N-ai habar...

Cum cântă păsările-n crânguri,

Cum vântul şuieră-n copaci,

Te uiţi la ele cu-alte gânduri

Îţi trece viaţa şi tu taci!

Ce formă are luna, ştii?

Dar stelele pe cer, cum sunt?

În noaptea-nsingurării vii

Să le vorbeşti când ţi-e urât?

Şi-n liniştea din miez de noapte

Ai asculatat balada lumii?

Sau ai dormit, uitând de toate

Şi te-ai trezit când lătrau câinii?

Sau, cel puţin,  ai ascultat

În miez de vară, pe-nserat,

Vreun greieraş încet cântând

Şi te-ai trezit aplaudând?

Ai încercat măcar să vezi

În jurul tău ce e curat?

Ai încercat măcar să crezi

Că tot ce spun e-adevărat?

Pari că, acum, când îţi vorbesc,

Nu înţelegi. Şi e-n  zadar.

Tot ce întreb e nefiresc

De toate astea n-ai habar!

Georgeta Istrate

Gheorghe Puşcaşu, exemplu de modestie şi curaj

    În dimineaţa aceea răcoroasă, la poarta Laboratoarelor Remedia din Bucureşti, un bătrân de 92 de ani cere să vorbească taman cu directorul...

 

    Doreşte neapărat un gel de aloe vera pentru că, spune dumnealui: “ este antioxidant şi revitalizant, te menţine tânăr, curăţă cel mai bine colonul, este una dintre plantele medicinale cu cele mai eficiente proprietăţi curative…” Sunt uimită de cunoştinţele sale în materie de medicină alternativă . Bătrânul continuă, ca şi cum ar vrea să-mi dovedească faptul că, deşi corpul nu mai este tocmai bun de defilat pe scenele de prezentare a modei , raţiunea este într-o stare impecabilă.: “Te miră  cunoştinţele mele în materie de plante, nu-i aşa? Dacă-ţi spun că, la viaţa mea, am învins cancerul,  că acest medicament pe bază de aloe m-a ajutat post operator, mă crezi? Şi cât de uimită vei fi, dacă-ţi spun  că planta aceasta este menţionată chiar  în Biblie? Voi, ăştia mai tinerii, spuneţi că este o carte învechită. Ei bine, iată ce spune Ioan despre momentul coborârii  de pe  cruce: “trupul Mântuitorului a fost uns cu  un amestec de  smirnă şi aloe...”. Prin urmare, ei ştiau încă de pe atunci că aloe vera are un efect cicatrizant, la fel şi smirna, această răşină aromată, care, pe lângă efectele vindecătoare, miroase şi foarte frumos”.

    Oare ce meserie o fi avut bătrânul în tinereţe? Nu apucă să-mi răspundă, pentru că este chemat în fabrică.

   

    Scot din geantă memoriul care m-a adus aici,o mărturisire a  familiei Marinescu din Râmnicu Vâlcea, care îşi exprimă recunoştinţa pentru medicamentele naturiste primite în dar de la fabrică:  “ ne-aţi trimis o adevărată comoară de sănătate.Nici cinci pensii de ale noastre nu ar fi ajuns pentru a avea aceste excepţionale medicamente...”

“Spectacolul trebuie să continue”

  

    Intru în clădire. Întreb de directorul Gheorghe Puşcaşu, despre care se spune că pune mare preţ pe creativitate şi că  motto-ul care-i conduce viaţa este desprins dintr-un celebru cântec: “spectacolul trebuie să continue!” Foarte bine, căci şi mie îmi plac spectacolele. Şi artiştii ... chiar dacă stau  ascunşi într-o fabrică de medicamente!

    Îl găsesc pe director într-o şedinţă, explicând la tablă calităţile unui produs nou pentru copii: “ formula medicamentului conţine pe lângă calciu, magneziu şi B6,  colostru. Ei bine, colostrul este primul lapte, bogat în anticorpi şi protejează împotriva infecţiilor şi alergiilor...

    La capitolul Terapia durerii ne gândim să scoatem medicamente   specifice fiecărei afecţiuni, nu unul bun la toate! Te doare capul, facem medicament doar pentru cap!  În ce priveşte hepatoprotectorii, avem silimarina...” Directorul mă observă şi mi se adresează : “pentru mine, un medicament nou creat este echivalent cu bucuria încercată de un scriitor, atunci când scoate o carte nouă. Îmi place grozav mirosul de cerneală proaspătă de pe ambalaje!”

Nişte tineri formidabili

     

      După şedinţă, însuşi directorul îmi arată Fabrica de medicamente. Culoare spaţioase cu uşi pe ambele părţi, dincolo de care descoperi tot felul de utilaje. Îmi şi imaginez cum ar fi să lucrez într-o secţie, unde uruitul maşinilor nu mi-ar da voie să vorbesc.Cred că aş face abstracţie de zgomot şi m-aş refugia în liniştea din suflet. Doar o bătaie pe umăr sau încetarea bruscă a uruitului m-ar face să tresar.Până una alta, mă trezeşte din visare interlocutorul meu,care îmi explică despre apa şi  aerul  purificate, umiditate înregistrată de senzori speciali, despre sterilizare şi analize peste analize, pentru ca medicamentele şi suplimentele alimentare să fie la un nivel de calitate ridicat. Ajungem în laboratorul de cercetare. Într-o linişte deplină,  printre sticluţe şi eprubete, oamenii în halate albe creează. Prezenţa mea pare să îi intimideze, căci îi simt cum se retrag uşor din raza mea vizuală. Totuşi,  o tânără de 23 de ani, pe nume Angelica Marin,  salvează momentul (şi echipa)  mărturisindu-mi că meseria ei este aceea de chimist analist. Îmi mai spune că  este încântată de ceea ce face : “pentru mine, această muncă este o provocare. Mă implic total, mai ales că, de când mă ştiu, am fost pasionată de chimie. ”.Directorul adaugă cu un soi de mândrie: “când am dat anunţ la ziar, am preferat tineri fără experienţă. Am mizat pe faptul că sunt energici, au capacitatea de a învăţa în câteva luni  cât alţii într-o viaţă. Sunt nişte tineri formidabili!”

 Când lucrurile se mişcă prea încet

     Gheorghe Puşcaşu are ceea ce mulţi dintre noi nu avem: curaj. Deşi avea o viaţă confortabilă care stârnea invidii în jur, a renunţat la tot şi a luat-o de la zero. Iată-i povestea...

     În anul 1981 , după absolvirea Facultăţii de Finanţe este repartizat la o fabrică de medicamente din Bucureşti, unde-şi face stagiatura în cadrul mai multor departamente. La vârsta de 29 de ani este numit în funcţia de director comercial cu toate beneficiile aferente funcţiei, respectiv salariu mare, secretară şi maşină cu şofer . Oricine ar spune că este un om realizat şi că are chiar ce  nu îndrăznise să viseze.Cu toate acestea, în anul 1993 îşi dă demisia pentru că vrea să facă ceva de unul singur. El este un om al producţiei: “ lucrurile se mişcau prea încet. În plus, fabrica nu avea nicio orientare spre privatizare şi totul părea că stagnează. Efectiv, nu aveam perspective ».

   Mă gândesc că, din moment ce ritmul vieţii îţi este accelerat şi ideile noi îţi bântuie nopţile ca nişte musafiri sâcâitori, trebuie să faci ceva. În plus, dacă te-ai născut cu un ideal în sânge, trebuie să încerci să-l atingi.Pentru asta,  îţi trebuie îndrăzneală şi credinţă. Vorba unei regine:  «  dacă pământul spre care înaintezi nu există , Dumnezeu îl va crea special pentru a-ţi răsplăti  îndrăzneala ». Drumul cel nou este ales, iar în tolbă, în loc de bani, are un capital de  relaţii şi experienţă, iar sediul iniţial va fi într-un apartament cu două camere...

“Vor exista mereu oameni care te vor răni...”

   

      Cunoscut în lumea medicamentelor, Gheorghe Puşcaşu nu duce lipsă de credibilitate nici din partea furnizorilor, nici din cea a clienţilor.Problema intervine la capitolul export.Partenerii externi sunt  foarte exigenţi, iar el trebuie să facă faţă.  La început îi este greu, pentru că...el comandă, el execută! Pesimiştii şi bârfitorii comentează de pe margine: ce a fost şi ce-a ajuns ! De la un nivel de trai atât de ridicat, cu maşină la scară şi alte facilităţi, acum îşi duce singur corespondenţa, preia şi livrează marfa clienţilor, îşi face singur vama, etc.Toate aceste comentarii rostite sau nerostite nu-l descurajează pe Gheorghe Puşcaşu. Cuvintele lui Gabriel Garcia Marquez îi dau putere: “vor exista mereu oameni care te vor răni, dar tu păstrează-ţi încrederea şi ai mai multă grijă în cine o să ai încredere şi a doua oară”. Astfel, îşi urmează visul cu fidelitate, iar ţinta lui este fixată pe producţia la calitate superioară.  Consideră că economia unei ţări trebuie să se bazeze şi pe producţie, iar nevoile interne să fie prioritare. Îmi spune că reuşita poate fi atinsă cu răbdare, pricepere şi...entuziasm: « Anumite produse trebuie să le facem şi la noi ! Iar dacă faci producţie şi, în paralel, nu investeşti în cercetare , la un moment dat, te poţi bloca. Din punctul acela, drumul duce numai în jos ».

    Majoritatea medicamentelor sunt create din plante şi alte produse naturale, fără efecte adverse. Domnul Director Puşcaşu are întotdeauna în prim plan un produs nou, uneori unul pe care nu-l mai produce nimeni - piesa lui de rezistenţă !

    

  Georgeta Istrate

 

P.S. Chiar dacă Gheorghe Puşcaşu nu mai este directorul Laboratoarelor Remedia , am simţit nevoia să postez acest material. Pentru unii poate fi un model, iar exemplul său poate fi curajul de care au nevoie să înceapă o afacere. În orice caz, mi-a plăcut modestia şi exigenţa sa, felul său de a gândi şi de a se purta cu angajaţii.

Masajul cu miere

          Cu cât alimentaţia se depărtează mai mult de natural, cu atât lupta cu toxinele şi tot felul de impurităţi este mai aprigă. Dacă mai luăm în considerare şi medicamentele, fumatul sau mediul înconjurător, tabloul devine extrem de  ...colorat.  Una din metodele de detoxifiere a organismului este masajul special cu miere de albine. Deşi se aplică numai pe spate,  acţionează pe întregul organism . Tehnica presupune anumite mişcări prin care mâinile specialistului activează anumiţi centri nervoşi ce corespund unor organe interne.Această terapie deblochează sistemul limfatic, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, reduce durerile osteomusculare şi articulare, relaxează organismul,  favorizând astfel vindecarea fizică şi emoţională...

Scoate toxinele din corp

    După ce şi-a pus la punct mai multe tehnici de terapie complementară, Diana Rhea vede altfel oamenii. Poate să-şi dea seama după faţă, după privire şi mişcările trupului dacă reacţiile omului sunt cauzate de anumite afecţiuni. Recunoaşte că aici  intuiţia joacă un rol important.

   Cum lucrează ?! Înainte de a începe masajul, dacă pacientul este de acord, Diana pregăteşte terenul folosind tehnica  Reiki. Ridicarea vibraţiei  face ca  atmosfera să devină   mult mai propice tratamentului. Pentru o boală mai gravă,  asociază mai multe metode ( cum ar fi  teta healing, shiatsu, etc.)  sau chiar apelează la intervenţia altui medic, de exemplu un homeopat.  De ce miere?! Pentru că este  bogată în vitamine, minerale, enzime, proteine,  antioxidanţi , hrăneşte capilarele şi opreşte îmbătrânirea pielii, reface ţesuturile şi, foarte important,  nu are efecte secundare: “Masajul cu miere este un masaj special  al spatelui, care include efectele de vindecare ale mierii precum si beneficiile ingredientelor pe care aceasta  le conţine. Tratamentul este unul  pentru relaxarea întregului organism şi eliminarea rapidă  a toxinelor şi impurităţilor”.  Cu alte cuvinte, în timpul tratamentului se face un schimb de locuri, benefic pentru pacient : mierea intră în stratul adânc al pielii, scoate toxinele şi impurităţile la suprafaţa corpului, iar ea intră în locul acestora.  Pielea devine astfel catifelată, iar corpul se relaxează, redobândindu-şi forţele fizice şi psihice.      

Starea de apatie dispare

    

      Masajul cu miere nu este unul de frământare, tehnicile care se folosesc se caracterizează prin mişcări blânde, nu este  obositor şi nici dureros. În timp ce lucrează , Diana  îmi atrage atenţia asupra peliculei de culoare gri albicioasă care s-a format pe spatele pacientei :   “ este exact ce-ţi spuneam : mierea  lipeşte, absoarbe, trage toxinele din straturile profunde ale pielii, le ridică la suprafaţă şi iată cât de vizibil este  rezultatul!”  Spre finalul masajului  există totuşi un moment de disconfort, atunci când terapeuta curăţă mierea:  “  se simte pielea ca şi cum ai trage ceară pe ea”. La final,  faţa pacientei capătă  o culoare rozalie, privirea nu-i mai este stinsă, iar starea de apatie de dinaintea masajului,  dispare. O schimbare absolut spectaculoasă, care se realizase în mai puţin de o oră !  Abia coborâtă de pe patul de masaj, pacienta  ţine să precizeze:  “ îmi simt trupul cald, parcă pulsează, sunt relaxată total, articulaţiile nu mă mai dor, este extraordinar!”  Diana zâmbeşte fin , apoi explică faptul că starea ei se datorează tocmai eliminării acelor toxine care-i furau starea de bine , dar şi intensificării circulaţiei sangvine.

Stimulează drenajul limfatic

     

      Această terapie, originară din Tibet, este cunoscută la nivel extins, pentru că are efect rapid. După doar câteva şedinţe pielea devine ca de bebeluş.  În plus, masajul cu miere hidratează,  îndepărtează celulele moarte, hrăneşte pielea şi ţesuturile subiacente. Nu numai că este benefică pentru sistemul imunitar, dar acţionează asupra stratului adipos şi  îndepărtează celulita.  Substanţele biologice active, conţinute de miere, fortifică organismul, muşchii îşi recapătă tonusul, iar pielea elasticitatea.  Rezultatele sunt benefice pe termen lung.  În concluzie, proprietăţile mierii de albine sunt multiple: este un bun antiinflamator , antimicrobian,  stimulează circulaţia sanguină, iar când  “ porneşte  eliminarea toxinelor, acestea ies la suprafaţă oriunde s-ar afla ele în organism”.Metoda mai are o proprietate extraordinară, aceea că  deblochează şi stimulează drenajul limfatic la maxim. Cu alte cuvinte, înlocuieşte un drenaj limfatic dur, atenuează durerile  de orice natură ar fi ele – musculară, osteoarticulară, etc.

Cum poţi folosi mierea de albine acasă

 

     

      Mierea este unul dintre cele mai vechi trucuri  pentru  a întreţine frumuseţea, a prelungi tinereţea corpului şi a tenului. Un masaj uşor al pielii se poate face şi acasă. Se aplică miere pe piele şi se masează uşor până ce mierea devine lipicioasă, iar pielea catifelată. Când mişcările devin greoaie, se îndepărtează mierea cu puţină apă călduţă. După o zi obositoare de muncă, poţi adăuga în cada de baie 3-4 linguri de miere. Rezultatul va fi o relaxare totală şi o piele a corpului mătăsoasă. Dacă amesteci  o lingură de miere cu sucul de la o lămâie şi o lingură de apă călduţă,  obţii  o mască pentru păr. Rezultatul va fi o strălucire a firului de păr de invidiat. De asemenea, pentru tonifierea tenului, o lingură de miere amestecată cu un măr dat prin răzătoare pot să facă minuni. Aceleaşi rezultate le poţi obţine dacă adaugi câteva picături de miere în lapte şi masezi locul.

      Georgeta Istrate  

Diana Rhea – Terapeut acreditat in Focused Touch SHIATSU („The Shiatsu Clinic and School” — Iowa City, USA)

Centrul de Sanatate Medireflex, Bucuresti.

Pentru programari la Terapia  Focused Touch SHIATSU, puteti apela tel. +40 746 227 896.

Ce anotimp o mai fi şi ăsta?

  

   Fir-ar a naibii de treabă! E a  nu ştiu câta oară când dau cu mătura ! Şi gunoiul  se tot strânge! L-o fi aducând vântul? Azi m-am tot gândit: dacă aş fi ştiut că nu-i  uşor, aş fi evitat situaţia, nu ar mai fi ieşit aşa un spectacol. Voiam să fie linişte. Şi uite ce tărăboi!  Chiar aşa!  

    Nu ştiu de ce-ţi place să bravezi atâta. Nu ştiu de ce-ţi place să-mi povesteşti mereu despre iubirile tale trecute sau viitoare. Şi asta nu e tot. Astă seară, mi-ai povestit de o iubire care, de vreo doi ani încoace, este prezentă în viaţa ta. Doamne, cum de nu mi-am dat seama? Te-aş fi dezlegat mai demult, te-aş fi lăsat să trăieşti aventura. Ce pierdere!

    Ia te uită! Frunzele copacilor au căzut, dar pe ramuri sunt muguri. O fi toamnă, o fi iarnă, ce anotimp o mai fi şi ăsta?  Cimitir de frunze la picioare, primăvară pe crengi...Curios.  Dar ştiu că anotimpul ăsta are nerv, are foc şi muzică în seva scânteii din adâncuri. Să rup un muguraş, să văd cum reacţionează anotimpul ăsta, care nu aduce nici a iarnă, nici a toamnă, a vară nici atât, poate puţin a primăvară???...

    Poate nici nu te interesează subiectul, poate vrei doar să mă necăjeşti, poate vrei să vezi cum reacţionez. Nu ştiu cum o faci, dar o faci!...Într-un fel care mă calcă pe nervi. Aici nu e vorba de gelozie, ci de demnitate şi respect. Poate vrei să-mi arăţi ce mare cuceritor eşti? Cu mine, nu poţi obţine pe tema asta decât dispreţ şi îndepărtare de tine. Asta vrei?

    Ia să iau o sapă să scormonesc pământul... Nu! Mai bine folosesc mâinile. Dacă dau de mormântul vreunei frunze , să nu-i strivesc cadavrul...Ce-i asta? Un indiciu? Nu...nimic. S-o iau de la capăt. Ah! Am făcut febră la mâini. De ce-mi curg lacrimile? Al cui este glasul care-mi răsună în cimitirul inimii? Ce naiba spune?!  

   “Am vrut sa mă cuibaresc la pieptul tău ca altădată, dar mâinile au aruncat perna care te întruchipa. Te-am căutat în imaginaţie, iar când am vrut sa alerg în braţele tale, ceva m-a oprit; când te-ai apropiat să mă mângâi, ţi-am respins mâna; ai vrut să mă priveşti în ochi, dar în lumina lor era o altă femeie ; am fugit, pentru că nu am fost în stare să mă recunosc. Am încercat apoi să te strig,  sperând că totuşi există un gram de autenticitate în tine, dar singurul răspuns pe care l-am primit a fost un ecou palid, o caricatură a cuvintelor : te iubesc! Am încercat să te caut în inima mea, dar acolo trandafirii roşii se transformaseră în cenuşă. Un adevărat cimitir...Trandafirii stăteau ca nişte stafii triste şi mă întrebau cât mai trebuie să aştepte până ce furtuna îi va împrăştia... Spuneau că nu mai vor să suporte o existenţă atât de “cenuşie”.Că, de când culoarea şi parfumul le-au fost luate, viaţa li se pare o tortură.

