Reff sau George Olaru – mintea mea este o casă cu pereții acoperiți de versuri

 Primul impuls...

       Căutând pe youtube, am descoperit o  melodie rap, care m-a prins imediat. Nu auzisem despre artist, însă mi-am dat seama că tânărul este înzestrat cu    talent și deține  un mare potențial artistic. Primul impuls a fost  să postez acea melodie pe blog și pe  pagina de Facebook, România-i țara mea.  După câteva momente însă,  mi-a venit o altă idee. Să contactez artistul, să-i  iau un mic interviu, abia apoi   să  postez melodia, de data asta, însoțită de text.  Mereu mi-a plăcut să știu câte ceva  despre  artiști și arta lor, indiferent dacă vorbim despre  pictură, sculptură, muzică, etc.

 

Ei bine, am contactat artistul și am obținut acel interviu!

 

Pentru că abia te cunosc,  am să încep cu întrebarea:

 

-       Cine ești, tinere?

 

 

-       Numele de scenă este  Reff,  dar în buletin  mă numesc George Olaru. Înainte de orice prezentare artistică, sunt un SIMPLU OM ! În paralel, sunt artist (controversat și complex) underground al culturii Hip Hop. Mă consider un proscris pentru că, deși fac parte din această cultură, totuși nu sunt în ea ! Spun asta pentru că, prin ce fac și prin ceea ce exprim, ating un anumit public. Asta pentru că, în timp ce alți artiști cântă  despre ce ar vrea/își doresc să aibă și/sau faptul că acum AU ce înainte nu aveau, eu îmi exprim emoțiile, trăirile, durerile, piedicile și experiențele. "Mintea mea e o casă cu pereți acoperiți de versuri. Le găsești peste tot, atât de multe înțelesuri" -  o parte din versurile care mă reprezintă.

 

-       Cum și când s-a declanșat în tine nevoia de exprimare prin muzică?

 

-       Nu cred că a existat un "când" anume (deși din 2018, am început să compun un alt tip de text, diferit de cel cu care erau obisnuiți cei care mă ascultă) pentru că acest DAR a fost prezent dintotdeauna și simt totul la nivel nativ. Nu simt că mă "forțez" sau  că m-aș  chinui. Uneori, mi se întamplă să mă "trezesc" făcând asta. "Cum", în schimb, este într-adevăr o întrebare bună ! Pot spune că , din copilărie,  am sesizat un "pattern". De fiecare dată când sunt într-o stare "confuză" și mă simt "pierdut", detectez  ceva ce-mi vorbește în interior. Aceste "voci/mesaje" sunt rodul creației mele. Practic NU POT scrie/compune DECÂT DACĂ la nivel spiritual simt o tulburare MAI MARE decât cea obișnuită sau  dacă trec printr-o schimbare de emoție bruscă ori dacă există un ANUME TIP de "trigger (trăgaci)".

 

-       Versurile… Dă-mi amănunte  referitoare la sursele de inspirație sau   cum alegi ritmul pe care le  rostești ...

 

-       Hm…Versurile...Versurile, în general, vin din trăiri, emoții și/sau experiențe…

  

-       Poți să-mi dai  link-urile cu melodiile create până acum?  Spune-mi, dacă vrei, câte o frază despre fiecare melodie.

 

-       https://www.youtube.com/watch?v=A3kC1fBho_M&ab_channel=Reff
Melodia este un remix al artistului "G-Eazy", melodia "Me, myself and i" și este compusă în 2017, într-un moment în care încrederea mea în religie era la un nivel  scăzut...Melodia este o metaforă și un dialog între "eu" și "frică". Prin ea recunosc faptul că sunt pierdut și că fac tot felul de lucruri pentru a primi un răspuns..

https://www.youtube.com/watch?v=_mvh26b3LpM&ab_channel=PHHTV
Melodia se numește "Haine de Titlu" și a fost compusă la un an diferență. Atunci am înțeles ce vreau cu adevărat să fac. La ea nu am  un public mare, dar este unul corect și real ! În această piesă  vorbesc despre  experiențe de viață în general…

https://www.facebook.com/ReffMuzicaCeAreEmotii/
Din păcate, din cauza luptei zadarnice  cu frica interioară, nu am avut curajul să mă expun atât de des, însă pot să vă spun că am început să lucrez la un album pe care îl voi lansa anul acesta în mediul online. Nu voi spune mai multe, nu vreau  să stric surpriza!

 

-       Ce efecte  aștepți  să aibă  mesajele pe care le transmiți ?

 

-       Cred că oamenii sunt deja afectati de modul de viață existent (glumesc). Efectele?  Sper să fie  bune. Mesajele mele sunt clare, directe și nu există o "traducere"subliminală în acest sens. În cazul în care cineva ar dori  să înțeleagă mai multe despre felul în care compun și modul în care îmi exprim povestea (ca text și legătura dintre melodii), sunt transparent. Sunt conștient de faptul că poate nu toți vor înțelege/accepta realitatea și poate mulți vor spune că muzica mea este "întunecată" și/sau "depresivă". Asta este percepția lor sau poate așa este.  Eu scriu despre viață și despre lucruri cu care mă confrunt zi de zi.  De fapt,  vorbesc despre experiențele prin care trec , totul este real. Aceste lucruri   pentru mine contează. Este ceva  personal, mă ajută. Nu o fac doar pentru oameni, ci și pentru mine ! Este autocunoaștere si cunoaștere. De fiecare dată când simt ceva, fie că este furie, pasiune pentru ceva anume,  o frustrare sau dezamăgire, acolo mă focalizez.  Asta este tot ce reprezintă "Muzica Ce Are Emotii" ! Poate că sunt confuz în legatură cu multe lucruri în ceea ce mă privește, dar un lucru îl stiu sigur...Consider că am un DAR...și un BLESTEM în același timp. DARUL este acela de a avea puterea să fac asta...BLESTEM, pentru că trebuie să trec prin asta ca să mă exprim.

-        Ce te inspiră ? În ce momente primești această inspirație? Cum faci să reții ideile care-ți vin, având în vedere că, dacă nu notezi ideea , nu ți-o mai amintești? Sau nu? 

 

-       Într-adevar, dacă nu-mi notez, uit. Din câte știu , asta se întâmplă cu toți cei ce creează. Daca sunt acasă, am la dispoziție laptopul care-mi  ușurează munca foarte mult. Mai greu este  că nu știu cum sa le denumesc, iar ecranul meu este plin de "New Text. Document(1/2/3/4/5/6 etc)" și trebuie să caut textul pentru ideea respectivă. Ei,  dar sunt obișnuit. Dacă nu sunt acasă și se întamplă să fiu inspirat, telefonul este prietenul meu. Notez ideea  pe telefon . Uneori uit, dar în cele mai multe cazuri, îmi amintesc  esențialul.

 

„Salut, George, ai ceva să-mi zici?” – versuri profunde

 

   ”Salut, George, ai ceva să-mi zici?/ Îmi place camera mea și nu mai plec de-aici/ Șhhh…taci... nu mai vorbi /M-ai ținut închis și în final am ieșit/ Te-ntrebi de ce? /Amândoi știm, imposibil de acum să mai scapi de trecut/ Sunt lumina din drum, călăuza din trup /Sunt ăla ce te îndrumă cand vrei să te consumi  /Unde te ascunzi când ți-e greu?/ Că revii mereu la mine niciodată la ai tăi /Eu sunt ăla care te ridică și îți dă tupeu /Dar tu mereu te-mpotrivești și de-aia ți se face rău/ Știi că fiecare piesă e din lista mea /Și nu vrei să mai știe cineva /Și atunci când o persoană intră în viața ta/ O eviți și-apoi continui să repeți că-i vina mea/ Mi se pare funny, cum au trecut anii și-ncrederea nu e deplină/ Cum îi spui lui mami că nu știi ce vrei și mă găsești pe mine de vină/ N-ai idee cum mă faci să mă simt în public/ când mă ții departe de tine/ Și-n privat acasă când scriem/ mă folosești până nu mai rămâne nimic din mine /Să-ți zic ceva /Unul fără altul nu am exista/ Îmi iei din flow, mă iei la mișto /Și mă lași din nou în urma ta/ Nu mă placi, asta știu deja/ Niciunul din noi nu se va schimba/ Și atunci când simți că totul te seacă /Te întorci la mine... hai la joacă !/ Cine pe cine poa' să domine /NU mă poți reține să nu intru peste tine/ Multe gânduri de la care nu te poți abține /Tot ce simți tu, te asigur că trece întâi prin mine/ NU îmi place când ne certăm /Tu ai fugit mereu cand am vrut să te-ajutăm /Să te omori nu ține, nu scapi de mine /Te înșeli dacă tu crezi c-așa dispar din tine /dar hey Hai coexistăm /Mie  mi se pare că ne-asemănăm/ Încă stau de-o viață, tot sper ș-acum/ C-o să mă iei în brațe dar se pare că tu /Mereu ai căutat o cale să mă distrugi /Și mereu când m-am întors ai vrut să mă alungi/ Știu c-ai obosit și că nu poți să mai duci/ Dar acum arma e la mine și râd /haha FUGI! /Asta este pentru toate clipele / În care tu mă țineai închis cu zilele/ În care mă țineai departe de tine în loc să vrei/ Să încercăm să rezolvăm toate problemele/ Credeai că niciodată n-o să te ascult / Am fost acolo când ai suferit mai mult / Fiecare zi pe care o petrec cu tine parca vrei/ În continuare să fugi de trecut / Știu c-am zis tot /Amândoi cautăm antidot /Chiar aș vrea, dar nu pot să-ntorc Timpul să schimb acest decor/ Momentan să ne bucurăm Până la urmă ne potrivim la microfon/ Daca TU esti EU și EU sunt Tu/ Împreună suntem Reff știi și tu”

