multe studii încă de prin 1922, această compoziție monumentală este o lucrare de referință în creația lui Ressu. Se impune prin anvergura constructivă bazată pe o claritate compozițională clasică. Grupul monumental din primele planuri, precis  delimitat și încărcat de expresivitate, se profilează pe un peisaj ce se lasă citit până în depărtare printr-o succesiune de planuri line. Sinteza formelor sculpturale, viguroase, redate sub semnul statismului, scoate această scenă din cotidian și îi dă dimensiunea perenitatii. 

Claritatea compozițională, cromatica fără contraste violente , subordonată formelor sobre, contribuie la sugerarea unui sentiment de liniște, de împăcare, pe care Ressu îl considera o caracteristică esențială a universului spiritual al satului ”

Ghid MNAR 1999, pagina 108, Text: Dana Herbay 

Nicolae Tonitza - Nud cu draperie roșie

   ”Tonitza este cel care duce mai departe, la o cotă superioară de modernitate, înnoirile aduse picturii de Ștefan Luchian. Prospețimea și vitalitatea culorii,, eleganța ductului, echilibrul armonios al formelor, tratarea decorativă a ansamblului compozițional prin suprimarea adâncimii susțin această afirmație, fiind evidente și în această lucrare realizată în 1927-1928. 

 

   Implicat atât prin gestul artistic cât și prin susțineri teoretice în dezbaterile asupra specificului național din anii 20, Tonitza, alături de pictorii Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu și sculptorul Oscar Han, animați de idealuri comune în cadrul Grupului celor 4, era partizanul unei arte care să reunească marile tradiții ale artei românești și formulări plastice ale picturii contemporane. În cazul de față,, apelul la un element din repertoriul artei populare - scoarța din fundal, pe care se decupează nudul - este punctul de pornire în realizarea unei subtile armonii cromatice. Motivul nudului, așa cum apare aici, este lipsit de senzualitate, fiind doar un pretext pentru asocierea de culori calde care însuflețesc pânza cu o aură melodică și stenică”

Ghid MNAR 1999, pagina 104, Text: Dana Herbay 

Nicolae Grigorescu - La malul mării

   ”A Pictat probabil la Canalul Mânecii, acest tablou se numără printre. puținele marine pe care le-a realizat Grigorescu. 

   Modul în care este redată atmosfera, materia fluidă și transparentă, notațiile spontane, tipologia personajului amintesc de estetica impresionistă. Deosebirea constă totuși în faptul că în pictura lui Grigorescu formele nu se dizolvă în atmosferă, registrele nu se contopesc, păstrându-și individualitatea : registrele plajei, mării și cerului sunt clar delimitate, lăsând ochiului bucuria de a cuprinde treptat întreaga ambianță. Aceasta este încă o dovadă a modului creator în care pictorul a știut să asimileze din curentele novatoare ale epocii numai datele ce conveneau temperamentului său artistic, viziunea lui nefiind niciodată tributară imitării unei formule, și rămânând profund originală”

 

 

Nicolae Grigorescu 1838-1907, ulei pe pânză 65×45,5 cm, semnat dreapta jos cu rosu6:Grigorescu (1880-1885, inv. 69686/7626

Dana Herbay, Ghid MNAR 1999, pagina 82.

Constantin Brâncuși - Somnul

 

 

   Constantin Brâncuși 1876-1957, marmură 26×40×34 cm, semnat lateral dreapta, prin incizare, cu litere cursive, oblic de jos în sus : C. Brâncuși ; datat lateral dreapta 1908. Inv. 141/6787

    ”Potrivit relatărilor vremii, lucrarea a fost comandată de Anastase Simu după o variantă în ghips _Repaus- realizată în 1906, astăzi pierdută. Cu toate acestea, este evident că între cele două lucrări există mari diferențe, transpunerea în marmură depășind simpla copiere, pentru că materialul impune un alt mod de tratare a volumelor.

Din blocul de marmură se desprinde chipul tânăr, pe jumătate nefinisat, prins în material, cealaltă jumătate nefinisat, prins în material, cealaltă jumătate fiind pe deplin cioplită, până la șlefuire, întreruptă doar de mica deschidere, tăietură de daltă,, aproape iluzorie, corespunzătoare ochiului închis. 

Sugerând o stare de veghe aparte, între vis și realitate, între noapte și zi, lucrarea este deschizătoare de drum pentru replicile Muzelor adormite realizate în diferite materiale : piatră, ghips, bronz, până la obținerea formei esențiale a începutului lumii(1920)”.

Ghid MNAR 1999, pagina 124, Text: Ana-Zoe Pop

Theodor Pallady - Flori la fereastră - Place Dauphine

        ”Place Dauphine, unde Pallady a avut multă vreme atelierul, i-a inspirat multe compoziții. Spirit cultivat și rafinat, pictorul a urmărit un ideal în care unitatea și ordinea să prevalze asupra banalului cotidian. Claustrarea între pereții atelierului nu însemna numai o autolimitare, ci posibilitatea de a medita, de a se detașa de contingent, pentru a-și crea propria secvență logică, sublimată: cea a unei arte austere. 

 

 

 

 

 

 

    Obiectele își pierd materialitatea, pasta este fluidă și mată, armoniile sunt stinse, desenul stringent și puternic, care prevalează asupra culorii, introduce ordine și stabilitate în compoziție. Peisajul ce se lasă citit prin ferestrele larg deschise domină interiorul care nu-și impune prezența decât prin vasul cu flori roșii -  singura zonă de intensitate cromatică. 

Ghid MNAR 1999, pagina 100 

Text: Dana Herbay 

Theodor Pallady 1871-1956, ulei pe pânză 61×50 cm semnat stânga jos cu negru : T Pallady (1927-1930)