În joia de dinaintea patimilor Sale, la cina cea de taină sărbatorită în casa unui om evlavios din
Ierusalim, Iisus a instituit taina împărtăşaniei. Ştiind că vremea Sa pe pământ este pe sfârşite şi că
foarte curând va fi răstignit, a dorit să mai mănânce încă o dată împreună cu
ucenicii săi . Înainte să se aşeze la masă, El a spălat picioarele ucenicilor,
demonstrând astfel că cel ce doreşte să fie mai mare trebuie să slujească pe
cei pe care îi conduce.
“Aceasta să faceți spre
pomenirea Mea”
Timp de trei ani, cât a avut o
viaţă publică, Iisus a atras prin simplitatea, iubirea şi blândeţea învăţăturilor
sale simpatia multor oameni dar şi antipatia mai marilor vremii care se temeau
că popularitatea Sa va creşte atât de mult încât ei vor fi alungaţi de la
putere. Erau vremuri tulburi, iar stăpânirea romană îi făcea pe mulţi să spere
într-un conducător viteaz care, prin sabie, să elibereze poporul evreu. Ascultând
învaţăturile Fiului lui Dumnezeu, s-au gândit că El este mântuitorul mult aşteptat
care le va reda demnitatea. Şi era adevărat, numai că
Iisus era un alt fel de eliberator. Unul ale cărui arme erau iubirea şi iertarea, unul care nu semna tratate de pace, ci oferea
în dar o pace a inimii nepământeană capabilă să treacă peste toate
vicisitudinile. El elibera omul de sub povara grea a păcatului propovăduind iubirea de aproape
şi comunicarea reală cu Dumnezeu. După ce a făcut multe minuni, din milă pentru
oameni şi spre slava lui Dumnezeu, venise şi vremea ultimului act de dinaintea
patimilor Sale: tainica cină.
După ce s-a aşezat la masă împreună
cu ucenicii, Isus le-a vorbit despre trădarea care-L va duce la moarte.Tristeţea
şi dezamăgirea vine tocmai din faptul că tocmai unul dintre ucenici va fi
autorul acestei trădări: Iuda Iscarioteanul. În timpul cinei, Mântuitorul a
luat o pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o şi
a oferit-o ucenicilor zicând:”Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu” . Apoi
a luat paharul şi le-a spus:”Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu,
al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei,
cap. 26, vers. 26-28). Apoi a mai spus:”aceasta să faceţi spre pomenirea
Mea”(Luca,22:19).
Aceasta este instituirea cinei cea de taină
în toată simplitatea sa. O cină ce cuprinde în ea mai mult decât se spune şi se ştie.
Este un act mistic cu rezonanţe cereşti. Împărtăşirea cu sfintele taine conţine
în ea germenele fraternităţii la nivel mondial. Este concluzia tuturor învăţăturilor
creştine.
Prin Sfânta
Împărtășanie, credinciosul se unește cu Hristos
Împărtăşania are loc la Sfânta
Liturghie şi poate fi săvârşită numai de preot sau episcop. Prin Sfânta
Împărtăşanie, care simbolizează Trupul
şi Sângele Mântuitorului, credinciosul se uneşte cu Iisus Hristos .
Ea se pregateşte din pâine dospită,
de grâu curat, şi vin numai din
struguri. Acestea sunt aduse de credincioşi la biserică şi pregătite de preot
sau episcop care, prin ridicarea mâinilor şi frunţii spre cer, roagă pe Dumnezeu
ca, prin lucrarea Duhului Sfânt, aceste daruri să fie preschimbate în Sfântul
Trup şi Sfântul Sânge ale lui Hristos. În timpul acestui ritual, corul cântă laude
lui Dumnezeu: “Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântam, Ţie îţi mulţumim, Doamne.
Şi ne rugăm Ţie Dumnezeul nostru”.
Se pot împărtăşi cei ce duc o
viaţă curată, cei ce nu au impedimente
canonice date de preot. Numai copiii de până la cinci ani sunt consideraţi nevinovaţi. Ei se pot împărtăşi
fără a fi spovediţi în prealabil. Prin urmare, cel care doreşte să ia sfânta
euharistie trebuie să ţină mai întâi trei zile de post, apoi să meargă la preot
să se mărturisească .
Despre această taină, Toma de
Kempis spunea:” În această Sfântă Taină se dă harul duhovnicesc, se aduce
iarăşi în suflet buna deprindere pierdută şi se întoarce frumuseţea stricată de
păcat. Lucru minunat şi vrednic de credinţă care covârşeşte priceperea
omenească este că Tu, Doamne Dumnezeul meu, Dumnezeu adevărat şi om, Te afli întreg
într-o fărâmă de pâine şi vin şi eşti mâncat de cel ce te primeşte, fară să Te
sfârşeşti vreodată. Bucură-te suflete al meu, şi multumeşte lui Dumnezeu pentru
un dar atât de măreţ şi pentru deosebita mângâiere lăsată ţie în această vale a
plângerii”.
Georgeta
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu