Omul are în interiorul său dorința de a fi
fericit. O căsătorie poate să dureze
toată viața, câțiva ani sau cinci minute. Oricum ar fi, ea poate să nu însemne
decât o alianță pecetluită legal și religios, în care omul se poate simți
prizonier. Prins între zbucium și
plictiseală, sexul îi pare o simplă nevoie biologică sau, mai rău, o obligație
lipsită de pasiune și frumusețe, dictată
de o bucată de hârtie. Dacă ar ști omul că o singură clipă de căsătorie adevărată îi va
înălța trupul și spiritul mai mult decât o viață întreagă, ar face din căutarea
sufletului pereche un scop în viață. Căci toate merg bine atunci când ai
persoana potrivită lângă tine!
Ai să
mă simți și ”după”!
Fata
găsi fișierul ce conținea fotografii cu iubitul plecat printre stele și câteva
conversații. Se opri la o fotografie care imortalizase în ochi
toată iubirea pe care i-o purta. Acea privire îi învăluia ființa în toate
dimensiunile. Apoi, simți nevoia să citească din mesaje. Deschise un text
la întâmplare. Încremeni. Găsi răspunsul la întrebarea: ”cum pot să-i simt
mângâierile și prezența, ca și cum ar fi lângă mine, dacă a murit?”
- Dragul meu, după amiaza asta ai fost cu mine?! Cum faci să mă iubești de la 300 kilometri
distanță? Ești un vrăjitor?!
-Sigur că da.Ți-am spus că eu nu sunt un om
oarecare. Sunt un zeu! Dar nu m-ai crezut...
-Da, așa este. Uitasem...
-Iubito,
astăzi am fost la medic și mi-a zis să
am grijă de sănătatea mea, să nu mai merg pe role și să nu mai conduc cu viteză mare, căci pot să mor...
-Dacă tu pleci printre stele, vin și eu. Nu aș
suporta să trăiesc fără tine. Vorbesc serios!
- Dacă mi-ai vedea mutra, nu ai mai fi
îngrijorată. Sunt bronzat de la pescuit, și sufletul îmi cântă, căci mă iubește o
minune ca tine. Iubito, în noaptea asta, voi merge din nou la pescuit. Vrei să
vii cu mine?
-Nu am fost niciodată. Nu știu dacă o să-mi
placă! Cred că mai rău te-aș încurca...
- Nu, pentru că nu pescuitul este important,
ci natura. Locul în care vreau să te duc este fantastic. Poți vedea mugurii
plesnind în copaci, florile ieșind din iarbă, gâzele care zboară...o adevărată poezie pusă în scenă de univers!
-Chiar așa, dragule. Nu te iubesc numai eu, te iubește și natura! Dacă pleci, cine o să-i
mai contemple frumusețea? Cine o să-mi mai spună că mă iubește?
- EU! DE ORIUNDE AȘ FI! AI SĂ MĂ SIMȚI ȘI
DUPĂ! IUBIREA VA RĂMÂNE CU TINE. VOI FI FANTOMA TA DRAGĂ!
-Doamne, când ai să-mi vezi tristețea, o să-ți
pară rău că m-ai părăsit. O să ți se rupă sufletul când o să-mi vezi lacrimile.
O să strigi, și eu n-o să te pot auzi; o
să fii lângă mine, și ochii mei nu or să te poată vedea; o să mă atingi, o să
mă mângâi, și eu nu te voi putea simți. Pedeapsă mai mare nu este!
- VOI VENI ÎNAPOI!!!!!!!!!!!!!!!!!! FĂRĂ TINE,
NU EXIST!
Georgeta Istrate
Emoționant, așa cum sunt toate scrierile tale, Georgeta! O să îndrăznesc să postez partea de început și pe blogul meu, deoarece, după părerea mea, multe persoane au nevoie să și conștientizeze aceste cuvinte. Desigur, citând sursa....Mulțumesc! Felicitări! Nu am mai postat comentarii, dar îți urmăresc blogul și sunt mereu plăcut impresionată de ceea ce citesc. Multă, multă inspirație în continuare!
RăspundețiȘtergere