 

Ei sunt neînțeleșii noștri…

 

      Ce foc, ce motor  îi animă pe acești oameni? De ce li se pare că a trăi în limitele convenționalului nu e suficient?

Oameni ca George Olaru nu pot fi puși să plătească facturi, să sape grădina, să schimbe scutece . Nu stai toată ziua cu gura pe ei să-ți facă una sau alta. Nu îi împovăra cu nimic. Ei vor face mai mult de atât, dar nu din obligație. Când vor și când pot, când au nevoie să se îndepărteze de darul lor, pentru a se întoarce  mai târziu cu o și mai mare forță creatoare. Nu ceri unor artiști să-ți facă lucruri pământești, fiindcă  ei au altă  treabă pe planeta asta! Ei știu să acceseze  izvorul creativității. De acolo se adapă și ne aduc și nouă  o cupă  de artă, care ne înfrumusețează viața sau ne ajută să conștientizăm anumite lucruri . Ei fac parte dintre cei neînțeleși. Ca să trăiești lângă ei trebuie să-ți asumi să convietuiești cu ei. Să fii  discret, să mergi în vârful picioarelor, ca să nu risipești  vreo picătură  din energia creativității care-i respiră. Nu le cere nimic, pentru că ei îți vor da mai mult decât ai putea să ceri. Altfel, nu are rost să îi încurci, fiindcă vei suferi și tu, vor suferi și ei. Doar dacă ai darul de a crea îi poți înțelege! În acest caz, fiecare va respecta spațiul celuilalt. Dacă vrei să faci parte din viața lor, trebuie să le lași libertate absolută pentru a crea. Asta este singura modalitate de a fi lângă ei!

 

 

 

Georgeta Istrate

Dialoguri - sentimentul de a fi special

Axya: 

    Mă întrebam zilele acestea, de ce oamenii nu mai iubesc simplitatea, de ce simt nevoia să complice lucrurile , de ce vor să arate că sunt mai buni, mai speciali decât alții. E o alergare după a fi Superman, Femeia fantastică sau orice altceva care iese din normalitate. Să fie vorba despre ego?

Giaxya: 

    Ego... ce chestie teribilă! Un balaur cu infinite capete...

    În momentul acesta îmi vine în minte un exemplu... public. Circulă pe youtube un filmuleț  în care actorul K  primește o medalie din partea unei secte din care face parte. Ar fi bine să analizezi acest clip.

   Când l-am văzut pentru prima dată, acum câțiva ani, am crezut că e o secvență de film, că nu e real.  Dacă nu ai timp, nu trebuie  să vezi tot filmul, nici măcar nu trebuie să înțelegi ce zice. Uită-te măcar un minut, să vezi cum subiectul evenimentului  nu mai poate  de mândrie datorită faptului că e medaliat. Analizează-i gesturile, privirea, mimica feței. Ai o fațetă a egoului  în toată splendoarea. K  salută ca în filmele de acțiune, cu muzica din filmele în care a jucat.  Să te uiți măcar  până îi pune medalia la gât.

Axya: 

   Și ce faci dacă viața îți coboară egoul pe fundul prăpastiei? Îmbătrânești, nu te mai caută nimeni, poate o boală, un accident, ai sentimentul că nu mai ești important , nu mai ai motivație. Este ceva care te salvează de o depresie care te poate ucide? Cum ieși de acolo?

Giaxya:

     Știi care este marea ironie? Când era tânăr, K a jucat în filmul unui mare regizor despre o sectă a bogaților.  O secvență îți atrage atenția și răspunde întrebării tale : când personajul principal  este depistat drept intrus în grup pentru că nu știe parola casei și i se cere să își dea jos masca... Mai știi când îți spuneam că apartenența la o sectă sau grup dă sentimentul unora că sunt speciali? Că sunt superiori altora? Că au ei acces la ceva select secret, că sunt aleși? Ei bine, egoul are nevoie de recunoaștere, de faimă , de bani. Doar atunci se simte validat. 

    Ce te salvează?! Un ego cât mai mic. Culmea este că un ego care se micșorează până la inexistență  dezvăluie o ființă măreață și adevărată. Însă niciun ego nu va vrea să moară de bunăvoie.  De asta este atât de greu să ajungi la fericirea neschimbătoare. Te identifici cu egoul și lupți cu tot ce te sau  îl  amenință. Iluzia egoului este tocmai acest sentiment de a fi special...

 

Dialoguri - magia haosului

Axya: 

   Zilele acestea, fără să-mi fi propus, m-am gândit la un subiect destul de delicat privitor  la credințe, religii, zei, demoni , probabil și stimulată de tot felul de emisiuni care  readuc în actualitate astfel de teme. Este un amalgam de idei care mai rău te zapăcesc decât să-ți clarifice un lucru. Ce părere ai?

Giaxya :

     Dacă vrei să afli ceva, poți face cercetare, altfel riști să îți imprimi tot felul de idei greșite. Să luăm un exemplu din Vechiul Testament. Israel a exterminat Canaan și și-a suprapus religia și cultura peste a ei. De fapt, dacă ne uităm bine, cred că Biblia ne arată originile culturii israelite. Și Yahweh apare pe lista de zei canaaneeni. Cercetătorii afirmă de asemenea că modul în care este reprezentată cultura și religia canaanită în Biblie, e întotdeauna NEGATIVĂ. Păi da, când nu ne place cineva, cum altfel? Și dacă făceau sacrificii, ce? Câte culturi de pe planetă nu făceau sacrificii zeilor la vremea aia? Înseamnă că toate sunt sataniste? Din păcate, azi asistăm la  o reînviere a magiei, combinată cu informații false, că unii sunt prea leneși să pună mâna pe o carte. Și se consideră speciali pentru că ei cică glorifică zeități antice, care sunt demoni. E foarte la modă acum luciferianismul (care nu e totuna cu satanismul, atenție). E o ramură a New-age care se tot dezvoltă și care se numește magia haosului. Practicanții aleg numai ce le place din orice credință, fără să aprofundeze acele religii cu lecturi serioase. E la modă să fii altfel, special, și dacă declari că ești luciferian, oau, lumea tremură, îți dai seama?

 Axya: 

Nu cumva ne complicăm existența uitându-ne în trecut? Ce căutăm, de fapt?

 

Giaxya: 

   Analizând această ”modă”, mi-am dat seama care  e ideea: universul dragă are destulă energie să te servească pe tine, care ai tot dreptul să ceri absolut ce vrei. În general, practicanții vor bani, desigur. Dar asta nu e nimic nou pentru epoca consumeristă și egoistă în care trăim. Mă rog, și cei care practică magia haosului ba se curăță cu lumină, ba fac pacte cu ceea ce ei numesc demoni (de fapt, dacă te documentezi mai mult, nu sunt). Și oricum, dacă ar veni adevărații demoni, ar face  pe ei de frică. Ce contează e să pari special să ai abonați, să ai aură de guru în magia haosului, să faci și să dregi... Totul se rezumă la bani. Asta căutăm , de fapt...

Cornelia Vîju - Interviuri cu scriitori dunăreni

 Alternative de drum

        Să poţi pătrunde în universul gândirii şi emoţiilor unui scriitor, nu este puţin lucru! Şi nici uşor. Căci oamenii nu-ţi deschid uşa sufletului decât dacă au încredere în tine. Cornelia Vîju a reuşit!

 

       Scriitoarea brăileană, Cornelia Vîju,  ne propune în cartea de faţă o temă incitantă: Interviuri cu scriitori dunăreni. (I-aş sugera aceleaşi întrebări pentru un articol pe care l-aş posta pe blogul meu). Parcurgând textul cărţii, îmi dau seama că autoarea  este şi un bun psiholog, căci întrebările ei şi răspunsurile pe care le-a obţinut pot constitui o adevărată terapie. Eu însămi am găsit răspunsuri... vindecătoare!

      Şi nu trece direct la întrebări, ci mai întâi face un portret al momentului în care i-a cunoscut pe fiecare dintre ei, stările ivite din interacţiunea cu aceştia. Sentimentele sunt diferite de la un interlocutor la altul, căci descrierile sunt în conformitate cu percepţia ei faţă de fiecare intervievat. Este o reală  plăcere să citeşti această carte, căci îţi permite să descoperi o lume diferită şi totuşi asemănătoare cu ce este în tine, cititorule. Deşi toate întrebările converg spre acelaşi punct, felul în care se ajunge acolo este oarecum diferit. Ca şi cum ai răsfoi paginile vieţii şi ai găsi alternative de drum. 

Atât de importantă este creativitatea!

   

    Una peste alta, subiectul m-a fascinat întotdeauna. Şi cum universul conlucrează cu noi, a creat momentul  într-un mod neaşteptat de frumos. Am vrut mereu să ştiu cum găseşte un creator starea necesară care-i permite să aducă în  lumină o operă, din orice domeniu ar fi ea. Cum ştii că ideea care ţi-a venit merită scoasă din nemărginire şi pusă pe scena lumii? Cândva, am cochetat şi eu cu ideea de a scrie. Am arătat creaţiile mele unui celebru critic literar, care mi-a fost şi profesor de limbă şi literatură română. Numele lui este Mircea Handoca. Printre multe alte observaţii, dumnealui mi-a spus ceva care, la momentul respectiv, m-a uimit. Sunt sigură că v-am făcut curioşi, pentru că un critic literar de talia profesorului meu nu se joacă de-a cuvintele: Când îţi vine inspiraţia şi se întâmplă să nu ai cu ce scrie, taie-te la mână şi scrie ideea aceea  cu sânge. Atât de importantă este creativitatea!

    Ce sau cine face ca unora să  li se deschidă fereastra creativităţii de timpuriu, altora pe la mijlocul vieţii, iar unii au acces când nici nu se aşteaptă, poate când s-au pensionat? 

Calitatea creației contează!

    Aflu din cartea Corneliei că Lucia Pătraşcu a scris primul volum cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsătorie, adică pe la 67 de ani: Cunună la nunta de aur. Pentru această scriitoare a fost începutul curgerii unui izvor literar, căci doamna a publicat până la această dată, adică în 12 ani, nu mai puţin de 24 (douăzeci şi patru) de cărţi! Darul scrisului a venit foarte târziu, neaşteptat şi nebănuit, spune Lucia.

    Pentru o fiinţă înzestrată cu talent, totul în jur este magic începând din copilărie. Perceperea imaginilor şi emoţiilor impresionează atât de mult sufletul, încât toate aceste trăiri rămân vii în fiinţă, până ce muzele emană către scriitor o energie, o idee care să le cuprindă într-un act artistic de excepţie. Lucia povesteşte atât de frumos în interviul Corneliei, că aproape vezi imaginile, simţi mirosul şi gustul pe care condeiul său le conturează: Străzile erau bombardate de sunetele de clopoţei ale bragagiilor şi limonagiilor, care-şi purtau marfa în spinare, gata să servească oricărui pofticios paharul răcoritor; ori câte un măr învelit în zahăr ars, nugale şi pasteluţe… Spre sfârşitul verii, căruţele cu fructe inundau strada şi glasul merarilor se lua la întrecere cu iaurgii nemulţumiţi că li se fură clientela

    Cum ştii că ai valoare ca scriitor? Iată ce spune Lucia: Cititorul de calitate te alege şi te culege, fără a se înşela. Nu contează unde te-ai născut, ci calitatea creaţiei.

 

 Personajul principal: Omul!

   Dumitru Anghel, al doilea interlocutor din cartea Corneliei Vîju, posesorul unui palmares impresionant spune că: Modelul meu de scriitor talentat şi de operă literară pe măsură a fost Ion Creangă şi  Amintirile  din copilărie, capodoperă a literaturii române şi că... succesul oricărui autor de literatură vine treptat şi sigur, doar din valoarea şi perenitatea operei sale literare.

    Tema preferată de Dumitru Anghel este una simplă şi complexă în acelaşi timp: Nu ştiu care ar fi putut fi muza inspiraţiei mele de autor de literatură, dar personajul principal rămâne Omul cu multiplele sale ipostaze(...). Am fost fascinat mereu de misterioasa semantică a cuvintelor din limba română, cea mai frumoasă şi mai expresivă formă de comunicare pe care o cunosc pe deplin. Surprinzător de puternic a fost marcat acest autor de muzică. Atât de profund, încât nu pot ignora cuvintele sale: Pasiunea mea constantă a fost literatura, dar muzica a fost mereu iubita mea de taină şi de bucurii nemăsurate!

 Viaţa se derulează cu o precizie matematică!

    Georgeta Muscă-Oană, o autoare îndrăgostită de eleganţă şi stil are o muză preferată: natura. Cornelia Vîju o descrie ca pe-o poezie: Ascultându-i cuvintele ai senzaţia că aduni stele dintr-un râu ce curge domol printre gânduri.

     Scrie poezie căci: Doar în poezie pot fi eu însămi. Arta, mai spune scriitoarea intervievată, indiferent de forma prin care se manifestă, este doza de hrană spirituală pe care ar trebui să o administrăm zilnic.

Succesul unui scriitor este precum un vârf de iceberg. În spatele unei creaţii literare sunt mii de clipe în care crâmpeie de idei sunt puse la distilat, sunt zeci de cuvinte nărăvaşe care au fost frământate în minte până ce s-au îmblânzit sub cravaşa armoniei cadenţelor dorite .

    Am descoperit la Georgeta Muscă-Oană şi un strop de dezvoltare personală: Cred cu tărie că mi-a fost dat să trăiesc într-un univers inteligent în care principiul cel mai relevant pentru conştientizarea importanţei fiinţării noastre este tocmai faptul că absolut totul se înregistrează în cea mai fină nanoparticulă din corpul nostru! Totul în viaţa noastră se derulează cu o precizie matematică! Nimic nu este întâmplător! Nici măcar acest interviu. Întâmplările sau fiinţele cu care ne intersectăm sunt doar piesele unui imens puzzle care are relevanţă în economia lui Dumnezeu.

” Viața mă ajută să scriu”

   Pentru Dan Bistricean, un autor pasionat în mod special de opera lui George Bacovia, muza  în poezie a fost şi este muzica! Că are o afinitate cu Bacovia se vede din răspunsurile sale, oarecum sobre. Chiar şi chipul lui Dan Bistricean este amprentat de tristeţe şi mister. Este o realizare să ai în cartea ta un interlocutor cu o astfel de complexitate. Răspunsurile sale sar de la simplu la profund. Unele te pun în dificultate, altele îţi desenează semnul mirării pe chip.

    Faptul că a debutat la 34 de ani, la Brăila, nu este ceva ieşit din comun. Surpriza însă este credinţa lui, conform căreia: Dacă nu veneam să trăiesc lângă Dunăre, nu cred că ieşeam vreodată cu versuri tipărite. Să fie, oare, locul cel care stârneşte creativitatea? Iată o temă... filozofică!

   Dan Bistricean vorbeşte atât de frumos şi de convingător despre Brăila încât, măcar pentru un moment, îţi vine să te urci în tren şi să porneşti într-acolo: Brăila este un mediu spiritual care instigă la creaţie. Oraşul acesta, atât de puţin iubit de edilii săi şi destul de înapoiat economic, este un fenomen, o pepinieră permanentă de valori care, realmente, te înfioară. Şi dacă ai cumva un talant al tău, Brăila te îndeamnă să-l înmulţeşti.

    El continuă, sigur pe sine: Toate cele patru cărţi ale mele, precum şi accederea în Uniunea Scriitorilor sunt legate de cei 16 ani de existenţă în oraşul lui Panait Istrati. O exprimare atât de simplă şi atât de tulburătoare! Cândva, eu însămi  am crezut că inspiraţia vine doar într-un anumit loc. Întâmplător sau nu, tot în Brăila am început şi eu să scriu. Deşi, logic ar fi, să poţi crea oriunde, căci izvorul creativităţii este în tine (?!). Răspunsul acesta chiar este o provocare, o enigmă care trebuie descifrată. Poate următoarea carte a Corneliei Vîju va aborda această temă.

    Interesant şi neaşteptat este răspunsul scriitorului privitor la succes: Succesul e la fel ca distincţia. Deşertăciune. Dacă se întâmplă totuşi să ajungi un scriitor bun, asta ţine în foarte mare măsură de talent. Sau de... talant, cum spuneam mai înainte. Iar talantul nu-i al tău, e primit în dar. Numai că Dumnezeu ne cere să-l sporim şi atunci începe să conteze mult efortul personal. Dar pentru acest efort îţi trebuie un răgaz, o perioadă de refugiu din lumea asta care începe să semene cu un ospiciu şi care caută parcă să te înghită.

    Ospiciu?! Incitant, de-a dreptul! Cu toată seriozitatea lui ajungi să-l iubeşti tocmai prin  exprimarea sa atât de...filozofică. Şi iată, cine este motorul talentului său: Viaţa mă ajută să scriu!

    O carte valoroasă în viziunea lui Dan Bistricean trebuie să fie o primejdie. Îl citează pe Cioran, dar ar fi interesant de dezvoltat această afirmaţie. Vrem să ştim în ce fel  cărţile lui au devenit primejdii?

    Mereu  am crezut că un artist, de ce natură ar fi el, trebuie să fie cumva protejat de treburile lumeşti, să nu-l împovărezi cu plata facturilor, schimbatul scutecelor sau mai ştiu eu ce treabă gospodarească ce-i ucide inspiraţia. Or, Bistricean îmi dă lumea peste cap. Spuneam că ucizi geniul unui creator dacă-l pui să facă astfel de treburi. Iată ce spune scriitorul: Mănânc şi apoi tai lemne sau mătur curtea ori fac altceva, muncă fizică, cumpărături. După care, până spre seară, îmi pregătesc lecţiile pentru a doua zi. Cu cei patru copii ai mei  nu fac lecţii, face soţia, îmi ajung cei 300 de spartani de la şcoală. Abia seara după ora zece mă întind, pun muzică, citesc. Dacă mă vizitează vreo idee, o scriu. O idee poate fi apoi un poem întreg. Sau nu. Cu puţin înainte de miezul nopţii adorm frânt. 

 

”Din cauza timpului am pierdut toate trenurile posibile!”

     Vasile Mandric... I-am spus Corneliei, după ce am citit cartea, că toţi interlocutorii mi-au plăcut, dar unul în mod deosebit. A încercat ea să ghicească, dar nu i-a reuşit. Acesta este Vasile Mandric! E extraordinar! Nici nu vreau să-i comentez răspunsurile. Sunt atât de vii şi de profunde, că orice aş adăuga eu, nu ar face decât să strice. Talentul şi numai talentul ar trebui să certifice valoarea unei opere literare şi meritele unui scriitor.

    Despre viaţa lui : Am fost şi sunt un nefericit, iar lucrul acesta n-aş vrea să molipsească pe nimeni. Când scrii ?! Numai atunci când vrei să fugi de o realitate perversă şi nu poţi scăpa de ea. Scrii când ai o bucurie ori o satisfacţie imensă. Scrii când te ia viitura necazurilor şi nu ai nicio scăpare sau mai ales când iubeşti fără speranţă. Scrii pentru iubirea de mamă, de neam, de patrie şi de Dumnezeu, dacă eşti credincios scrii… Scriu să-mi potolesc setea de frumos… doar numai aşa uit că sunt muritor şi asta mă face fericit.

    Fricile? Cea mai nenorocită este frica scrisului. Frica de care nu scapi până nu-ţi dai foc manuscriselor.

 Timpul?  Din cauza lui am pierdut toate trenurile posibile!

 Viitorul? Este o mare minciună pe care o aşteptăm nespus să devină adevăr! 

 

 ” Ce mi-a dăruit veșnicia, nu-mi poate lua un trecător!”

     Valentina Balaban este o autoare care îţi dă impresia de cuminţenia pământului.  Muza ei principală este chiar fiul. Crede că tot ce există are un rost şi este important. Autorul sufletului ei este nimeni altul decât Mihai Eminescu. Fără har, spune poeta, nu poţi avea un succes firesc, dar şi fără un efort susţinut, talentul nu-şi atinge scopul, menirea. Protecţia ei în faţa situaţiilor neprevăzute  este una care ar trebui să fie o temă de gândire pentru toţi. Ea spune că: Ce mi-a dăruit veşnicia, nu-mi poate lua un trecător!

 

 ”... e ca și cum aș ucide zborul”

     Sterian Vicol, un foarte bun povestitor, are dulceaţa vorbelor lui Ion Creangă: Eu, dormind după sobă, tupilam lampa ca ei să nu observe că-s încă treaz, iar ei stând în camera din faţă, soba fiind dublă, după ce adormeau, eu ridicam iar lumina lămpii şi continuam să citesc. Uneori adormeam cu lampa aprinsă, iar mama, care se mai trezea peste noapte, venea în camera mea şi o stingea. Hei, toate astea, s-au reunit, s-au conjugat în ceea ce, la urma urmei, reprezint eu astăzi. Mult... puţin... acesta e Sterian Vicol.

