Remember Mănăstirea Văcăreşti
O sesiune ştiinţifică,
desfăşurată în Aula Academiei Române, avea să aducă în prim plan, în prima zi
de noiembrie a anului 2012, amintiri sumbre ale sistematizării comuniste. Tema, mai mult decât dureroasă: „Un sfert de veac
de la distrugerea Mănăstirii Văcăreşti”, a readus în atenţie momentele de tensiune dinaintea distrugerii
monumentului şi tristeţea înfrângerii.
Evenimentul, organizat de Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual ale Academiei
Române, a strâns la un loc mari personalităţi academice din
cercetare şi învăţământ, nu numai martori ai tristului eveniment, ci şi
împotrivitori, într-un fel sau altul, ai acestei decizii. Aşadar, acad. Dan
Berindei, pr.dr. Florin Şerbănescu, dr. Traian Radu Negrei, arh. Emanuel
Alecsandru Papagheorghiu, prof. dr Radu Ciuceanu, acad. Dinu C. Giurescu, acad.
Răzvan Theodorescu; conf.univ.dr. Panait I. Panait, arh. Gheorghe Leahu, prof.
univ.dr.arh Sorin Vasilescu, prof.univ. Dan Mohanu, dr. Florin Rotaru şi Anca
Beatrice Todireanu au rememorat o dramă
pe care mulţi dintre noi nu o
ştiam.
Ctitoria domnitorilor Nicolae şi Constantin Mavrocordat
Înainte de a intra în amănunte cu privire la tema
dezbătută la Academia Română, consider
necesar un scurt istoric al Mănăstirii Văcăreşti.
Aşadar, ansamblul
străjuia poarta sudică a Bucureştiului,
ocupa o suprafaţă de 18.000 mp şi
era considerat cel mai important
monument de arhitectură al secolului XVIII, dar şi cel mai mare din sud-estul
Europei.
Construcţia edificiului începe
la 1716, în prima domnie a domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat, care i-a fost şi
ctitor, şi este finisată în anul 1722 ,
în timpul celei de-a doua domnii. Terenul pentru construcţie este o donaţie a
boierului român Constantin Văcărescu.
Mare iubitor de cultură, Nicolae Mavrocordat
înfiinţează la Văcăreşti o şcoală în limba greacă, o tipografie şi o bibliotecă
impresionantă cuprinzând 237 autori. După ce zideşte mănăstirea, domnitorul o înzestrează cu pământuri, prăvălii, mori,
case, cu scopul ca, din veniturile dobândite,
să-i hrănească pe cei flămânzi,
să-i primească pe străini, să-i îmbrace pe cei goi, să-i îngrijească pe
cei bolnavi... În practică însă, aproape tot venitul provenit din aceste uriaşe
averi, împreună cu obiectele de
valoare, pleacă spre locurile sfinte, deoarece
mănăstirea le este închinată chiar de
către ctitor.
În anul 1730, Nicolae Mavrocordat moare
de ciumă, fiind înmormântat în biserica pe care a construit-o. La conducerea Ţării
Româneşti vine fiul său, Constantin, care nu abandonează lucrarea tatălui. Acesta construieşte
paraclisul de pe latura estică a incintei şi o nouă curte.
Ca o cetăţuie…
În anul 1929, Alexandru
Fălcoianu spunea despre Mănăstirea
Văcăreşti că avea aspectul unei cetăţui
cu ziduri groase. La poartă, exista o clopotniţă
solidă cu balcon, asemeni unui turn de veghere.
Mijlocul curţii era dominat de o biserică maiestuoasă , cu hramul Sfintei
Treimi, prevăzută în interior cu stâlpi înalţi şi groşi, sculptaţi. Pereţii,
zugrăviţi cu sfinţi şi scene biblice,
păreau că deapănă povestea
credinţei. Culorile picturii erau într-o
excepţională armonie, odihnind ochiul privitorului plin de încântare. Uşa de la intrare avea un chenar fin
sculptat, susţinut de doi lei. În partea
de sus a uşii trona stema familiei
Mavrocordat, iar dedesubt se afla
pisania. Pridvorul bisericii,
pictat de asemenea cu scene biblice, era
susţinut de zece stâlpi cu capiteluri sculptate. La exterior, biserica era încinsă cu un brâu împletit, pe care
frunzele de dovleac, motiv tradiţional brâncovenesc, alternau cu perle înşirate.
Pe exterior, în dreptul altarului, se afla un cadran solar. Ferestrele, înconjurate cu chenare sculptate, aveau fiecare, în partea superioară, câte un
vultur.
În spatele
bisericii mari se afla un paraclis, din piatră şi marmură, pictat cu sfinţi,
scene biblice şi un tablou votiv impresionant înfăţişând familia ctitorilor. Pridvorul
paraclisului se sprijinea pe şase stâlpi, săpaţi în formă de solzi , cu
capiteluri, iar uşa de la intrare avea un chenar sculptat. Deasupra uşii se afla stema
Mavrocordaţilor – coroana, sabia şi buzduganul, bourul Moldovei şi Vulturul
Munteniei cu crucea în cioc. Paraclisul, după cum spunea şi pisania, fusese construit de Constantin Mavrocordat,
în anul 1736. Sub paraclis se afla o boltă mare, care servea de criptă
funerară. Acolo s-a găsit şi un gang subteran, construit probabil ca loc de
refugiu.
În spatele
curţii era palatul lui Vodă Nicolae Mavrocordat.(Fălcoianu, 1929, p.11-33).
Georgeta Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu