Vizitatoarea

 

     Mă aflu pe sala Theodor Pallady , în Galeria de Artă Românească Modernă a  Muzeului de Artă al României. Clipele par repetitive, uneori monotone. Am senzația că fiecare zi își alege vizitatorii, pentru că ei sunt, într-un fel inexplicabil, asemănători.

 

      La un moment dat, o ființă îmbrăcată într-o rochie gri metalic , lungă,  ce cade magic pe un trup armonios îmi captează atenția. Wow! Ce apariție diafană! Fata se așează pe banca rezervată vizitatorilor și privește peretele pe care sunt prinse tablourile lui Pallady.

     Nu știu ce gândește, nu-i văd privirea, însă felul în care stă așezată pe acea bancă îmi provoacă păreri de rău că nu sunt pictor. Atât de frumoasă este acea imagine încât am impulsul de a-i face o poză. Și nu este corect, căci am nevoie acordul fetei. Ah, și dacă i l-aș cere , imaginea aceea unică s-ar  risipi! Prin urmare, mă mulțumesc doar să privesc acest tablou atât de minunat care mă transpune automat în fața Creatorului: ce făpturi frumoase ai creat!!! 

 

 

     În fine, după câteva momente , pe sala respectivă își face apariția o altă făptură , la fel de încântătoare, cu o rochie la fel de spectaculoasă, de un negru misterios . Fetele se îndreaptă spre lucrarea intitulată Toujours du Baudelaire , o privesc câteva momente , după care intră în sală un bărbat cu un aparat de fotografiat și le face poze. Pierdusem pentru totdeauna imaginea fetei visătoare  stând pe bancă , venită parcă din altă lume.

 

 

       Aveam să-mi dau seama mai târziu că nu ar fi avut nimic împotrivă să-i fac o fotografie. Însă acea imagine există undeva în mintea mea căci m-a impresionat atât de mult postura si limbajul trupului acelei fete încât e putin probabil să se șteargă vreodată.

 

 

         Când cele două fete au trecut pe lângă mine , nu m-am putut abține să le întreb:  din ce poveste ați ieșit taman într-un palat? Au râs amândouă, apoi au vorbit cu mine de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea . În momentele acelea mi-a părut rău că nu făcusem poza aia. Când mi se va declanșa talentul de pictor, am să realizez totuși acel tablou și am să-l intitulez ”Misterioasa vizitatoare” sau ,mai simplu, ”Vizitatoarea” !

 

     

 

    În fine, momentele ce au urmat au fost drăguțe , chiar am făcut poze cu fetele, poze din care am selectat câteva pentru această postare. Deja coborâsem pe pământ din înaltul sentiment artistic , iar vraja se risipea ca o noapte mătăsoasă alungată de razele puternice ale soarelui. Însă mereu voi regreta lipsa mea de curaj. Și totuși, există o bucurie unică, egoistă, dacă vreți : acel tablou minunat l-am văzut doar eu!

 

Georgeta Istrate