Castrele
trupelor auxiliare
Mărimea castrelor, care adăposteau trupele
auxiliare, variază în raport cu efectivul trupelor. Cele mai mari şi mai puternice sunt
castrele de la Micia, Drobeta, Răcari şi
Porolissum. Castrele trupelor auxiliare
din Dacia prezintă şi unele particularităţi. Astfel, la câteva castre ,
ca cele de la Bologna, Porolissum şi Căşei, turnurile porţilor ies în afara
liniei zidului de incintă, descriind un semicerc.
La altele, de exemplu, la castrul de la Breţcu, turnurile de colţ sunt circulare.
Tot la castrul de la Breţcu, ca şi la cel de la Vărădia zidul de pământ e susţinut înspre
interior de un zid de piatră, paralel cu
cel de incintă. Nelipsite pe lângă fiecare castru erau băile, situate la o distanţă ce variază între 50-100 metri
depărtare de porta decumana sau în locul cel mai potrivit din apropierea
castrului. În unele cazuri, ca de pildă la Râşnov şi la Orheiul Bistriţei, baia
se găseşte în interiorul castrului. Armata şi sistemul defensiv al Daciei au fost supuse la grea încercare pe timpul lui Marcus
Aurelius şi a fiului său Commodus. După moartea lui Commodus, Septimius Severus
a luat o serie de măsuri menite să consolideze
stăpânirea romană în Dacia , să refacă şi să întărească sistemul
defensiv.Se construiesc noi castre şi se refac în piatră cele de pământ sau cele
care suferiseră distrugeri. Astfel, în
anul 201, vechiul castru de pământ, căptuşit cu glii, de la Bumbeşti fiind ruinat de vechime, a fost refăcut în
piatră. La fel, în anul 205 este refăcut castrul de la Slăveni , pe Olt. În
aceeaşi vreme au fost reclădite probabil
din piatră şi alte castre din Dacia. Tot atunci se repară drumul de-a lungul
Oltului , după cum rezultă din inscripţia mutilată de pe miliarul descoperit nu
departe de Slăveni, iar în Muntenia se construieşte limes transalutanus. Opera începută
de Septimius Severus a fost continuată
de fiul său, împăratul Caracalla. Pe timpul acestuia s-au luat măsuri de mare
amploare pentru întărirea apărării pe graniţa de vest şi nord- est a Daciei ,
de la Micia până la Porolissum şi mai departe până la Inlăceni. Cu sprijinul
său şi a mamei sale, Iulia Domna, a fost
refăcut castrul mare de la Porolissum , distrus probabil în timpul războiului
marcomanic , apoi cele de la Căşei şi Inlăceni, poate şi altele, cum ar fi cele
de la Bologna , Ilişua şi Micia. Împăratul a venit personal în Dacia , în anul
214, spre a inspecta trupele şi noile
castre, vizitând probabil cu acest
prilej şi oraşul Porolissum. În vremea lui Caracalla sistemul de apărare al
Daciei a atins culmea puterii lui. Reconstruirea în piatră a castrelor de pământ sau
refacerea celor distruse era probabil
aproape în întregime terminată. Singurele lucrări de fortificaţie, după
Caracalla după aceea în Dacia sunt cele
de înconjurare cu ziduri a Romulei pe timpul lui Filip Arabul , a Drobetei şi a
Sucidavei , cam în aceeaşi vreme, după cum au dovedit cercetările . Probabil că
şi alte oraşe s-au înconjurat cu ziduri. S-au fortificat puternic aşezările
urbane din Dacia Inferioară . Aceasta poate să însemne că provincia din nordul
Dunării se găsea într-o situaţie precară. Graniţele ei erau asaltate din toate
părţile. Oricât de puternic a fost sistemul său defensiv, în faţa atacurilor
violente ale barbarilor el nu a putut rezista. Descoperirile arheologice au
arătat că , la Porolissum şi la Inlăceni , romanii au făcut încercări disperate
de a reface în pripă fortificaţiile distruse , folosind pentru aceasta şi
monumentele de piatră , chiar şi dintre acelea ridicate în cinstea împăraţilor.
În cele din urmă, când situaţia devenise precară în teritoriile de la sudul
Dunării , împăratul Aurelian dându-şi seama că apărarea şi meţinerea provinciei
din nordul dunării nu mai este posibilă , abandonează provincia, retrăgând
armata , împreună cu toată administraţia, la sud de Dunăre. Atunci fortificaţiile,
odată atât de puternice, cad încetul cu încetul în ruină.
Bibliografie
1.
Prof. Corneliu Beldiman, “Istoria veche a românilor.Datele”, Editura Pro
Universitaria, 2008.
2. Conf. Univ .dr. Ştefan Olteanu, “Istoria
Veche a României”, partea a II-a, Bucureşti, 1999.
3.
C. Daicoviciu, E. Condurachi, I. Nestor, Gh. Ştefan ,
M.D. Matei, “Istoria României”, volumul 1, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1960.
4. Costin Croitoru, Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi “Aspecte
politico-militare ale prezenţei romane la Dunărea de Jos în secolul II p. Chr”,
articol apărut în Revista Erasmus, nr. 13/2002.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu