Nicolae Vermont sau farmecul simplității

   În Galeria Națională a Muzeului de Artă al României, se află expuse câteva tablouri ale pictorului Nicolae Vermont. Există o simplitate odihnitoare și fermecătoare în aceste lucrări. Am căutat informații despre acest artist, informații pe care le atașez acestor fotografii.

 

 Nu conformismului academic !

"Un artist de mari inspirații și ambiții. Studiase la București, apoi la München și Paris și manifesta o mentalitate opusă conformismului academic, care îl duce la susținerea acelora dintre expozițiile românești ce se constituiau ca protest față de arta oficială ;expoziția independenților, Societatea "Ileana" și "Tinerimea artistică", printre ai cărei membri fondatori se află”

 (Album MNAR, Galeria Națională, ghid) 

 

 

 

  ”Dacă preferințele artistului merg către un realism viguros, el nu izbutește să-și îndeplinească însă decât în parte programul propus, datorită orbirii față de model care transpare deopotrivă în portretistica și în peisagistica sa. 

   Aservirea la natură este vizibilă în priveliști precis scandate ca planuri și bine arhitecturate, dar mult prea minuțios înveșmântate într-o carnație de luciri efemere, care ispitesc ochiul neselectiv al pictorului, neizbutind să reducă la esențial cele văzute. Atras deopotrivă de scena de gen, Vermont reușește în ea cu mai multă autoritate decât în peisaj sau decât în pictura de istorie (adeseori mitologică sau biblică) pentru care se credea totuși menit”

 (Album MNAR, Galeria Națională, ghid) 

 

 

 

   ”Marea simpatie pentru lumea celor oprimați îi conferă în pictura de gen o căldură emoțională și o capacitate poetică a realității într-o viziune cu sens dramatic, calități evidente în compoziții ca Emigranții (lucrare din 1902 care a purtat ulterior alte titluri :Lupta pentru existență sau În gară), inspirate din viața micii burghezii meșteșugărești și comerciale.

    Lumea muncitorilor îi oferă de asemenea prilejul unor portrete de gen pline de înțelegere umană, cum este Coșarul (1900), reprezentând nu numai aspectul pitoresc al acestui meșteșugar familiar altădată orașelor românești ci de latura dramatică a vieții acestuia supusă întâmplării și mizeriei "

(Album MNAR, Galeria Națională, ghid)

Nicolae Vermont , Interior

 

 

    Nicolae Vermont a fost un pictor și gravor român, născut la Bacău, în anul 1866. A studiat mai întâi  cu Theodor Aman la Școala de Arte Frumoase din București , apoi la München și Paris. Stilul  lui Vermont seamănă cumva cu cel al  lui Nicolae Grigorescu . Pictura  din această postare este expusă în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României și se numește ” Interior”. I-am făcut mai multe fotografii, am punctat detalii. M-a fascinat îndeosebi atitudinea fetei care șterge praful de pe acea statuetă atât de impunătoare. Tabloul parcă spune o poveste sau chiar două povești: una a acelei statuete care înfățișează o ființă de rang înalt sau chiar o zeiță, și alta a fetei care o șterge de praf. Cele două povești se întâlnesc aici și se contopesc într-o emoție stârnită de cele două condiții sociale. 

  Mereu m-a atras acest tablou atât de viu, de expresiv... Las cititorul să deslușească povestea,  conform propriilor viziuni.

 

 

 

Dialoguri - injecții cu apă sărată pentru frumusețe?

Axya :

- Aș vrea să rămânem în zona frumuseții și a sacrificiilor pe care le fac oamenii pentru a o menține. Mă gândesc că, dacă nu ar exista cerere, nici ofertă nu ar fi. Nu s-ar investi în cerecetarea acestei chestiuni . Poate că unii se vor întreba  ce ne interesează pe noi acest lucru? Chiar așa! De ce ne tot oprim pe acest subiect? Oare pentru că dincolo de ”beneficiile” pe termen scurt, există o mare suferință pe termen lung? Bun. Și de ce ne frământă pe noi acest aspect. În fond și la urma urmei, fiecare doarme așa cum își așterne...Și totuși, câtă energie risipesc oamenii pentru a rămâne tineri! Unii inventează metode pentru a câștiga bani,  iar alții dau bani grei nu numai pentru a face o anumită procedură, dar rămân cu sechele pentru tot resul vieții.  Cu alte cuvinte nu plătești doar intervenția propriu zisă ci plata se extinde pe parcursul întregii existențe. Și nu doar ca s-o întreții, ci să repari daunele cu care te-ai pricopsit după...

Giaxya :

- Ei, dragă Axya, lumea ne poate acuza  că suntem critici. Dar nu crezi că e bine totuși ca  cineva să îți arate și cealaltă parte a monedei. Uite, altă găselniță. Pentru a scăpa de celulită și a o face să explodeze din interior (?), ca să fie apoi eliminată, un tip a inventat injecțiile cu apă sărată în diverse concentrații. Ce crezi că s-a întâmplat? El și alții ca el au nenorocit multe vieți . Într-un documentar pe care l-am vizionat recent , arătau o fată de doar 20 de ani că, de la astfel de injecții, acum cheltuiește cam 400 de euro lunar numai pentru pastile contra durerii. I s-au umflat picioarele, are dureri teribile non stop, practic și-a distrus viața, liniștea, fericirea. Merită? 

 

 

Georgeta 

 

Dialoguri - fire de aur pentru frumusețe

 

Axya :

- Ce părere ai despre terapiile astea de înfrumusețare ? Cât de utile crezi că sunt?

Giaxya :

- Pot să-ți spun doar o părere personală despre asta. Orice răspuns pe care mi-l soliciți nu este adevărul absolut. Să ne înțelegem...

   Ei bine, aș lega acest răspuns ce ceva foarte recent. Am văzut deunăzi un film documentar despre un terapeut inventator care lucrează la un mare cabinet estetic de pe Champs Elysées... Omul a inventat nu știu ce intervenție de întinerire cu fire de aur. Mai exact, îți face incizii în puncte de acupunctură și îți trece fire de aur prin acele puncte. Rezultatele se văd cică  în câteva luni. În acel film arăta cum îi făcea unei doamne această procedură. La final, mulțumită de rezultat, ea întreabă : vi se pare că arăt de 52 de ani? Problema și ironia era că... da!

Axya :

- Dar aceste proceduri care mi se par invazive, nu dăunează corpului? Mă gândesc cu îngrijorare la faptul că, pe termen lung, pe altarul frumuseții, pe care o obții sau nu, sacrifici sănătatea... 

Giaxya :

- Daaaaaa! Când aceste persoane merg să-și trateze afecțiunile de care suferă, doctorii sunt îngroziți de ceea ce găsesc în corpurile lor. În cazul acestei terapii, medicii găsesc  bucăți de fire de aur pierdute prin corpurile pacientelor, căci cele mai multe sunt femei. Uneori, acestea sunt mărunțite în zeci de bucăți și nu le mai pot scoate. Mi se pare atât de stupid să te distrugi în așa hal pentru ceva împotriva căruia nu poți lupta : timpul!

Axya :

- Și cum stopezi așa ceva? 

Giaxya :

- Este ceva mai greu, căci trebuie umblat la mentalitate. O femeie ar trebui să realizeze că întotdeauna va fi una mai tânără sau mai frumoasă decât ea. Și dacă face asta pentru a găsi un bărbat care să o iubească sau să-l păstreze pe cel pe care îl are în viața ei, ar trebui să caute o altă soluție. În fond și la urma urmei, de ce să nu găsească  un om care o  iubește pentru ceea ce este? Și dacă are bafta să fie bogată, nu înțeleg de ce  nu folosește acei  bani pentru niște ședințe la un psiholog, să vadă ce traume are? De ce să fii o ființă atât de ridicolă încât să te lupți  cu faptul că plouă afară? Să te lupți cu timpul care oricum lasă urme pe corpul fizic...Of!

Axya :

- Într-adevăr. E o temă importantă nu numai pentru femei, ci și pentru bărbați. Nu putini sunt cei care apelează la tot felul de trucuri pentru a arăta mai bine. Din păcate, unii chiar se urâțesc sau trag toată viața ponoasele unui astfel de gest... 

Georgeta Istrate

Dialoguri - despre eleganța și frumusețea femeilor

 

 

Femeie pe malul mării, autor Mihail Simonidy, MNAR

Axya :

- Giaxya, astăzi aș dori să vorbim puțin despre  frumusețea și   eleganța femeilor care ne interesează cumva și pe noi, bărbații...

Giaxya:

- De acord cu tine, dar nu crezi că ar fi mai bine să vedem ce spune despre acest subiect o femeie? Uite, cheam-o pe fiica ta, să vedem ce spune. Are 25 de ani, s-ar putea să aibă  o idee  despre subiectul ales de noi.

Axya: 

- Ai vrea să pregătești tu întrebarea, în timp ce eu o s-o invit în mica noastră discuție? 

Giaxya: 

- Desigur. 

 Lucreția apare în micul salon în care cei doi prieteni obișnuiesc să poarte dialoguri pe diverse teme. După câteva schimburi de cuvinte amabile, Giaxya o întreabă: 

- Lucreția, noi am deschis un subiect despre care avem doar  idei teoretice. Fiind prin preajmă, ne-am găndit să-ți cerem părerea . Cum vezi tu eleganța? Cum te vezi acum și peste ani în materie de eleganță și frumusețe ?

 Lucreția: 

- Cred că fizicul nu ar trebui să fie chiar atât de important încât să ne ocupe tot timpul. Pot să spun ce gândesc în acest moment. O femeie ar trebui să se poarte cât mai natural posibil, după opinia mea. Spălată, aranjată, îngrijită, cu puțin machiaj, o coafură și haine care să cadă bine pe trup. Restul ține de secretul personalității, de a ști să creezi o aură în jurul tău, o aură plăcută, conversații inteligente, să ai viață în tine, în sensul că să ai activități și preocupări care te mențin vie! Dans,croșetat, muzică, pictat,cărți, limbi străine, poezii, orice! 

  Mai cred că o femeie poate fi elegantă, frumoasă, să fie capabilă să emane o prezență caldă și feminitate, întelepciune, mai ales după o anumită vârstă!

Giaxya: 

- Mă uit la tine și văd o tânără fermecătoare. Natura te-a înzestrat ca pe o zeiță. Nu ești doar frumoasă, descopăr că ești și înțeleaptă. Te întreb, fiindcă anii trec, cum vei  fi după o anumită vârstă? Vei încerca să o ascunzi, dorind să pari tânără mereu? Sau cum vezi chestiunea asta? 

Lucreția, după un moment de gândire, ca și cum s-ar vizualiza pe sine peste ani : 

-  După o vârstă, probabil o să îmi las părul argintiu să crească și o să-l țin în cocuri sau împletituri. Ce pierdere de timp prețios, de viață! Să te ocupi și îngrijorezi constant pentru așa ceva! În loc să lucrezi cu tine și să vezi de ce faci ceea ce faci... Cine poate lupta cu timpul? Sau cu tinerețea altor femei din jurul nostru? Pur și simplu nu poți. Prospețimea tinereții e de neegalat. Aleg să nu fiu ridicolă...

Axya, intervine:

- Dar de femeile dezorientate, cele care nu prea știu sau nu le-a învățat nimeni despre demnitate, decență, bun simț, ce părere ai? 

Lucreția:

    - Papa, spuse Lucreția, adresându-i-se tatălui ei, când ești tănâră, nu prea știi ce să faci cu tinerețea. Fie te vinzi ieftin, fie nu știi cine ești, fie găsești un bărbat  care te lasă pentru alta mai târziu, fie încerci să profiți de tinerețea ta ca să obții nu știu ce... Îmi pare rău de noi, cred că trebuie umblat mai mult la educație, la a oferi și impune respect...Toate trec. Să te agăți de corpul fizic atât de mult , nu este soluția de viață cea mai bună . Nu suntem doar niște bucăți de carne... 

 Acum, mă scuzați, am ceva de lucru...

Georgeta Istrate

Marian Nedelcu, un trubadur al zilelor noastre

 

 

Bucureștiul se reanimă

    Se întâmplă ca în serile de vară, după ce ies de la serviciu, să mă plimb prin Centrul Vechi. Uneori, întâlnesc minispectacole, mai mult sau mai puțin organizate, însă pandemia asta a limitat până și impulsurile artiștilor necunoscuți. Însă, de când lumea s-a vaccinat, restricțiile s-au redus, au început timid să apară artiștii ambulanți. De la cântatul la vioară până la micile jonglerii, Bucureștiul se reanimă. Nu ai cum să te plictisești... pe măsură ce mergi pe străzi, mai ales în Centrul Vechi, este ceva care îți încântă privirea și auzul.

      În felul acesta  l-am cunoscut  pe Marian Nedelcu, un poet-cântăreț care își duce zilele încântând trecătorii care au timp să-l asculte. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că, în buzunar, avea o carte... 

Dacă s-ar rupe ceru-n două...

    L-am întrebat cum se numește  profesia lui și mi-a răspuns : sunt un trubadur! L-am rugat să se prezinte și să-mi spună câteva cuvinte despre el, lăudându-mă că am un blog și că în felul acesta o să-l cunoască și alte persoane. :" Mă numesc Marian Nedelcu, am 42 de ani și vin din Galați. Nu am un loc de muncă stabil, dar îmi câștig existența cântând și spunând poezii celor care vor să mă asculte. Mă consider un trubadur al zilelor noastre. Scriu  versuri când sunt inspirat, mai ales când sunt depresiv sau când mă simt bine.  Uite, fiindcă te-ai oprit o clipă să stai de vorbă cu mine, am să-ți recit câteva versuri, creație proprie : " dacă s-ar rupe ceru-n două / eu tot te-aștept /de-o fi să ningă sau să plouă /să știi că nu regret..." 

- Doar în Centrul Vechi lucrezi? Ce fel de muzică interpretezi, mai exact? 

- Nu doar în Centrul Vechi. Mai cânt și în Pasajul Sfântul Gheorghe, în jurul magazinului Unirea, iar muzica pe care o ofer spectatorilor mei este diversă : de la folk și populară până la acapela.

- Ai o filozofie după care te ghidezi în viață, o busolă ? 

 - Dumnezeu îmi arată tot timpul calea. Am observat un lucru foarte important, cel puțin pentru mine :  cu cât ești mai simplu și mai modest, Îl simți mai des. Cred că Lui Dumnezeu place mult simplitateta... 

- Cum îl percepi pe Dumnezeu? 

-  Îl simt ca pe o forță a binelui!

- Poți să-mi dai o definiție a vieții? 

- Un tunel al  timpului prin care trecem de când ne naștem până murim, până ajungem la ultima stație, capătul tunelului... 

- De ce crezi că ne-am născut pe planeta asta? Ce treabă avem noi pe aici? 

- În primul rând suntem niște învingători. Gândește-te, din atâția spermatozoizi doar unul singur câștigă competiția. Iar premiul cel mare este însăși viața pe acest pământ . Deci luând în calcul chiar și numai faptul că ne-am născut, ne face niște învingători! Ce căutăm noi pe aici?! E simplu : am venit să facem prin prezența noastră lumea mai bună, mai frumoasă. 

-Și cum facem lumea mai bună? 

- Fiind noi înșine mai buni zi de zi...

- Ce aștepți de la viață? Ce visezi cu ochii deschiși?

- Visez să cânt pe marile scene ale lumii... Și mai am un vis - să scriu o carte! 

-A, super tare. Și cartea ce temă va avea? Adică despre ce vei scrie  în cartea aia? 

- Despre viața mea. 

- Aha, foarte interesant. Crezi că suferința ne șlefuiește? 

- Da. Sunt sigur fiindcă m-a șlefuit și pe mine. Am să scriu în carte... 

- Apropo de cărți. În buzunar se vede  o carte. Îți place să citești?

- După ce am plecat de acasă, am început să citesc. Am simțit o dorință de cunoaștere mai mare decât în școala generală.  Nu exagerez când spun că am  peste 1500 de cărți citite... 

- Ce fel de cărți , ce teme îți captează atenția ? 

- În general, scriitorii mai vechi, nu contemporani...

-Cam ce? - beletristică, filozofie... 

- Am citit Ovidiu, foarte bine m-am înțeles cu Voltaire... 

   Un apel telefonic important a întrerupt întrevederea cu interlocutorul meu. A trebuit să plec. I-am cerut permisiunea să îi fac o fotografie și desigur un mic material pentru blog. În seara aceea avusesem ocazia să cunosc un om special, am învățat de la el în doar câteva minute mai mult decât mi-aș fi imaginat. Aceștia sunt oamenii care tac, se află cumva la periferia societății dar care sunt foarte importanți. Școala vieții predă continuu lecții valoroase pentru fiecare dintre noi. 

Georgeta Istrate