Expoziția "Specii de spații" (25) - Julien Prévieux, Crash test

 Titlul lucrării

Crash Test - Mode d'emploi

1998, Video 1'40"

           În introducerea acestui text, am simțit nevoia să îl citez din nou pe Mihnea Mircan, curatorul expoziției, care are un text general în primele pagini ale catalogului:" Privite împreună, lucrările din expoziție compun un caleidoscop de scene, cu sau fără public, pentru intimitate, singurătate ori gest colectiv - decorul, mereu altul, al întâlnirii dintre sine și lume, scenografii pentru reciprocitate ori dezacord. 

      Distanțe și apropieri, anonimat și expunere, ziduri sau membrane permeabile în alcătuirea orașelor și a ideilor politice - aceste intervale sunt măsurate cu instrumente artistice examinate ori locuite în multe dintre lucrările expuse ". 

    Filmul este opera artistului francez Julien Prévieux, născut în anul 1974, Grenoble. 

         De când s-a deschis expoziția...

  

           Un tânăr pare că și-a pierdut atât de tare echilibrul încât se lovește de tot ce este material. Nu înțelegi de ce. Te apropii să vezi filmul mai bine...

Testul nu ratează nimic!

        

    În realitate, personajul principal nu numai că se lovește voit, ci se aruncă pur și simplu pe obiecte, acestea fiind: un perete, un instrument muzical, un pat, un utilaj, o masă, un gard, un stâlp, etc. Nu ratează nici oamenii. Iese pe stradă și începe să se lovească de ei. Wow! De ce o fi făcând asta?

        Pentru privitor este ceva dureros, îți vine să zici : mai termină, omule, cu trântelile astea, că mă dor ochii! De când s-a deschis expoziția, altceva nu știi să faci!

      E un soi de violență pe care nu reușești să ți-o explici. De ce face asta? E vreo metaforă? Vreo ironie la adresa societății care se transformă într-un perete când vrei să-ți găsești locul, când ai o întrebare? Ce o fi?

Momentul adevărului - Un alfabet de forme și semne

           Despre lucrările lui Prévieux, în catalog, la pagina 76, am găsit o caracterizare interesantă : " Înregistrările și codificarea gesturilor ori mișcărilor pe care industria, comerțul, poliția sau tehnologiile militare le-au dezvoltat de la sfârșitul secolului al XIX- lea,  articulează o estetică înrudită cu cercetările formale ale modernității artistice, inspirată de această proximitate, practica lui Julien Prévieux extrage din aceste asemănări un alfabet de forme și semne ".

Descriere de specialitate

            "Crash Test, realizat de Prévieux când era student, funcționează în contextul de aici ca o introducere video la cartea lui George Perec de la care expoziția își împrumută titlul : un inventar ironic al modurilor - conflictuale ori indiferente - în care corpurile și suprafețele care animă spațiul se pot intersecta sau suprapune"

         

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (24) - Otobong Nkanga

 Titlul lucrării :

Alterscapes : Playground

2005-2015, C- Print pe aluminiu

        Lucrarea aparține artistei  Otobong Nhanga, născută în anul 1974 la Kano, în Nigeria.

 Și pentru că explicațiile de pe etichetă, pe care le-am transcris la sfârșitul acestui material, sunt destul de explicite, am să adaug acestui material doar ceea ce am găsit în catalog, la pagina 15 : " În Alterscapes, Otobong Nkanga ocupă un teritoriu intermediar între o poziție a autorului ori a creatorului, construind un model în miniatură al unei noi lumi, și portul unui veștmânt, care o situează pe protagonista imaginilor în interiorul narațiunii alegorice din cele trei imagini"

Descriere de specialitate

    "Artista este adesea protagonista propriilor lucrări, folosindu-și vocea și corpul ca vehicule pentru alegorii ale raportului dintre natură și cultură, resurse minerale și resurse de imaginație, hărți trasate de învingători și locuite de cei învinși. Alterscapes aplică tehnicile machetei de arhitectură unui tip de imagine diferit :macheta unui peisaj, realizată de artistă din argilă, nisip colorat, cioburi de sticlă, fragmente decupate din fotografii și alte materiale, este purtată precum un veștmânt, sugerând o dublă poziție pentru protagonista imaginilor. Cele trei fragmente ale tripticului se referă la trecutul, prezentul și viitorul relației dintre om și natură, și la amalgamul de locuire, transformare și distrugere care produce urgențele ecologice cu care ne confruntăm astăzi ".

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (23 ) - Vik Muniz

 Titlul lucrării :

WWW (World Map)

 Pictures of Junk, 2008

Autorul lucrării este Vik Muniz, născut la Sao Paulo, Brazilia, în anul 1961.

   

 O hartă inedită

           Carcase de calculator, piese dezmembrate, mouse-uri, tot felul de cipuri, cabluri, bobine, tastaturi din care artistul a creat o hartă a lumii. Printre griuri și metalic,  se poate zări câte o piesă minusculă roșie, verde, albastră. Dacă nu te uiți cu atenție, poate să-ți scape.

         O hartă a lumii care, din punctul meu de vedere, poate fi interpretată în cel puțin două moduri. Unul negativ, în sensul că planeta a ajuns un spațiu plin de gunoaie, depresiv, ca un loc saturat de stricăciuni. Iar al doilea mod se poate interpreta pozitiv...

   
  Un loc ce așteaptă o minte inteligentă care să reînvie totul , să știe ce să facă cu aceste gunoaie, în sensul de a le transforma în ceva util, plăcut și stimulator.

          

     O altă idee mă duce cu gândul în viitor, în sensul că omul își va activa propriul creier atât de mult încât nu-i va mai trebui tot felul de cârje să-l susțină. Nu va mai avea nevoie de nimic material de care să se folosească. Va crea nu cu materiale, ci cu puterea gândului. 

         Curatorul Mihnea Mircan subliniază la pagina 15 a Catalogului despre impulsul cartografic al expoziției, următoarele :" încercarea de a găsi punctele cardinale ale unei lumi haotice. Lucrarea lui Vik Muniz este un trompe l'oeil în care harta lumii este tradusă în limbajul inadecvat al resturilor, reconstituită din părți de calculatoare dezasamblate și recuzită de birou, un plangiglob derutant din cauza alternanței între dimensiunile acestor obiecte sărace, care face ca unele părți ale lumii să apară mai mari și mai apropiate decât altele ".

Explicația de specialitate - eticheta

          "Vik Muniz fotografiază imagini inspirate din istoria artei sau împrumutate din surse mass-media, reconstruite în trompe l'oeil cu ajutorul unor materiale sau obiecte 'low-tech', resturi ale societății de consun :produse alimentare, articole de menaj, jucării etc.

   Vik Muniz se autodefinește ca un creator al "celei mai proaste iluzii cu putință". Nivelurile de înțelegere ale plangiglobului său, făcut din calculatoare dezasamblate și recuzită de birou, depind de punctul de vedere adoptat de spectator : o lume a capitalismului târziu, integral acoperită de reziduurile pe care le-a produs într-un consum fără limite, sau o expresie a unei inventivități care se poate servi de cele mai sărace materiale pentru a gândi și acționa la scară mondială".

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (22) - Imi Knoebel

 Titlul lucrării

Ich nicht (Nu eu)

Autorul este Imi Knoebel, născut în anul 1940, Dessau, Germania.

 2005, acrilic, aluminiu și plastic

 Doar trei, acele trei culori!

      Pentru români, această lucrare poate să fie una emoționantă, din punct de vedere patriotic. Impactul este inevitabil, căci cele trei culori folosite de Imi Knoebel sunt aceleași ca și pe steagul României. Ce coincidență! Doar trei, acele trei culori!

 Fără explicații!

         Când am dat prima dată cu ochii de lucrare , m-am apropiat curioasă, întrebându-mă de ce ar fi pictat un artist, de origine germană, steagul nostru. Și pentru că, pe moment, nu am găsit vreo explicație mulțumitoare, am trecut direct la explicația de specialitate.

 O mișcare dinspre interior spre exterior

             Mai întâi, să vedem ce spune curatorul expoziției, Mihnea Mircan, în Catalogul expoziției. Iată ce scrie la pagina 14 : " Între pictură și sculptură, Ich Nicht (2005) de Imi Knoebel, transcrie o mișcare dinspre interior spre exterior care contestă și suspendă bidimensionalitatea picturii și pare să concretizeze, din nou ca o analogie a realității, ca un fragment mimetic, retorica plenitudinii care-l interesează pe Knoebel în pictura modernistă, în special în lucrările lui Kazimir Malevich".

Descriere de specialitate

        " Se revendică atât de la suprematismul lui Kazimir Malevich, maestrul său în formalism spiritual, cât și de la lecțiile de" artă extinsă "ale lui Joseph Beuys, căruia i-a fost elev la Academia din Düsseldorf. Încă de la sfârșitul anilor 1960, instalațiile lui Knoebel aleg suprapunerea și intersecția dintre pictură și sculptură ca leitmotiv al vocabularului plastic." Nu eu", spune titlul lucrării - declarație raspicată a unui 'antiautoportret', ce subliniază că pictura și metamorfozele ei tridimensionale, și nu dezvăluirea interiorității artistului, este tema acestor ansambluri geometrice "

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (21) - Danica Dakić 2

Titlul lucrării:

La Grande Galerie 03

2004

Artist:Danica Dakić. Născută în anul 1962 la Sarajevo, Bosnia-Herțegovina.

         

 Jucătorii 

             Puține sunt lucrările cu personaje în această expoziție! În fotografia pe care o analizăm, avem patru personaje, într-o încăpere slab luminată. Un bărbat și trei femei, cu vârste aproximative între 30 și 35 de ani, stând la masa de joc. Toţi poartă bijuterii: femeile - inele, cercei şi lănţişoare, iar bărbatul poartă un ceas pe mâna stângă. Doar trei dintre personaje sunt antrenate în jocul de cărți: bărbatul și două  femei.

 Gazda 

          Cealaltă doamnă ține în mâini o carafă albastră cu margini aurii și un pahar incolor cu decorațiuni aurii, pe jumătate plin cu un lichid roșu, probabil vin.
       Aceasta din urmă care, după toate aparențele este chiar gazda, nu privește spre noi, ci în jos. Chipul ei se vede din profil. Pare adâncită   în gânduri...

Celelalte trei personaje par concentrate pe joc.

 Gânditoarea

        Pe masă sunt bani, deci miza este incitantă . Fata din dreapta pare că gândește o strategie. Ea se uită la cărțile din mână  și la banii de pe masă, în același timp. Pare gânditoare și ceva mai pasivă față de partenerii de joc. 

Trișorul

        Pasiunea pentru joc se vede însă în ochii și atitudinea celor doi care stau față în  faţă . Trișorul, care ascunde la spate două dintre cărți, are fruntea încruntată. Chipul său se vede din profil. Nu avem o imagine completă a expresiei feței, putem doar s-o intuim. El ascunde cele două cărți  în mâna stângă, pe care o ține la spate...
        În mâna dreaptă are alte două sau trei cărți. Cu ele joacă normal. El nu stă pe un scaun, ci în genunchii sprijiniți de o pernă. 


O fată foarte frumoasă 

       Bărbatul pare că îi spune ceva fetei din dreapta lui, însă ea nu schițează niciun gest. Cumva privește și spre fata îmbrăcată în cămașă  albă cu flori aurii, dar nici ea nu dă semne că ar intenționa să-i răspundă. Aceasta are arătătorul de la mâna dreaptă ridicat, nu-mi dau seama de ce. Ea are chipul foarte frumos, dar foarte trist. Deși stă cu fața spre noi,  nu ne privește. Este singurul personaj al cărui chip ne este dezvăluit în totalitate. Și are privirea pierdută undeva, spre dreapta. 

      O atmosferă de neîncredere

          Deși sunt patru personaje în fotografie, doar bărbatul este activ. El nu este cufundat în gânduri, ca partenerele sale de joc. Atmosfera pare una de îngrijorare și neîncredere...

       
      Curatorul expoziției, Mihnea Mircan, în Catalogul expoziției, la pagina 16, spune despre această lucrare că "reprezintă un grup ce reconstituie narațiunea din Trișorul cu as de caro (1638), al lui Georges de la Tour, tablou care se găsește la Luvru".

Descriere de specialitate

     " În fotografii, instalații și lucrări video, Danica Dakić revine la tema identității personale și colective, marginalizare și intoleranță. Ea studiază locuri în tranziție, fie că acestea se află la marginile Europei sau la periferia metropolelor. În seria Grande Galerie, familii rome joacă acțiunea din trisorul lui Georges de la Tour sau pozează în fața unei reproduceri 1:1 a unei picturi din anul 1796, în care Hubert Robert își imaginează Marea Galerie de la Muzeul Luvru ca pe o viitoare ruină. Întrebarea artistei este, poate dacă viitorul închipuit de Robert nu cumva a sosit : nu ca distrugere a unui edificiu celebru, ci ca un contratimp al modernității, în care progresul - exprimat în drepturi, incluziune și recunoaștere - are viteze și efecte diferite.

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (20) - Joe Reihsen

   Titlul lucrării:

 "Just this" 

2016, acrilic pe lemn

Lucrarea aparține artistului Joe Reihsen, născut în anul 1979 la Blaine, SUA.

       Just this este una dintre lucrările în fața cărora stai minute în șir, ore sau chiar îți propui să revii, ca să o deslușești. Te intrigă și te fascinează în același timp. Am observat vizitatori care s-au sucit și s-au învârtit pe lângă ea, au citit și răscitit eticheta, dar parcă nu erau mulțumiți. Mai voiau ceva. Un ceva pe care îl simțeau, dar care scăpase chiar și specialiștilor.

        Lucrarea nu este executată în culori vii, puternice. Puteți observa pe fotografiile pe care le-am făcut, nuanțele de gri, alb, negru... Formele stau să se restrângă sau să se dilate. Nu știi niciodată ce o să iasă. 

    " Pictura lui Joe Reihsen este o acumulare de forme vădit picturale şi aparent digitale, o aglomerare de sisteme de notaţie şi înregistrare care se îmbină într-o caligrafie stranie , şi într-o imagine care discută starea picturii în epoca rezoluţiei înalte şi a proliferării infinite a imaginilor" (Mihnea Mircan, curatorul expoziţiei, text din Catalogul expoziţiei , pagina 15).

Forme mai mult sau mai puțin diafane. Spații ocupând spațiul... Senzația de plutire... 

Descriere de specialitate

Să vedem totuși ce ne spun specialiștii...

       "Iluzia unor straturi suprapuse din pictura lui Reihsen funcționează ca un lichid amniotic în care plutesc semne analogice și digitale și din care s-ar putea naște noi forme, precum și noile coduri care le fac inteligibile. Inscripțiile din prim plan compun un alfabet de gesturi și semne care, prin multiplicare și repetiție, ar putea contura o pictură abstractă. Suspendate însă pe un fundal care amintește de un accident în manipularea unei fotografii, semnele apar ca specii gestuale, prinse într-un 'insectar' de forme, accente și intensități ".

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (19) - Marjan Teeuwen

Titlul lucrării :

Archief 2 și Archief 3

 2007 - Inkjetprint, diasec.

Lucrarea aparține artistei Marjan Teeuwen, născută în anul 1953 la Venlo, Olanda.

 Viziune de artist

        Impact : lucrarea mi-a părut ca un perete pe care se află niște rafturi, probabil într-un atelier, în care sunt îngrămădite într-un mod ordonat,  o mulțime de resturi de materiale.

     Unele dintre ele par că nici nu mai sunt bune la ceva. Dar iată că s-a găsit o ființă care le-a așezat cu meticulozitate în rafturi, pe categorii, și le-a ridicat la rang de artă. Cred că asta este diferența între un om obișnuit și unul care poate să facă din lucruri aparent nefolositoare, opere de artă.

   Nu înțelegeam de ce, cum, cui ii pasă sau ce emoție poate să-mi transmită această construcție de neînțeles.

      Ca să transmiți o idee sau o informație îți trebuie viziune. Unora ne lipsește această capacitate, însă alții știu...

            

            Spații ce creează spații. Apropos de titlul expoziţiei, fiecare piesă, mai mare sau mai mică, are cel puțin două funcții : ocupă un spațiu; ea însăși creează spații. Mici, din ce în ce mai mici... 

        Marjan Teeuwen folosește foarte puține nuanțe, în special griuri, negru, maron,  cărămiziu. Nu există, în aceste două lucrări, o culoare șocant de vie. Fiecare fel de material are locaşul lui, dar niciodată nu vezi aceleaşi nuanţe una lângă alta. De departe, ai senzaţia de tablă de şah. Însă , dacă ai fi grăbit, aceste pătrăţele colorate, puţin atractive, par să spună: treci mai departe, aici nu este nimic interesant, senzațional, nimic din ceea ce ți-ar stârni curiozitatea! Sunt doar o arhivă!

            Și totuși, dincolo de aparențe, ceva te provoacă. Ei bine, mai jos o să dau descrierea de pe etichetă, așa cum am făcut cu toate lucrările din expoziția aceasta. Să se facă  lumină, deci!

       "Arhivele lui Marjan Teeuwen ocupă spaţiul - sau materializează diferenţa - dintre ordine şi claritate " (Catalog, Specii de spaţii, pagina 15).

Descriere de specialitate

           "Lucrările artistei se situează la intersecția dintre pictură, sculptură, instalație și arhitectură : spațiile pe care ea le compune minuțios cu aceste instrumente, și pe care le numește 'aglomerări', sunt apoi fotografiate.

            Amintind de detalii de arhitectură, de rafturi ale unei biblioteci sau de sertare dintr-o arhivă, imaginile bulversează percepția prin faptul că aceste acumulări de obiecte stranii, rigoarea ori logica aranjamentelor, locul și utilitatea lor, nu sunt explicate ori divulgate, producând tensiune între idei despre ordine și claritate, loc și non-loc "

Georgeta Istrate

Expoziția "Specii de spații" (18) - Viviane Sassen

Titlul lucrării :

 ELVIS 

2006,  C- print pe aluminiu

     Lucrarea aparține artistei Viviane Sassen, născută în  anul 1972, în   Olanda, la Amsterdam. 

Emoții tulburătoare

           Nu cunosc detalii despre această fotografie, dar  în momentul în care m-am aflat în fața ei, am trecut prin niște emoții tulburătoare. Era un amestec de tristețe, curiozitate și mister.

 

          Un copil african, pe jumătate dezbrăcat, care mă priveşte dintr-o tristețe adâncă. Sau aşa  percep eu ochii băiatului...

    Fotografia este întunecată, nicio rază de soare nu răzbate în mod  evident prin ea. Lumina, aducătoare de iubire, lipseşte sau este prea puţină ca să atragă atenţia. Este doar atât cât să distingi lucrurile sau oamenii care ocupă spaţiul vizual.

     Te-ai gândi, probabil: ce bine poate să iasă din întuneric? Şi deodată simţi bătăile inimii unui suflet, care te priveşte trist şi curios din fotografie.  Este o victorie!

   ...este o victorie?

     Aproape că mi-a fost teamă să mă uit în ochii aceia. De ce mi-a fost teamă de o fotografie, nu știu.  Nu are logică. Probabil empatia m-ar fi aruncat direct în profunzimea tristeții ochilor lui Elvis. Și eu n-am avut curajul necesar...

 Dulce și amar

       Pe moment, m-am retras, știind prea bine gustul tristeții. Este amar și dulce în același timp.

          M-am apropiat din nou şi am privit îndelung fotografia. Eram curioasă şi confuză. Încercam să leg cumva floarea de ceva frumos, de un moment de fericire.  Floarea  este o gladiolă roșie, pe care Elvis o ține la subsuoara mâinii drepte. Însă, între degetele aceleiași mâini , are o țigară aprinsă...Roşul, flacăra, culoarea... 

    Pentru Elvis, probabil, este o stare de normalitate. Expresia chipului său pare să întrebe: ce te holbezi aşa la mine? Mă deranjezi...

        Câți ani o fi având Elvis? Cui intenționează să-i dăruiască floarea? Sau poate fotografia nu este un instantaneu...Doar autoarea are acest răspuns...

     O floare... Curios, frumuseţea  se naşte din întuneric şi îţi încântă simţurile...Singurul cuvânt care îţi vine în minte, în momentele în care distingi viaţă şi frumuseţe, este Speranţă.

       Însă misterul în care fumul de țigară învăluie spațiul, ascunzând o parte din peisaj, mă obsedează. Îmi vine să-l înlătur, dar sursa fumului stă arzând  sfidător între degetele copilului.

      Într-adevăr, Viviane Sassen reușește să inducă privitorului mai multe stări deodată. Lucrarea răscolește sufletul și pune mintea în mișcare...

 Descriere de specialitate

    "Între fotografia de artă și fotografia de modă, între Europa de Vest și Africa, practica fotografiei Vivianei Sassen este un teritoriu hibrid, în care se amestecă genuri, forme și simboluri, precum și etape din istoria mediului, prin interesul artistei pentru fotografia suprarealistă ori abstractă.

        Portret al unui copil sud - african, Elvis face parte din ciclul Flamboya, un eseu fotografic despre identitatea mascată, în care chipurile pe care aparatul de fotografiat le caută, dispar în ecran de fum, metamorfoze vegetale, ori în jocuri de umbre de lumini ".

Georgeta Istrate