Giaxya :
- Axya, ai văzut filmul " Lo sfidante "?
Axya :
- Nu încă. Mi l-a recomandat fiică - mea, aici de față, dar este pe lista de așteptare.
Giaxya :
- Letiția, vrei să ne spui câteva cuvinte despre filmul Sfidătorul? Este foarte comentat în mediile ceva mai elevate și m-ar interesa părerea ta.
Letiția :
- Într-adevăr , am văzut filmul împreună cu Lucreția, sora mea, și cu doamna Gys. Filmul ăsta este miraculos. Vorbește despre noi, oamenii, este pur și simplu uimitor. Oriunde ai derula găsești ceva folositor. Din când în când mă uit măcar 10 minute, să-mi aduc aminte că, de fapt, tot consumul nostru emoțional este hrană pentru acest parazit sfidător. Dar în același timp, mă gândesc că, dacă nu am avea emoții, nu am fi oameni, am fi psihopați. Cred că soluția este antrenarea emoțiilor pentru ca ele să devină echilibrate. Dacă suntem prea emoționali, să învățăm să ținem sub control sau să implicăm rațiunea, care să echilibreze balanța. În același timp, prea multă rațiune și emoții zero ne transformă în niște roboți. Pentru mine, cel mai important a devenit să îmi reamintesc că totul este schimbător. De exemplu, dacă acum experimentez o perioadă mai grea, mai târziu poate va va fi una mai bună. Sau poate mi se schimbă percepția și nu o să mai clasific evenimentele în bune și rele, ci am să le pun în dosarul sau jocul numit viață. Însă, există totuși ceva magic aici.
Giaxya :
- Ce vrei să spui prin magic? Povestește-mi, de pildă, cum lucrezi zi de zi cu tine.
Letiția :
- Am avut zile în care, fără niciun efort, totul mergea miraculos de bine. Și zie în care oricât m-aș fi dedicat unui lucru, nu ieșea. Sau chiar mai rău, făceam gafe. În același timp, cred că cel mai important lucru a devenit pentru mine să nu mai simt în vreun fel nevoia să ies în evidență. Uneori, o făceam inconștient pentru că îmi place să port conversații, îmi plac dilemele, îmi merge creierul. Dar uneori, acaparam situații sau mă făceam remarcată umbrind pe alții. Atunci nu realizam. Mi-am dat seama că fiecare are importanța lui pe pământ. Deși voi avea în continuare grijă de aspectul fizic, am surprins și domesticit în mine acel gând ascuns de a fi observată, iubită sau apreciată. Știu că toți vrem asta, e în natura umană. Unii se prefac că nu vor asta dar ei știu că vor. Poate nu ca un narcisist, dar o vor!
Giaxya :
- Și acum?
Letiția :
- Acum nu mă mai interesează dacă cineva mă apreciază sau nu. Știu că am o problemă mare de încredere în mine, dar nu mă mai interesează să cerșesc iubire, atenție, apreciere. Dacă cineva va considera că am ceva bun de oferit, e ok. Dacă nu, sunt mulțumită cu ce am. Folosind cuvintele mai plastic, pot să declar că mi se rupe de părerea lumii! Vreau să am viața mea, liberă de ipocriziile publicului, care poate mă detestă în viața de zi cu zi, dar s-ar simți obligați să se prefacă că mă plac atunci când creez ceva artistic. Nu, mersi. Nu mai vreau să depind de ceva exterior!
În momentul în care rup dependențele astea sunt mai calmă, mai liniștită. Sigur că eu mă autoevaluez constant, ca să văd ce e de rectificat, dar nu mai sunt așa confuză, nu mai caut să mă mulez pe alții. Asta mă va scuti încet încet de crize, de emoții prea puternice de dezamăgiri că sunt respinsa sau nu sunt îndeajuns de bună...
Giaxya :
-Bravo! Am să rețin ceea ce ai spus și am să încep a lucra cu mine însumi. Și, cu siguranță, am să văd filmul ăla...
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu