Expoziția "Specii de spații" (18) - Viviane Sassen

Titlul lucrării :


 ELVIS 


2006,  C- print pe aluminiu


     Lucrarea aparține artistei Viviane Sassen, născută în  anul 1972, în   Olanda, la Amsterdam. 


Emoții tulburătoare

           Nu cunosc detalii despre această fotografie, dar  în momentul în care m-am aflat în fața ei, am trecut prin niște emoții tulburătoare. Era un amestec de tristețe, curiozitate și mister.
 
          Un copil african, pe jumătate dezbrăcat, care mă priveşte dintr-o tristețe adâncă. Sau aşa  percep eu ochii băiatului...

    Fotografia este întunecată, nicio rază de soare nu răzbate în mod  evident prin ea. Lumina, aducătoare de iubire, lipseşte sau este prea puţină ca să atragă atenţia. Este doar atât cât să distingi lucrurile sau oamenii care ocupă spaţiul vizual.

     Te-ai gândi, probabil: ce bine poate să iasă din întuneric? Şi deodată simţi bătăile inimii unui suflet, care te priveşte trist şi curios din fotografie.  Este o victorie!

   ...este o victorie?

     Aproape că mi-a fost teamă să mă uit în ochii aceia. De ce mi-a fost teamă de o fotografie, nu știu.  Nu are logică. Probabil empatia m-ar fi aruncat direct în profunzimea tristeții ochilor lui Elvis. Și eu n-am avut curajul necesar...


 Dulce și amar

       Pe moment, m-am retras, știind prea bine gustul tristeții. Este amar și dulce în același timp.

          M-am apropiat din nou şi am privit îndelung fotografia. Eram curioasă şi confuză. Încercam să leg cumva floarea de ceva frumos, de un moment de fericire.  Floarea  este o gladiolă roșie, pe care Elvis o ține la subsuoara mâinii drepte. Însă, între degetele aceleiași mâini , are o țigară aprinsă...Roşul, flacăra, culoarea... 

    Pentru Elvis, probabil, este o stare de normalitate. Expresia chipului său pare să întrebe: ce te holbezi aşa la mine? Mă deranjezi...


        Câți ani o fi având Elvis? Cui intenționează să-i dăruiască floarea? Sau poate fotografia nu este un instantaneu...Doar autoarea are acest răspuns...

     O floare... Curios, frumuseţea  se naşte din întuneric şi îţi încântă simţurile...Singurul cuvânt care îţi vine în minte, în momentele în care distingi viaţă şi frumuseţe, este Speranţă.


       Însă misterul în care fumul de țigară învăluie spațiul, ascunzând o parte din peisaj, mă obsedează. Îmi vine să-l înlătur, dar sursa fumului stă arzând  sfidător între degetele copilului.

      Într-adevăr, Viviane Sassen reușește să inducă privitorului mai multe stări deodată. Lucrarea răscolește sufletul și pune mintea în mișcare...



 Descriere de specialitate


    "Între fotografia de artă și fotografia de modă, între Europa de Vest și Africa, practica fotografiei Vivianei Sassen este un teritoriu hibrid, în care se amestecă genuri, forme și simboluri, precum și etape din istoria mediului, prin interesul artistei pentru fotografia suprarealistă ori abstractă.



        Portret al unui copil sud - african, Elvis face parte din ciclul Flamboya, un eseu fotografic despre identitatea mascată, în care chipurile pe care aparatul de fotografiat le caută, dispar în ecran de fum, metamorfoze vegetale, ori în jocuri de umbre de lumini ".

Georgeta Istrate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La psiholog. De vorbă cu Florentina: Forța cuvintelor stă în emoția rostirii

  - Cât de importante sunt cuvintele? Care este puterea lor?   -   Cuvintele se formează în interiorul nostru. Limbajul este un rezult...