 |
| sursa foto |
Împărat al întregului imperiu roman
În februarie 313, cei doi
lideri ai lumii romane, Constantin şi Licinius, publică Edictul de la Milano
care prevede libertatea cultelor şi, ca un act reparator, restituie bunurile
bisericii creştine. În toamna aceluiaşi an, Maximinus Daia, al treilea conducător al
tetrarhiei, moare în urma unei boli grave. La conducerea imperiului roman rămân
doar doi: Constantin, în Occident, şi
Licinius în Orient. Totuşi, pacea absolută este departe de a fi atinsă. Un prim
conflict are loc în 316 în urma căruia Constantin îşi extinde imperiul în
ţinuturile balcanice şi dunărene cedate de Licinius, care rămâne cu Tracia. Tensiunile
dintre cei doi revin atunci când, luptând împotriva goţilor, Constantin pătrunde pe teritoriul tracic fără consimţământul lui Licinius. Înfruntarea
finală are loc opt ani mai târziu, mai precis la 18 septembrie 324 când
Constantin, ajutat de fiul său Crispus, îl învinge pe Licinius. Din acel moment,
fiul Elenei rămâne singurul împărat al imperiului roman. La 20 mai, 325
convoacă un conciliu ecumenic la Niceea în cadrul căruia este condamnată erezia
ariană şi proclamată divinitatea lui Iisus, contrar afirmaţiilor eretice ale
lui Arius. Cei 300 de episcopi participanţi stabilesc principii de doctrină şi
de disciplină valabile pentru întreaga biserică.
Pe parcursul domniei sale, Constantin
se dovedeşte un ocrotitor puternic al creştinilor scutind biserica de taxe şi acordând
sume importante pentru construirea unor lăcaşuri de cult creştine. El păstrează
totuşi titlul păgân de Pontifex maximus (episcop universal) pentru a proteja
mai bine creştinismul şi a evita o eventuală confruntare cu un rival păgân care
şi-ar fi impus autoritatea. Intervine şi în dreptul penal, abolind pedeapsa morţii
prin răstignire, stigmatizarea sau zdrobirea picioarelor. În luna mai a anului
330, inaugurează Constantinopolul, care devine şi noua capitală a Imperiului Roman,
dar şi noua sa reşedinţă. Ridică nenumărate biserici la Roma, Constantinopol şi
în Ţara Sfântă. Cu toate acestea, Constantin primeşte botezul de-abia pe patul
de moarte, în anul 337. În acel moment el declară:”acum trăiesc într-adevăr cu
convingerea că merit viaţa veşnică, odată ce am primit lumina veşnică”. Meritele
sale pentru marile servicii aduse creştinismului sunt recunoscute de biserică
fiind cinstit asemeni unui apostol şi este trecut în rândul sfinţilor împreună
cu mama sa.
Elena, o creştină activă
Semnul divin pe care îl
primise Constantin înainte de bătălia de la Milvius devine motiv de meditaţie
pentru Elena. Ea este atrasă de crucea pe care o vede continuu cu ochii minţii.
Semnul îi este familiar. Îl văzuse de-atâtea ori în gesturile sau pe fruntea martirilor! Crucea
aceasta parcă le dă creştinilor putere să înfrunte moartea cu seninătate ,
naşte în ei o bucurie fără margini şi
luminează chipurile acelea umile şi prigonite. Trebuie să fie o putere minunată
aceea care cucerise bogaţi şi săraci; ignoranţi şi învăţaţi ; lideri şi ostaşi. Cine
eşti tu, Isuse? Până să-şi răspundă, iubirea faţă de Dumnezeul cel Adevărat îi
inundă fiinţa şi creşte ca un copac imens ale cărui crengi vor să iasă din
interiorul ei. În anul 312, ca o acceptare a acestei iubiri, Elena primeşte
botezul. Deşertul credinţelor păgâne în care trăise până acum, începe să fie
inundat de apa vie şi înnoitoare a sfântului botez purificându-i sufletul. Ea
cunoaşte o fericire de care nu ştiuse până atunci. Liniştea îi este umbrită
însă, de tragedia din familie:condamnarea şi uciderea, în anul326, a nepotului
său Crispus şi moartea prin sufocare a norei Fausta, în vârstă de treizeci de
ani, ca urmare a unui adulter. Durerea şi remuşcările lui Constantin, dar şi
propria durere, o apropie şi mai mult de iubirea lui Hristos . Îşi împarte
palatul de la Roma cu nevoiaşii cetăţii, înfiinţează case pentru bătrâni şi
case de rugăciune, vizitează locurile în care mulţi creştini fuseseră
martirizaţi, chiar şi închisoarea în care fusese ţinut Sfântul Petru.
Pelerinajul în Ţara Sfântă o apropie şi
mai mult de Mântuitorul ei. Aici construieşte trei biserici: una la Betleem,
alta la Golgota şi a treia pe Muntele Măslinilor, de unde Iisus se ridicase la
cer. Găseşte lemnul crucii lui Hristos din care duce o parte cu ea la Roma. Elena moare la vârsta de
optzeci de ani, nu înainte de a-şi binecuvânta băiatul, pe Constantin...Împăraţii
Constantin şi Elena sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai , ziua
morţii lui Constantin.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu