Unirea triburilor trace sub o singură autoritate
Centrul statului era în Munţii
Orăştiei, zonă întărită prin cetăţi ,
fortificaţii şi turnuri aşezate pe
culmile şi terasele înălţimilor. Se pare că cetatea de scaun permanentă a regelui ar fi fost la Costeşti, cetatea de
pe Dealul Grădiştei . Sarmizegetusa Regia servea drept cetate de refugiu în
timpuri grele. Visul lui Burebista era de a uni
toate triburile războinice ale geto-dacilor. El are meritul de a fi
primul din neamul nostru care s-a gândit la unire. Către organizarea de stat au
condus atât forţa ideologică internă, în special factorul religios, reprezentat
de o ierarhie preoţească în frunte cu
Marele Preot Deceneu, personaj cu autoritate şi putere reală în societatea geto-dacică. De fapt, prin sprijinul Marelui Preot, a
cărui autoritate morală se întindea peste întregul neam geto-dac, Burebista avea
posibilităţi de a înfăptui unificarea politică a daco-geţilor sub conducerea sa. Prin urmare, puterea
politică se împletea cu cea religioasă. Burebista a încercat să ia măsuri
împotriva pericolului expansiunii romane
la sud de Dunăre, în Balcani, o primejdie iminentă pe care regele o
sesizează just, căutând cu toate mijloacele să zădărnicească consolidarea
stăpânirii acestui stat sclavagist în
apropierea Dunării. Aşadar, cu ajutorul preotului Deceneu, în anul 82, î.e.n.
el înfiinţează măreţul stat dac. Pentru convingerea triburilor de pe pământul
Traciei, Burebista îi motivează pe daci făcându-i să înţelesgă în mod paşnic că
doar uniţi vor putea să-şi apre pământurile de lăcomia celţilor şi, nu în
ultimul rând, de pericolul roman care venea din sud. În plus, toate triburile trace vorbeau
aceeaşi limbă şi , foarte important, credeau în acelaşi zeu solar, Zalmoxis.
Ucigătorul de celţi
„Pe celţi, atât cei din sud-vestul Daciei,
scordiscii, cât şi cei de la miazănoapte, teuriscii, i-a zdrobit cu totul, aşa
încât a căpătat porecla de „celtoctonul” sau ucigătorul de celţi. Oraşele
greceşti de pe ţărmul Mării Negre, de la
Olbia, de la gura Bugului , până la Apollonia , la sud de Munţii Balcani
, sunt supuse în urma unor expediţii militare care încep pe la anul 50 înaintea
erei noastre. Ele recunosc autoritatea regelui dac, îi plătesc şi sume de bani.
O situaţie mai bună are numai oraşul Dionysopolis, mulţumită relaţiilor de
prietenie stabilite încă din vremea
tatălui său. Ca urmare a izbânzilor sale militare , Burebista realizează un
stat cu o suprafaţă considerabilă, cuprinzând nu numai teritoriile locuite de
daco-geţi , dar şi unele din teritoriile vecinilor celţi , iliri şi traci.
Hotarele acestui stat erau spre răsărit- ţărmul Mării Negre şi Bugul; spre miazănoapte Carpaţii Păduroşi;
spre apus cadrilaterul boem, Dunărea Mijlocie şi Morava; spre miazăzi, Muntele
Haemus sau lanţul Balcanilor. Capitala acestui stat a fost oraşul Argedava”
(Fragment extras din volumul „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până
astăzi”).
Astfel, în jurul anului 60 î.e.n reuşeşte
să înlăture supremaţia celtică din regiunea Dunării Mijlocii. Izvoarele
istorice consemnează faptul că triburile celtice au fost complet nimicite, atât
a celţilor boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros, precum şi a celor
taurisci. În urma acestei victorii, hotarele din partea de apus ale regatului
dac sunt fixate pe Dunărea Mijlocie şi Munţii Slovaciei. A urmat apoi
înfrângerea scordiscilor, a triburilor celtice din zona de vărsare a Tisei în
Dunăre, în urma căreia se obţine siguranţa la frontiera de sud-vest şi totodată
deschide perspectiva organizării de incursiuni la sudul Dunării, în Macedonia
şi Illyria, creând premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui
Burebista pe linia Munţilor Balcanici.
Între anii 55-48 î.e.n., Burebista îşi îndreaptă atenţia către răsărit, unde,
după înfrângerea lui Mithridates al VI-lea Eupator , regele Pontului, Roma
reuşise temporar să-şi extindă autoritatea asupra oraşelor greceşti şi cele
vest-pontice ( după campania lui Terentius Varro Lucullus din anii 72-71
î.e.n.). Burebista înfrânge triburile bastarnilor şi sarmanţilor de la est de
Dacia şi din regiunile nord-pontice. Astfel, regele get îşi impune autoritatea
peste coloniile greceşti de pe litoralul nordic şi apusean al Mării Negre, de
la Olbia ( aflată la gurile Bugului) şi până la Apollonia ( pe ţărmul golfului
Burgas în Tracia).
O alianţă care ar fi putut schimba
cursul istoriei
Burebista ajunge astfel „stăpânul ţinuturilor
de dincolo şi de dincoace de Dunăre, devenind, conform unei inscripţii greceşti
„cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei”. Burebista atingea astfel
apogeul puterii sale, renumele său trecând departe de graniţele Daciei. În anul
48 î.e.n. , ajuns stăpânul necontestat al
Răsăritului şi centrului Europei, Burebista face un examen al politicii
internaţionale , ajungând la concluzia că celălalt centru de putere al vremii ,
situat la Roma, în Italia, trebuie câştigat. În acest sens, Burebista caută să întărească
legăturile cu Mitridade al VI-lea Eupator, regele Pontului; se gândeşte la o
alianţă cu Ariovist, conducătorul marii uniuni de triburi germane (tot
împotriva Romei, dar şi a celţilor); Acţiunile lui Burebista, mai ales faptul
că închegase un stat puternic deto-dac
la nordul şi sudul Dunării, reprezentau un pericol iminent pentru extinderea
Imperiului Roman. Aceasta a pus pe gânduri pe Cezar, care voia să iniţieze un război
împotriva geto-dacilor. În plus, regele dac avea siguranţa continuităţii, spre
deosebire de consulii romani care se schimbau în fiecare an. Burebista alege să
ducă o politică ostilă romanilor, dispus fiind să se alieze cu oricine l-ar fi
ajutat să-i înfrunte. Ideea cea mai îndrăzneaţă a lui Burebista este de a se
amesteca în conflictele dintre Cezar şi Pompei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu