Vine o zi când nu
mai reuşim să facem faţă întunericului şi goliciunii din noi, o zi când ne dăm
seama că fără Dumnezeu suntem nimic şi că în lumea asta nimic nu ne mai poate face fericiţi.Probabil
că există în memoria sufletului nostru
un dor pentru viaţa cerească ce
ne îndeamnă să căutăm răspunsuri. Şi acestea vin de la slujitorii lui Dumnezeu.
Dar cine sunt ei şi care le este misiunea pe acest pământ? Cum se hotărăşte un
adolescent să devină preot?
Vise, idealuri, hotărâre
Până ce vine momentul care te duce la o răscruce cerându-ţi să alegi , s-ar putea să fii un
copil sau un tânăr jucăuş, fără griji iar ochii şi visele tale să caute
frumuseţea exterioară sau zgomotul asurzitor al discotecilor…S-ar putea ca
idealurile tale să fie legate de verbul a avea , ce ştiu eu, vile, maşini, o soţie
frumoasă şi deşteaptă, vreun post de unde să fii apreciat şi lumea să se plece
înaintea ta cu respect…Şi s-ar mai putea ca nimeni din familia ta să nu fie un căutătaor fervent al împărăţiei lui
Dumnezeu şi de aceea nici tu să nu ştii prea multe despre existenţa Lui…în
afara faptului că simţi în propria inimă că există o forţă superioară care
supraveghează şi ocroteşte fiinţele omeneşti atât de slabe. A cere de la viaţă totul este normal şi omenesc. Dar
ce faci când , într-o zi, în cămara inimii tale sună telefonul? La
celălalt capăt Însuşi Împăratul Cerului care face prezenţa şi vrea să te
angajeze? Normal, vrei să ştii care e salariul. Ei bine, plata pentru munca pe
care o vei face este mai mare decât toate de pe pământ.Visele tale legate de
verbul a avea, deja rămân în urmă,
deoarece pentru serviciul care ţi
se oferă nu s-a inventat încă vreun verb. Pentru că răsplata este obţinerea
unui paşaport pentru împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi dacă El te-a ales, înseamnă
că poţi. Şi dacă-ţi dai seama de importanţa slujbei, realizând că Dumnezeu te
cheamă să fii deosebit, te cheamă să
trăieşti pe pământ dar să nu mai fii de pe pământ , să nu mai trăieşti pentru tine, ci pentru
ceilalţi, accepţi. Cu surprindere vei afla că altele-ţi sunt visele, că Duhul
Sfânt a aprins în inima ta un foc ce nu te arde şi că pe faţa ta porţi amprenta paradisului, ca o carte de
vizită a cerului deschisă pentru căutătorii de mântuire. Îţi găseşti plăcerea
în rugăciune şi simţi o nevoie imperioasă de a-i îndruma pe ceilalţi către cărarea
cea strâmtă dar mântuitoare. Şi vei putea spune asemeni apostolului Pavel “M-am
răstignit împreună cu Hristos, şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.
Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care
m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”(Galateni, cap2:20)
Succesiunea apostolică
“Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă
trimit şi Eu pe voi; luaţi Duh sfânt;cărora veţi ierta păcatele, le vor fi
iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”(Ioan cap.20, vers 21,22,23)
Corul cântă încetişor şi dulce “Doamne miluieşte” în timp ce
candidatul la preoţie stă îngenuncheat înlăuntrul altarului, în faţa Sfintei
Mese .Episcopul hirotonisitor , în timp ce-şi pune mâinile deasupra
viitorului preot, rosteşte rugăciunea
prin care invocă pogorârea Sfântului Duh
: “Tu însuţi, stăpâne al tuturor, pe acesta pe care ai binevoit să pui
mâinile prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Duhului Sfânt, ca
să aibă viaţa vrednică de această mare cinste de preot, dăruită lui prin
providenţa Ta atotputernică”. Apoi, în faţa uşilor împărăteşti , episcopul dă
celui hirotonit veşmintele treptei în timp ce le arată spre cei prezenţi
rostind cuvintele:”vrednic este” la care corul şi credincioşii repetă de trei
ori aceleaşi cuvinte.
Preoţia
sau hirotonia este o continuare a misiunii apostolilor lui Iisus Hristos. Ea
este un har care nu se bazează neapărat pe vocaţia pesonală, ci mai ales pe chemarea bisericii. O taină
care depăşeşte persoana celui hirotonit, deoarece ea reprezintă chiar preoţia
lui Hristos.Prin urmare,originea preoţiei
este divină. Fiecare creştin are nevoie
de un duhovnic care să-l ajute cu
sfaturi şi îndrumări. Preotul este învăţătorul prin care vorbeşte Hristos ,
el este acela care ni-l arată pe Dumnezeu
dincolo de realitatea vazută. Pentru că o religie care nu atinge inima omului şi
nu-l pune în legatură directă cu creatorul său este nulă. Sunt oameni care merg de ani de
zile la biserică, ştiu învăţăurile Bibliei
pe dinafară, dar au o credinţă moartă. Misiunea preotului este dificilă
nu atât prin faptul că trebuie să aducă
în actualitate jertfa lui Iisus, învierea şi implicit mântuirea omului, cât activarea credinţei , înţelegerea celor
spuse aşa încât omul să audă şi să creadă cu toata fiinţa lui. Odată activată,
această credinţă îl face pe om să
renască în Dumnezeu şi îl strămută în lumea divină prin puterea Duhului
Sfânt care îl impinge irezistibil spre bine.
Atribuţiile preotului în biserică ţin de predicarea evangheliei sau slujirea
cuvântului . Aceasta presupune citirea şi interpretarea sfintei scripturi, dar
şi propovăduirea concepţiilor religioase referitoare la soarta finală a
lumii şi a omului. Apoi, săvârşirea
sfintelor taine, în primul rând a
euharistiei.Validitatea tainelor nu depinde de vrednicia preotului, ci de Darul
Sfântului Duh pe care îl primeşte atunci când este hirotonit. Slujirea
pastorală este o altă îndatorire a preotului care nu înseamnă numai a oficia şi
a conduce, ci mai ales a păstori. El reactualizează pentru fiecare generaţie actul în care Isus
s-a dat pe sine pentru viaţa lumii şi explică semnificaţia acestui act în procesul
de mântuire.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu