De la şolduri
dezvoltate la trupuri zvelte
În ceea ce
priveşte rolul magic al unor obiecte cucuteniene, acestea au foarte multe
modelări standard, canonul diferind de la o etapă a culturii la alta. S-a
pornit de la modelul precucutenian, femeia având şolduri dezvoltate, apoi s-a
ajuns la acele statuete schematice, cu trupul zvelt şi capul perforat. „Un
număr de statuete feminine, în special din eneolitic, înfăţişează un personaj
feminin zvelt, cu sânii mici. Prin comparaţie cu reprezentări similare din
Anatolia, s-a presupus existenţa unei ipostaze diferite a zeităţii , aceea de
„fecioară nubilă[1]”.Nu este
exclus ca, în unele culturi, această ipostază să fi devenit o zeitate de sine stătătoare , deoarece în
cultura Cucuteni ea apare asociată cu „Marea Mamă”, formând un cuplu”
(Beldiman, 2008, p. 48-49).
În faza A a
culturii Cucuteni avem multe statuete
feminine în poziţie şezândă, uneori stând chiar pe scaune sau tronuri miniaturale din lut. Majoritatea
pieselor sunt de mici dimensiuni, modelate din pastă fină. S-a spus despre
figurinele fragmentare găsite în gropi
că ar fi desacralizate, deoarece există posibilitatea ca obiectele să fi fost sparte intenţionat,
după încheierea unei ceremonii, în care aceste statuete ar fi servit drept
„recuzită”. S-au găsit şi statuete cucuteniene care provin din locuinţe, de
regulă din zona vetrei, a cuptoarelor sau a acelor altare cruciforme. „ În
unele locuinţe ale culturii Cucuteni au fost găsite altare de lut ars. Dintre
acestea, altarul de la Truşeşti , înalt de aproape 1 m şi lat de peste 1 m , reprezintă
în chip foarte stilizat (...) două figuri umane , simbolizând foarte probabil
perechea divină”. ( Dumitrescu, 1968, p. 86). Dar tot la fel de adevărat este
că multe statuete s-au descoperit în sanctuare, dispuse pe laviţe sau podiumuri
din pământ cruţat, alături de râşniţe sau vetre.
Când vine vorba
despre decorul statuetelor, părerile specialiştilor sunt împărţite. De exemplu,
Gheorghe Buţureanu crede că pot fi indicii de tatuaje. Alţii spun că aceste
decoruri duc cu gândul la mumiile egiptene, făcând referire la fâşiile în care
erau înfăşurate acestea. De asemenea, există păreri cum că decorurile ar indica
muşchii, ar scoate în relief detaliile anatomice dar ar putea fi la fel de bine
şi piese de vestimentaţie. „Săpăturile din siturile neo-eneolitice de pe
teritoriul actual al României au permis
recuperarea câtorva mii de statuete
antropomorfe. Cele mai multe sunt
feminine, puţine sunt masculine şi
restul androgine sau fără indicarea
clară a sexului. Dimensiunile variază de la câţiva centimetri până la adevărate statui , cum sunt cele din
sanctuarul de la Parţa, care ajung până la 1,80 m înălţime. Statuetele au fost
modelate în lut , sculptate în materii dure animale ( os, fragmente de cochilii
ale scoicii Spondyllus), litice
(marmură) sau decupate din tablă de cupru sau aur. De cele mai multe
ori, statuetele prezintă personaje izolate , care nu intrau în compoziţia unor
ansambluri sculpturale. Statuetele din neoliticul timpuriu , numeric reduse,
sunt , de cele mai multe ori , sumar modelate.
Atributele feminine sunt, însă, clar reprezentate (bazinul larg, şoldurile şi fesele ample,
marcarea triunghiului sexual şi uneori a sânilor )” (Beldiman, 2008, p. 49).
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu