SMS - Ce-nseamnă?





ce-nseamnă duioșia și pacea din privire

de ce când ne-ntâlnim este o sărbătoare

și, Doamne, de ce mereu la regăsire

ne contopim ca două jumătăți de soare?

Georgeta 




SMS - La multi ani!






La mulți ani fericiți, dragostea mea,

Să-mi fii frumos și dulce viața toată,

Să te păstrezi curat la suflet și-aș mai vrea

Iubirea noastră să nu moară niciodată!



Georgeta





Notele astea dansează libere...






do, re, mi, fa , sol...
notele astea dansează libere
inimile lor roşii se ţin de mâini
glasurile lor cântă tristeţea
bucuria, paradisul, infernul.
picioarele lor, neastâmpărate,
bat podelele portativului

vin moaşele
să le moşească urmaşii
se nasc, se tot nasc, scot sunete
ca sufletele lor
uite, un fa diez îndrăgostit de un la minor
ah, cum se contopesc, cum se ridică
cum îşi fac declaraţii de dragoste!
re este gelos pe sol
fiindcă şi-a găsit altă pereche
tună şi fulgeră
ameninţă
prin spaţiile portativului
ca Zeus prin ceruri!


do, re, mi, fa ,sol...
se nasc copiii notelor venite din sfere
străbat  infinitul
cu degetele lor fine
cu viorile sufletelor lor
ca picăturile de ploaie
căzute pe asfalt: pic, pic, pic!
frunţile lor ajung până la cer
aducând îngerii pe pământ
picioarele lor dănţuitoare
pătrund în miezul pământului
să trezească diavolii somnoroşi
ah, iată!
inimile lor roşii de iubire
s-au unit într-una singură
şi nici nu mai ştiu
care e do, re mi, fa, sol…

Georgeta Istrate




Mănăstirea Zamfira

Loc de meditație și rugăciune


    Pe Valea Teleajenului , la mai puţin de 17 km de Vălenii de Munte , într-un decor plin de culoare, se află Mănăstirea Zamfira care adăposteşte 40 de fiinţe ce au în comun iubirea de Dumnezeu , acea iubire care te cuprinde în braţe şi te transformă, secându-ţi izvoarele  răutăţilor. Când am intrat pe poartă, mănăstirea era înveşmântată într-un potop de raze  ce-i confereau o frumuseţe aparte. Din straturile de flori viu colorate se ridica  o linişte înaltă ce străbătea azurul cerului fără pată. Măicuţele îmi păreau nişte albine care traversau aleile pietruite în grabă, fiecare la treaba ei. Chiliile, nişte  case ţărăneşti cu pridvoare din lemn şi arhitectură tradiţională acoperite cu tablă, văruite în alb şi împodobite cu muşcate la ferestre mă duceau cu gândul la casa bunicilor de la ţară. Aici, nimic nu este dur, nimic nu te agresează, poţi să meditezi în linişte, să-ţi încarci bateriile cu energia atât de benefică. Şi în mijlocul a toate se află biserica mare a mănăstirii, locul de unde porneşte invitaţia la rugăciune.

Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii


   


   Numele de Zamfira vine de la soţia unui negustor, om de încredere al lui Constantin Brâncoveanu care, împreună cu nora sa, ridică biserica mică  în anul 1743  cu hramul “Sfânta Treime”, pe terenul unei livezi proprii.” Un secol mai târziu, în 1855, Mitropolitul Nifon înalţă aproape de vechiul lăcaş  o nouă biserică , sfinţită la 8 septembrie 1857.Aceasta nu are pictură exterioară şi iese în evidenţă prin turla principală imensă pe care tronează o cruce. Hramurile sunt:”Înălţarea Domnului” şi “Sfântul Nifon.” Interiorul bisericii este un adevărat muzeu, iar pictura executată de Nicolae Grigorescu la vârsta de 18 ani, nu poate să nu-ţi provoace emoţii. Sfinţii poartă în fiecare detaliu o părticică din sufletul artistului şi transmit o picătură din  energia şi entuziasmul acelei vârste plină de speranţe. Catapeteasma sculptată în lemn de tei în stil baroc este pictată tot de Grigorescu. Spre bucuria maicilor  şi a vizitatorilor, pe una dintre icoanele Maicii Domnului se poate distinge semnătura artistului. 


     Fost metoc al mitropoliei, în trecut, lăcaşul suferă de pe urma unui incendiu, iar la cutremurul din noiembrie 1940, ajunge de-a dreptul în stare de dărăpănare. Sub atenta îndrumare a patriarhului Justinian, complexul mănăstiresc este refăcut, adăugându-se clopotniţa şi clădirea stăreţiei. Micul cimitir, unde-şi dorm somnul de veci preoţi şi măicuţe, cuprinde şi mormintele a 5 membri din familia lui Nicolae Iorga şi a renumitului profesor de muzică psaltică Popescu Ştefănache. Curtea interioară este acoperită cu un covor de gazon, chenare de flori şi zeci de brăduţi, toate întreţinute cu hărnicie de maicile de aici.

“Cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos?”


     Slujba se terminase însă oamenii zăbovesc în biserică. Unii stau îngenuncheaţi în rugăciune, iar cei mai tineri admiră frumuseţea icoanelor şi priceperea celui care le-a creat. Maica Fevronia stă retrasă pe un scaun urmărind cu privirea fiecare credincios intrat aici să caute linişte. Câte un pelerin se apropie, cerând explicaţii pentru una sau alta. Ea  zâmbeşte tot timpul.Te priveşte fix cu o linişte, pe care doar trăirea într-un astfel de loc şi comuniunea continuă cu Dumnezeu le pot da. Pentru ea, lumea din afară este prea încurcată, prea zgomotoasă şi nu crede că i s-ar potrivi. Vreau să aflu ce a determinat-o să aleagă calea mănăstirii şi mai ales dacă este fericită.  “Fiecare îşi caută fericirea pe care o doreşte sufletul său. Eu mi-am ales singură fericirea. Viaţa pe care o trăiesc este un dar al Lui Dumnezeu. Ei bine, eu am ales să îi închin Lui acest dar. Şi… cât crezi că valorează o viaţă fără Hristos? Cât de greu trebuie să fie pentru un om care nu-şi pune nădejdea odihnei şi fericirii în Dumnezeu! Priveşte în jur. Simte liniştea; simte adierea vântului ca o suflare uşoară a Domnului, ascultă slujba din biserică şi închide  ochii, simţi cum sufletul aleargă la pieptul lui Dumnezeu ca la un refugiu? Cunoşti tu o fericire mai mare ca aceasta?” 


     Doamne, câtă pasiune pune când vorbeşte! Mă întreb cum poate să încapă un suflet atât de mare într-o făptură atât de mică? Cum reuşesc nişte cuvinte atât de simple să transmită o asemenea încărcătură emoţională , o dorinţă de a nu mai pleca de aici? Şi dacă nu ar fi obligaţiile din lume sau fiinţele care au nevoie de tine , nimic nu te-ar împiedica să rămâi în acest loc, unde timpul are o altă conotaţie şi gesturile sunt atât de binevoitoare.O adevărată terapie naturală, o lume ideală , fără răutăţi care să otrăvească şi să ucidă sufletul…

Colecţia de artă bisericească


  Plină de bunăvoinţă, maica Fevronia ne conduce spre muzeul mănăstirii prezentându-ne fiecare detaliu şi răspunzând tuturor întrebărilor noastre. Colecţia de artă bisericească are valoare de patrimoniu ce cuprinde obiecte din secolul al XIX-lea şi numeroase icoane realizate de Grigorescu. Nu lipsesc costumele tradiţionale româneşti , o carpetă reprezentând carul cu boi ce poartă în el fete şi băieţi îmbrăcaţi în costume populare; lada de zestre; cărţi vechi printre care “Vieţile Sfinţilor” scrisă în litere chirilice  şi datată 1835; o cruce de campanie tridimensională, pictată tot de Grigorescu; păpuşi de epocă din porţelan; cădelniţe vechi; cruce de lemn sculptat îmbrăcată în filigram aurit; paftale; mobilier sculptat, căni de lut şi ştergare ţărăneşti; ouă încondeiate; lampadare şi icoane de argint…
   
    Afară soarele scălda în pace şi seninătate acest loc binecuvântat şi ne mângâia feţele cu razele lui blânde. Se lăsase o tăcere care voia să cuprindă în amintirea ce tocmai se năştea, cât mai multe detalii şi impresii , ca un depozit de linişte . Poate vom simți nevoia, din când în când, să retrăim  aceste sentimente dătătoare de forţă interioară.



       Georgeta Istrate


Se face dimineață...



    
    Voi fi mereu lângă tine, în cele mai fericite zile și în cele mai întunecate nopți. Când vei simți o briză ușoară pe obraz, să știi că este respirația mea...





Se face dimineață...

când se așterne pe lume a nopții umbră
iar mantia  de stele lumini de aur poartă,
din depărtări albastre, ia formă-un chip de zână
cu luna se-nvelește, e vie, însă ea pare moartă.  

se bate miezul nopții, iar fata  nemișcată
pe piatra de  smarald pare că-i  o statuie,
deodat-o umbră-n noapte se arată
s-așază lângă fată și mâna îi mângâie.

e caldă mâna lui, prea caldă, și  deodată
fata își smulge mâna rece, înfiorată,
ea se ridică, dă să fugă, dar hotărâtă umbra
o prinde și-i rostește numele într-una:

la tine am venit mânat de-o presimțire
și te-am găsit  pierdută-n dezamăgire,
batista mea tu ia-o, hai șterge lacrima
căci niciodată singură nu te vei mai afla!

se face dimineață pe lumea adormită
pe-o piatră nemișcați un el și-o ea se uită,
în ochii umeziți, setoși de dor de viață
și plâng de fericire, se face dimineață...


Georgeta Istrate

Un obiect din trecut este o enigmă care aşteaptă să fie dezlegată




Cum  din preistorie nu avem mărturii scrise, arheologia s-a dovedit un mod preţios de a descoperi civilizaţiile trecutului. Prin cercetările arheologice am putut afla informaţii importante despre populaţiile care au vieţuit pe teritoriul actual al României: cum trăiau, cum gândeau, ce preocupări aveau, zeii cărora se închinau, etc. Sub straturile de pământ există o lume dinamică, o lume vie, cu principii morale şi religioase proprii. Deşi nu sunt mărturii scrise, cele care vorbesc, în cazul acesta, sunt artefactele. Este adevărat, uneori avem mai multe ipoteze în legătură cu o descoperire, de aceea, în unele cazuri, nu putem vorbi de certitudini. Important este să se aleagă concluzia care se apropie cel mai mult de adevăr. Recunoaştem sau nu, acolo ne sunt rădăcinile. Unii au pus la îndoială faptul că ne tragem din daci şi romani, au venit cu nenumărate argumente, au vrut să ne scoată din istorie, dar aceste descoperiri străvechi atestă faptul că avem o continuitate pe aceste meleaguri. Cred că a fi arheolog este o meserie extrem de grea, dar fascinantă. Arheologia, în ciuda aparenţelor, nu este o meserie statică, descoperi mereu ceva nou, rămâi împietrit de uimire în faţa acelor obiecte şi te gândeşti că, poate, ai judecat greşit omul preistoric. Şi iată că, deodată, lumea aceea reînvie sub ochii tăi, inteligentă şi creatoare. Cum spuneam, nu este uşor să scormoneşti pământul în căutarea propriilor rădăcini, ca să afli mai multe despre poporul sau popoarele din care faci parte. Nu este suficient să găseşti nişte cioburi sau chiar obiecte întregi, nici măcar să simţi greutatea istoriei pe ele sau emoţia întoarcerii în timp, ci trebuie să-ţi dai seama de valoarea lor, să dispui de o inteligenţă aparte, să pui elementele ştiinţifice cap la cap, să compari, să datezi, să critici, să explici, să argumentezi cu dovezi. Fără cercetare, munca unui arheolog rămâne nesemnificativă. De aceea cred că arheologii sunt cei care ne pun în faţă o oglindă a trecutului, care arată viaţa în toată complexitatea ei. Nu ne rămâne decât să ne adăpăm de la acest izvor, să descoperim bucuriile şi tristeţile acelor oameni, cum au decis să trăiască, să putem fi plăcut surprinşi de nevoia lor intrinsecă de artă. Această creativitate a lor a ţâşnit până la noi, ca o pasăre cu aripile întinse peste mii de ani.  Ne deschide o fereastră spre  trecutul nostru, o parte obişnuită a vieţii de zi cu zi, dar şi o parte luminoasă, încărcată de simboluri şi semnificaţii, care arată credinţele şi visurile acelor oameni. În condiţiile în care nu avem izvoare scrise, arheologia capătă un rol covârşitor, care necesită multiple cunoştinţe şi folosirea unei tehnici complexe. Această ştiinţă a scos la lumină secole şi milenii de istorie, multă vreme ignorate de oameni. Din fericire, prin intermediul arheologiei avem o imagine a trecutului, un contact direct cu acesta. Căci, ce este mai emoţionant decât a atinge un obiect vechi de mii de ani? E ca şi cum ai atinge urmele trăitorilor acelor timpuri, e ca şi cum, printr-o simbioză ciudată, le-ai simţi energia, sufletul, gândurile. Un obiect din trecut este o enigmă care aşteaptă să fie dezlegată.
 Ceramica este pentru arheolog extrem de importantă, fiind artefactul pe baza căruia au fost definite grupele culturale cunoscute până în prezent precum şi ariile lor de răspândire. De asemenea, pe baza tipologiei ceramicii şi a evoluţiei ei în timp, au fost periodizate toate aceste culturi. 


Georgeta Istrate

Crâmpeie din jurnalul unei îndrăgostite - Cât de mult vor trăi cuvintele ei?




    În oraşul meu plouă. Şi eu te iubesc. Fiecare strop care mă atinge, e atingerea ta, e sărutul tău care îmi pătrunde fiinţa. Ploaia de acum  eşti tu, caldă şi aducătoare de viaţă. Te iubesc, dragostea mea. Mereu. Ca într-un prezent continuu.


   Soarele meu adorat îmi este protecţie, adăpost, viaţă. Mă voi învălui cu el şi nimic rău nu mă va atinge.

   Eşti atât de frumos şi de bun încât îngerii îşi rotesc  aripile în jurul tău.  Ei  te ocrotesc pentru mine,  în locul meu. Tu  eşti rugăciunea din inima mea, născută înainte de timpuri.O rugăciune transformată în iubire. Înţelegi ce-ţi spun, dragul meu?!

  Bună ziua, dragul meu, este o zi frumoasă ca sufletul tău, aş vrea s-o înrămez și să ţi-o fac cadou.

   Inima mea nu vrea să mai trăiască fără dragostea ta, inima mea vrea să-ţi spună că te-a aşteptat atât de mult încât era să moară de-atâta aşteptare. Dar ai venit la timp. Te iubesc!

   Bună ziua, iubire.Azi dimineaţă m-am trezit cu tine în gând şi asta m-a făcut extrem de fericită. Îmi este dor de tine ca niciodată. Te iubesc, prinţul meu.

  Iubitule, afară plouă. Sărut picurii de ploaie de pe buzele tale...


Georgeta Istrate

Dialoguri - Axya și Giaxya : despre magie

 Axya :  - Mi se pare doar mie sau,în ultima vreme,  au apărut mulți magicieni? Si nu mă refer la magia de circ.Ce părere ai despre asta ? V...