    Răspunsurile sale nu sunt telegrafice. Povesteşte, cu lux de amănunte, cu atâta patos, încât din ideile sale poţi fi inspirat să scrii romane. M-a impresionat în mod special acel secret al său conform căruia nu a tăiat niciodată o pasăre. Am întâlnit multe persoane care nu fac asta din varii motive. Însă Sterian Vicol are unul nemaipomenit care-mi înfioară instant corpul şi-mi  aminteşte cumva de Brâncuşi. Mă opreşte ceva, e ca şi cum aş ucide zborul. Este un motiv atât de nobil şi de frumos încât poţi ghici, instant, caracterul scriitorului şi crea  o afinitate specială cu el. 

 

 

În concluzie, cartea Corneliei Vîju trebuia să se întâmple! 

 

Georgeta Istrate 

Dialoguri despre suflet

 

 

Axya : 

Am avut o revelație în ceea ce privește sufletul... Ce poți să-mi spui despre suflet?

Giaxya :

      Sufletul... Nu m-am gândit. Știu doar definiția din dicționar. Însă,  recunosc , mi-au trecut des gânduri pasagere pe această temă. Însă nu am nimic limpede la momentul acesta. Acum, că mi-ai trezit curiozitatea, abia aștept să-mi povestești despre revelația pe care ai avut-o.

Subiectul mă preocupă și pe mine. Știu că fiecare persoană în funcție de nivelul de evoluție pe care se află, percepe diferit însă tot mă interesează. Ascult...

Axya :

      Noi, trăitorii pe această planetă, suntem supuși unor sentimente amestecate. Ei bine, eu, de-a lungul vieții, am avut parte de foarte multă suferință. Această suferință mi-a provocat sentimente nu tocmai plăcute. Au fost ca o otravă pentru suflet. Știi, noi spunem că suntem persoane bune, că intențiile noastre sunt nobile însă cu toate aceste gânduri, sufletul ne este întunecat. Cine este mai rău? Omul sau situația care-ți provoacă suferință? Ce rol au  sentimentele noastre ca răspuns la aceste provocări?

Giaxya:

        Exact. Cum percepem stimulii exteriori? Cum ne afectează existența? Cât de valabile sunt faptele noastre pentru suflet? Am auzit multe persoane spunând: eu sunt un om bun, uite cât bine am făcut! Apoi începe să înșire faptele pe care le crede bune. Unele sunt făcute de ochii lumii, oare cât contează aceste fapte bune în economia sufletului? 

Sau care fapte contează? Cum știm cum stăm ? 

     Am citit că tot ceea ce contează pentru lumea spirituală se măsoară în vibrații. Am probat asta. Un om simte aversiunea ta față de el chiar dacă îi spui cuvinte frumoase. Corpurile comunică și prin vibrații.

Cu ani în urmă l-am rugat pe Dumnezeu să-mi permită a-mi vedea sufletul. Nu am primit niciun răspuns. Sau poate a venit de mii de ori însă probabil, nu am fost pe lungimea de undă potrivită.

       Iar acum, am senzația că îmi văd sufletul. O întindere mare de pustiu, răni supurânde care ies din pământ, plante uscate, cer cenușiu și o stare depresivă. Doamne, nu sunt deloc flori, nu e deloc verdeață, nu este soare, nu este nicio apă curgătoare. Sufletul meu este un deșert? Și cum rămâne cu faptele mele pe care le credeam bune? Cum rămâne cu bunătatea de care credeam că sunt în stare? Astea de ce nu s-au transformat în izvoare, în iarbă și flori?

 - Tot ce contează este iubirea pe care ai generat-o de-a lungul timpului, mi-a spus vocea interioară. Iubirea adevărată, sinceră, curată. Dacă sufletul tău arată așa, iubirea pe care ai pus-o în faptele tale a fost prea puțină sau nu a fost curată, adică ai avut un interes ascuns. Acest fel de iubire nu se contorizează în economia sufletului ca fapte aducătoare de viață...
 

- Mai pot schimba ceva? Cum? 

      - Sigur că mai poți schimba ceva, ba chiar ai putea să-ți înflorești în așa măsură sufletul, încât simpla ta prezență să fie suficientă a declanșa bucuria în cei din jurul tău. Fă totul din iubire, cu iubire, pentru iubire. Dacă faci asta, gunoiul pe care l-ai văzut în sufletul tău va fi solul pe care vor crește trandafiri;deșertul care te-a înspăimântat atât de tare va fi albia unui râu iar cenușiul și tristețea care-ți întunecau sufletul până acum, vor fi cerul pe care va străluci soarele și vor cânta stelele. Viața pe pământ îți poate deveni rai sau iad, ea este ca un material din care poți modela tot ce vrei. Experimentează!!!

Giaxya :

-Impresionant! O temă de gândire majoră...