El a promis că va trăi atâta timp cât ea îl
va iubi
Un vis ca o rugăciune...
Când miezul nopții bate
La tine gându-mi zboară
Nu pot trăi, iubite,
Din lumea-ți vino iară!
Ca vântul ce adie
Pe catifeaua nopții
Voiesc a ta iubire
Până în ceasul morții.
Prea greu m-apasă-n noapte
Singurătatea crudă,
Mă strânge lângă tine
Pe frunte mă sărută.
Prințul meu, ca o Minune,
Vino, vino mai degrabă,
Fericire fără nume
Căci iubirea mea te cheamă!
Povestea a-nceput
ca un cântec:
Fără să știu, căutam fericirea.
Fără să vreau, am găsit iubirea.
Îl iubesc, îl ador, îl doresc
În fiece clipă, la el mă gândesc.
Într-o zi frumoasă de mai,
Într-o zi, parcă ruptă din Rai,
La poarta inimii mele bătea
O iubire cu aripi de catifea
Fără să știu, eu o așteptam
Fără să vreau, la iubire visam,
Gândul meu căuta printre stele
Un anume ceva ferecat în mistere
Am văzut fața lui în ape
Chipul lui l-am zărit printre flori
Ca năluca ce-apare în noapte
Și dispare-n neanturi în zori
Fără iubirea ta, nu aș avea nume,
Un sloi ori o piatră aș fi fără tine,
Un val izbitor de stânci neclintite,
O perlă pe țărmuri atât de străine!
Te văd printre flori, te văd printre stele
Cum vii din adâncuri, în visele mele
În fulgii de nea, în vii curcubeie
În inima mea, în strop și-n scânteie.
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu