În vara acestui an, pentru câteva zile, am mers la mare, la Mamaia. Cazare cu mic dejun inclus!
Ouă cu surprize. Neplăcute!
În dimineața aceea îmi luasem două ouă fierte. Abia așteptam să le savurez. Am început să curăț unul. Am observat că, pe măsură ce curățam, ieșea apă din el. Am zis ok, s-o fi spart puțin la fierbere și a intrat puțină apă. Pățisem și eu de atâtea ori. Dar nu! Pe măsură ce curățam , mi se lipea o mâzgă de degete, se vedea că e vechi. Era ca un lipici scârbos. Asta se întâmplă când fierbi ouă și vrei să mănânci după o săptămână sau mai mult. Dacă nu le ții în frigider, ajungi direct la urgențe . Nu e nimic, mi-am zis, o fi fost unul mai vechi și s-a nimerit taman la mine. L-am curățat pe al doilea. La fel. Nu-mi venea să cred. Am zis să miros, ca poate mă înșel. Mi-a venit să vomit, atât de rău era mirosul acela. De obicei tac și îmi văd de treabă, dar...
Nu am tăcut... Îmi pare rău!
Ei bine, în loc să tac din gură și să mă fac că nu s-a întâmplat, am intrat din nou în sala cu "bunătăți" să-mi iau o tavă curată, căci prima mirosea rău. Femeia care stătea în ușă ca un cerber, era aceeași care ne cerea bonurile la intrare, s-a uitat lung la mine întrebându-mă din priviri ce mai vreau. I-am șoptit că ouăle sunt stricate. A venit la masa mea să-i arăt, iar în clipa următoare s-a apropiat o altă supraveghetoare să vadă minunea . Orgoliul lor îmi transmitea priviri de cuțit. M-am simțit prost că le-am spus, ca şi cum aș fi făcut o crimă. Au dus tava cu ouăle stricate la bucătărie.
După ce au luat dovezile, s-au întors și cu o răutate în priviri, vorbeau între ele, special să le aud. Spuneau că ouăle erau proaspete. În ziua aceea, nu știu ce am avut, că nu am vrut să tac. Am spus tot șoptit :
- Să văd și eu cine mănâncă ouăle alea!
Apoi, nu le-am mai luat în seamă, însă nu pot spune că nu m-a afectat. Venisem la mare, plătisem bani grei pentru o cameră cu mic dejun inclus. Mare greșeală! Mi-am băut cafeaua, apoi am plecat. Colega taxatoarei stătea în calea mea. În trecere, am spus mulțumesc, o zi frumoasă vă doresc.
Un zâmbet ucigător!
A doua zi voiam să nu mai merg la micul dejun, știind ce priviri tăioase am să încasez. Însă am mers. Taxatoarea de bilete, mi-a luat tichetul care-mi dădea dreptul să intru la micul dejun, i-am spus calm bună dimineața, mi-a scrâșnit un bună dimineața printre dinți și mi-a trântit un zâmbet ucigător. Am ales să nu o iau în seamă. Am luat tava și, de data asta nu am mai riscat. Am luat mâncare ambalată : trei triunghiuri de brânză topită, o doză mică de miere, un pahar de suc acidulat din frigider și o cafea de la dozator.
Când am iești, același zâmbet mortal care îi urâțea chipul, mi-a răspuns la mulțumesc cu o plăcere rostită parcă din fundul iadului.
Și asta pentru ca am îndrăznit să spun că ouăle sunt stricate!
P. S. Eu lucrez cu publicul însă, dacă un client este nemulțumit, îmi cer iertare și remediez imediat situația. Fără nicio privire otrăvitoare. Atât eu cât și clientul suntem mulțumiți, că de, oameni suntem. Vorba ceea : numai cine nu muncește, nu greșește!
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu