Fărâmiţarea statului dac centralizat
În primăvara anului anul 48, î.e.n., în peninsula Balcanică,
luptele dintre Cezar şi Pompei erau în plină desfășurare. Burebista îl trimite pe Acornion din Dionysopolis la
Pompei, ca delegat, cu misiunea de a se alia în luptele împotriva lui Cezar. În
schimbul ajutorului militar, Pompei recunoştea vastele hotare ale Daciei.
Ajutorul nu ajunge însă la timp şi
Pompei este înfrânt de Cezar la Pharsalus. Acesta se refugiază în Egipt, unde
este ucis. Victorios , Cezar , care nu
uită că Burebista îi acordase sprijin rivalului său, pregăteşte o campanie
împotriva lui. Acesta visa să scrie despre regatul dacilor o lucrare pe care ar
fi numit-o ”De bello dacico”, aşa cum, în urma victoriei împotriva galilor,
scrisese o operă istorico-literară numită ”De bello galico”. Nu mai are timp însă să ducă la bun sfârşit
planul de cucerire al regatului lui Burebista, nici să-şi îndeplinească visul
de a descrie victoria într-o operă ce ar fi străbătut timpurile, deoarece cade
victima unei conspiraţii interne şi moare, asasinat de membrii Senatului, la care a luat parte şi fiul său
adoptiv Brutus Marcus Iunius. Aceeaşi
soartă o are şi Burebista, care moare în acelaşi an cu Cezar ( 44 î.e.n.
), tot în urma unui complot pus la cale
probabil de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii regelui. Moartea lui Burebista provoacă tulburări în
regat, care nu mai rezistă mult în forma unificată. Cetăţile greceşti de pe
malul Mării Negre refuză să mai recunoască autoritatea statului dac,
declarându-se independente. Statul dac centralizat s-a fărâmiţat, iniţial în patru părţi, apoi în cinci. Marele
Preot Deceneu, care , pe vremea lui Burebista avusese şi funcţia de vicerege, rămâne
„Basileu” peste statul din zona Munţilor Orăştiei, proclamând drept
reşedinţă regală Muntele Kogaion - Sarmizegetusa Basileion. În acelaşi timp, Deceneu
îşi păstrează şi funcţia de Mare Preot, căreia i se adaugă şi cea de judecător
suprem. Dezmembrarea marii stăpâniri din timpul lui Burebista nu este
echivalentă cu dispariţia statului nucleu din sud-vestul Transilvaniei.
O economie înfloritoare
Organizarea politică a societăţii
daco-getice arată că era o monarhie cu
un pronunţat caracter militar, în care un rol important îl juca preoţimea. În
timpul lui Burebista existau două clase sociale principale: tarabostes
(pileati), identificaţi ca aristocraţie militară şi sacerdotală , iar a doua
categorie denumită capillati (kometai, comati) , reprezentând oamenii de rând. Un
rol important în economia dacilor îl aveau Munţii Orăştiei, bogaţi în zăcăminte
de fier. Din acesta se confecţionau arme, vase, tacâmuri, dar şi
bijuterii. Procesul de unificare a geto-dacilor a fost generat de mai mulţi
factori. În primul rând dezvoltarea economică a luat amploare. În spaţiul
locuit de daci s-au facut mari progrese în metalurgia fierului, confecționându-se
unelte de muncă cu productivitate mare, care au condus la o dezvoltare intensă
a agriculturii, prin aplicarea brăzdarului din fier la plug. În urma
săpăturilor arheologice, brăzdarele de fier neolitice apar în Ocniţa-Vâlcea,
Costeşti, Crăciuneşti, Cristeşti, Grădiştea-Muncelului, Pecica, Poiana, Tinosu,
Piatra Neamţ, Odorhei, precum şi în mormântul tracic de la Kalacanovo
(Bulgaria). Noul brăzdar pătrunde mai
adânc în pământ, făcându-l mai roditor. Tot
în această perioadă apar sape din fier,
mai productive în muncile agricole. Progresele din prelucrarea metalului
antrenează şi influenţează perfecţionarea altor îndeletniciri cum ar fi: prelucrarea ceramicii, prin folosirea roţii
olarului în locul învârtirii cu mâna a obiectului prelucrat. Dezvoltarea
economică generală a dus la intensificarea schimburilor de produse în
interiorul triburilor şi între triburi. În acelaşi timp s-au amplificat
schimburile economice cu oraşele şi statele vecine , în special cu
oraşele-colonii greceşti de la Marea Neagră. Negustorii greci aduceau în
localităţile geto-dace obiecte de artă, bijuterii, iar de aici luau produse
agricole, miere , blănuri, etc. Ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale,
schimbul direct de produse începe să fie înlocuit de circulaţia monetară.
Moneda proprie geto-dacă apare de la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. şi,
începând cu secolul al II-lea î.Hr., odată cu penetraţia economică romană în
Peninsula Balcanică, în spaţiul geto-dacic au pătruns obiecte de export romane
: ceramică , obiecte de bronz , argint , fier şi sticlă şi, odată cu ele,
moneda romană. Dacii exportau vite , grâne , miere , blănuri , lemn şi alte
produse. Podoabele dacilor erau de o rară frumuseţe, iar sculpturile în lemn
împodobeau casele. Pentru efectuarea ornamentelor în lemn, dacii
foloseau în special mici toporaşe. Războaiele de ţesut erau o preocupare
permanentă pentru femeile dace, confecţionându-şi singure veşminte pentru ele
şi familiile lor. Prelucrarea aurului şi
argintului extrase din Munţii Apuseni sau din topirea monedelor devenise o artă,
după cum arată descoperirile
arheologice, adevărate tezaure, unele impresionante prin unicitatea lor.
Sculpturile şi ceramica dacilor nu aveau egal în această zonă, fiind
considerate opere pline de originalitate şi rafinament.
Religia geto-dacilor
Din vremuri străvechi, tracii credeau în totemul lupului sau al capului
de lup , care se confundă cu însuşi neamul trac, îndeosebi cu tribul dacilor. Acest totem, devenit şi balaur , a fost mai apoi
adoptat ca steag de luptă. Prin gura lui deschisă şuiera vântul, îmbărbătând
oastea care-l purta şi înfricoşând duşmanul. Şuierul produs de corzile ce atârnau şi fluturau în
urmă, imitau oarecum urletul lupilor. Daco-geţii nu aveau frică de moarte.
Credinţa lor în nemurire îi determina să dispreţuiască moartea şi să se arunce cu curaj în bătălii, convinşi
fiind că dacă vor dispărea din această lume, vor ajunge într-o lume mai bună şi
mai frumoasă. Despre zeul suprem,
Zalmoxis , profetul vieţii fără sfârşit , se spune că s-ar fi ascuns în
pământ pentru a reapărea după patru ani, aducând ideea învierii mult înaintea
lui Christos. Iată ce spune Herodot despre cultul lui Zalmoxis :
« geţii cred că nu mor şi că cel
care dispare din lumea noastră se duce la Zalmoxis. Tot la al cincilea an ei
trimit la Zalmoxis un sol tras la sorţi, cu poruncă să-i facă cunoscute
lucrurile de care de fiecare dată au nevoie ». Daco-geţii aveau o preocupare aparte pentru viaţa spirituală, sacrificiul
suprem fiind o onoare. Vasile Pârvan spunea despre această atitudine că : « trupul
este o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire, de aceea nu are
niciun preţ ; poftele lui nu trebuie ascultate ; la război el trebuie
jertfit fără părere de rău ».
* Observaţie: deoarece o serie de istorici ,
români şi străini, au pus la îndoială faptul că Burebista se afla în fruntea unui stat unitar şi că, în
realitate, el ar fi fost conducător al unei confederaţii tribale, dovezile
arheologice, dar şi izvoarele scrise certifică autenticitatea statului unitar:
a)
Strabon foloseşte în descrierile sale termenul de
arche (stăpânire, imperiu).
b)
Complexul de fortificaţii din Munţii Orăştiei
reprezintă un sistem defensiv conceput în mod unitar, o etapă superioară de
organizare politică de tip statal.
c)
Existenţa unor elemente de organizare precum cancelaria, titlurile aulice, etc.,
inspirate din organizarea greacă.
d)
Politica externă dusă de Burebista exclude
ideea că expediţiile militare ar fi fost simple raiduri. Expediţiile sale erau
motivate de lărgirea şi asigurarea hotarelor ţării şi nu erau mai prejos decât
cele efectuate de marii lideri ai timpului său.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu