Mai spune-mi înc-o dată

mai spune-mi înc-o dată, că nime-n lumea asta
nu m-a iubit ca tine, că nici n-o să mai fie
cât va fi lumea lume alți îndrăgostiți
ca noi de fericiți, uniți în veșnicie.

de ce nu vii, prin codri de primăveri eterne
când respirarea ne sufocă în tainice dorinți,
să ne iubim în noapte sub străluciri  de stele
pe foșnetul de frunze, pe cântece de greier
pe șoapte de izvoare, cu ochii tăi cuminți?


iar mâna ta vrăjită să-mi dea fiori de rouă
s-apară curcubeie, când cerul o să plouă,       
să ne lungim în iarba de aur parfumată
duios să-mi mângâi părul ca noaptea-ntunecată,
să-mi spui din nou  în șoaptă că sunt a ta mireasă
că sunt a ta minune, că sunt a ta frumoasă,
că m-oi iubi pe veci, și niciodată
nu vei pleca spre stele, iar eu îndurerată
nu voi rămâne cu dor sfâșietor
să plâng ca ploaia rece după al tău amor.


de ce te simt atât de-aproape,  deși te-ai dus?
de ce-ai voit să pleci, de ce-ai vrut să rămân
când mi-ai promis c-o să m-aștepți
și amândoi pleca-vom cu ultimul sărut
cu ultima suflare, pe-oceanul neștiut
și-n timpuri fără timp vom fi într-o poveste
ce fuse pe pământ și astăzi nu mai este                                                           
dar ea trăi-va etern în infinit?


Georgeta Istrate