  Am încercat totuşi să-i readuc la viaţă, dar singurul instrument pe care-l mai aveam era Raţiunea.Tot ce a putut face a fost să declanşeze furtuna. Din aer,  firicelele de cenuşă îmi făceau cu mâna în semn de adio.O lacrimă strălucea pe obrazul meu. Am atins-o. Era fierbinte , atât de fierbinte încât mi-a ars degetele.

   M-am întors în inimă. Totul era un deşert, dunele formaseră munţi înalţi. Undeva, am zărit totuşi nişte ziduri. Era o cetate care adăpostea un suflet.Zidurile ei deveniseră atât de groase încât nici Iosua cu trâmbiţele lui nu le-ar fi putut dărâma. De ce? Căutam răspunsul . Dintr-o dată, mi-a ieşit în cale un înţelept. Îmi citise gândurile, îmi simţise amărăciunea şi mi-a vorbit, privindu-mă în ochi: “Este adevărat, nici Iosua cu trâmbiţele lui, cu strigătele lui, cu mersul cadenţat şi disperarea lui nu va clinti aceste ziduri. De data aceasta îi lipseşte ceva esenţial : Dumnezeu, care pentru Iosua se traduce în Iubire. Aceasta s-a întors în locurile cereşti , alungată de dispreţul cuvintelor. Zadarnic o cauţi, ea nu se va mai întoarce niciodată, pentru că a fost rănită de moarte...”

     Fir-ar a naibii! Treburile s-au complicat. Vântul ăsta îmi încurcă mereu lucrurile. Uite! Mi-a împrăştiat frunzele pe care le măturasem cu atâta grijă. Mi-a adus şi mormane de cenuşă. Ah, aerul miroase a ecou de trandafiri. Ce caut eu aici!? 

   A, trebuie s-o iau de la capăt. Iar o să fac febră la mâini...

 Georgeta Istrate

Regresia temporală, metodă de vindecare a cauzei

    În această viaţă,  Daniela Robu  primeşte agresiuni inexplicabile din partea unor bărbaţi. A apelat la regresia temporală pentru a afla cauza...

 

     Încă din copilărie, Daniela vorbea cu Dumnezeu, ca şi cum  l-ar fi cunoscut dintotdeauna : « Despre unele lucruri ştiam că există, nu aveam nevoie de dovezi. De exemplu, niciodată nu mi-a fost frică de moarte, ştiam că aceasta este doar o trecere într-o altă dimensiune, unde-mi voi continua viaţa şi evoluţia ».

    Daniela este sigură că ,în ultimele şapte vieţi, a fost  bărbat şi, pentru că a acumulat prea  multă energie masculină, în viaţa aceasta a trebuit să se nască femeie. Pe la 14  ani, când a început corpul să se transforme, a avut un şoc, căci se crezuse băiat : “ mă priveam în oglindă şi aveam o senzaţie ciudată, o dorinţă de a pleca de pe pământ. Aşteptam pe cineva să vină să mă ia ”.

 Echilibrarea karmei

    

     Cu ajutorul unui psiholog din Olanda, Daniela a făcut o regresie temporală, care a scos la iveală un eveniment important, generator de karmă: “în acea viaţă eram bărbat  cu suflet de femeie, un fel de androgin. Se întâmpla undeva în ţările arabe, căci mă vedeam  mergând pe nisip. Aveam vreo 30 de ani şi eram un  lider spiritual înzestrat cu compasiune divină, pe care o foloseam să mediez conflictele dintre bărbaţii şi femeile din comunitatea în care trăiam. În timpurile acelea, bărbaţii erau foarte agresivi, chiar barbari, îşi supuneau femeile şi copiii la muncile cele mai grele, tratându-i ca pe nişte sclavi. Se pare că mie îmi displăcea profund atitudinea lor şi, când am luat apărarea femeilor, m-am văzut lovit cu pietre”.

    Se pare că momentul acela este cauza pentru care Daniela atrage agresivitatea unor personaje din ziua de azi. Readusă în situaţia de atunci  prin regresie, scena arată personajul la pământ, înconjurat de femeile comunităţii respective, pe ale căror feţe se vede tristeţea. La un moment dat, câţiva bărbaţi se apropie  să vadă dacă mai trăieşte. Psihologul îi cere să identifice bărbatul care a aruncat primul cu piatra. Apoi, îi spune să facă întocmai cum a făcut el. Pacienta refuză. Psihologul insistă:  “ca să te vindeci, trebuie să iei piatra şi să faci exact gestul pe care l-a făcut el!!! Nu înţelegi că se cere o echilibrare a karmei, că gestul acesta te eliberează de suferinţa din prezent?”, i-a spus psihologul. “ Am luat piatra şi am oferit-o agresorului ca pe un cadou. În realitate, simţeam durerile loviturilor atât de acut, încât aşteptam să mă lovească încă o dată şi să termin cu viaţa”.

     Avatarul Danielei nu a murit în ziua conflictului, ci la o vârstă înaintată. Dar fiinţa din prezent a  putut să vadă momentul cu ajutorul regresiei : trupul său stătea sprijinit de o stâncă, apoi sufletul a ieşit ca un abur şi s-a pierdut în înălţimi. Dar personajele, locul şi cearta au rămas prinse în labirintul timpului, aşteptând momentul vindecării.  Daniela este convinsă că aceasta este explicaţia pentru care atrage în viaţa prezentă agresiuni de la bărbaţi, posibil aceiaşi de atunci.

     

   Toată această poveste a stârnit în mine un fel de revoltă:  legea talionului din Vechiul Testament nu fusese anulată de legea iubirii propovăduită de Iisus!? Vă las pe voi să răspundeţi la întrebarea aceasta!

     Georgeta Istrate

Nici n-am simţit...

Te lăudai atunci, cândva,

Că fericirea mi-o poţi da,

Şi te credeam, păi, cum să nu?

Eu - o naivă, tu...tot tu!

Tu - demagog, eu – amatoare,

Căci  fericirea-i pentru tine

Doar şoapte, mângâieri şi desmierdare

Să fii iubit, să nu iubeşti pe nimeni!

Viclean ca un păianjen tu ţeseai

Năvoade lipicioase  şi străine,

Zâmbind în colţul gurii mă-mbiai

În plasa pregătită pentru mine

Ca musca îmbătată de amor,

M-am aruncat, căci este omenesc,

Vrând fericirea totuşi s-o găsesc

Nici n-am simţit că mor încetişor.

Georgeta Istrate

Ţaţa Floarea şi diavoliţa

    

       În sătucul ei din Moldova, ţaţa Floarea este considerată  o femeie cumsecade.Viaţa ei se  derulează banal, cu bune şi rele. La vârsta de şaizeci şi nouă de ani  este încă puternică şi,  chiar dacă este văduvă, nu se plânge de greutăţi. Sprijinul cel mai mare îl constituie credinţa în Dumnezeu . Afirmă că are multe păcate , dar cine nu are? Ea ştie că există un Mântuitor care,  în momentul plecării din lumea aceasta, va veni şi-i  va lua sufletul. Mai ştie că o va duce cu Dânsul în Rai, pentru că multele păcate pe care le-a săvârşit  vor fi iertate. Altfel, la ce ar mai fi bun un Mântuitor?

Batista din pădure

      Este sâmbătă. Trebuie să meargă la pădure să aducă lemne pentru  săptămâna viitoare. Dacă nu e foc,  nu se face nici mâncarea!  Pădurea se află la doar  la  un kilometru de casa bătrânei. Nu-i este greu, doar face asta de-o viaţă! Doar că  ziua aceasta de sâmbătă are să-i aducă o mare surpriză, care o va pune în faţa unei alegeri ce-i va schimba viaţa. Nu că ţaţa Floarea ar avea nevoie de vreo schimbare! Este fericită cu viaţa constantă pe care o duce de zeci de ani, fericită cu gândurile şi treburile ei de pe lângă casă.

După cum bine ştiţi, acolo unde-i prea  multă mulţumire îşi  bagă dracul coada să  pună la încercare credinţa oamenilor. Apoi, dacă au căzut testul , să meargă împieliţatul în faţa tronului Lui Dumnezeu cu pâra. Şi împieliţatul nu se odihneşte niciodată, stă la pândă după colţ şi-ţi ţine calea. Aşa s-a întâmplat şi cu biata ţaţa Floarea. Când să iasă cu sarcina de lemne din pădure,  ceva  în iarbă îi atrage atenţia. Curioasă, lasă  greutatea din mâini şi ridică obiectul care, culmea ,străluceste de-i ia ochii. O bucată de pânză, cât o batistă, brodată în fir de aur. Se miră ţaţa Floarea: “sunt  bătrână ,dar asemenea frumuseţi numai pe la curţile  împărăteşti trebuie să existe!”

  Apoi,  bâiguie ceva ca pentru sine: “o  fi pierdut-o vreo cuconiţă  când o fi venit să se întâlnească cu iubitul!” O explicaţie plauzibilă, numai că este departe de adevăr. Ţaţa Floarea, de altfel femeie cinstită, se gândeşte că, dacă lasă batista unde a găsit-o, ar putea să fie distrusă de ploi şi vânt, iar dacă o ia, nu face rău nimănui. Oricum, dacă va auzi pe cineva plângându-se de pierderea ei, i-o va da. Prin urmare, ţaţa Floarea pune batista în buzunarul şorţului, îşi ia legătura de lemne , apoi porneşte spre casă.  Aici, lasă lemnele în curte ,intră în casă şi aşază  batista pe lada în care-şi ţine lucrurile pentru moarte.  Nu stă mult să contemple obiectul minunat; este obligată să iasă din curte, fiindcă orătăniile încep să facă gălăgie :porcul guiţă, caprele behăie, pisica miorlăie, câinele latră... …parcă le apucă pe toate deodată! Ţaţa, deşi îşi iubeşte animalele şi se simte bine în mijlocul lor , ocărăşte de zor:

   -Fir-aţi ale naibii de orătănii,  mi-aţi mâncat sufletul din mine!…Aveti niţică răbdare, că n-am o sută de mâini!

 Nici nu ştia bătrâna că aceste vorbe or să i se îndeplinească mai repede decât crede ...

O fiinţă stranie

     Spre seară , dupa ce ţaţa Floarea îşi termină treburile prin ogradă, intră în casă. Deodată tresare,  de parcă ar avea o vedenie, îşi face cruce şi rămâne mută.  Pe lada pe care lăsase batista minunată, ochii ei văd o fiinţă stranie care-i zâmbeşte şăgalnic. Este o fetişcană  a naibii de frumoasă,  cu părul negru şi ochi scânteietori ca luciul mării,  mângâiat de razele soarelui de amiază. I se pare că fata are ceva drăcesc în ea, iar ochii aceia misterioşi  par că nu sunt  din astă lume. Scânteierea lor o loveşte pe ţaţa Floarea direct în inimă. Ah! drăcoaica asta are nişte ochi care parcă ar vrea să mă subjuge ! gândeşte bătrâna.

     -Ptiu drace, ce m-ai speriat!, zice femeia,  albă ca varul .Tu a cui mai eşti, că zău,  nu  te-am văzut prin locurile astea …Da…cum…cum ai intrat în casa mea fără să te observ ?

   -Tu m-ai adus!, răspunde fata,  privind-o drept în ochi.

   -Ei, bată-te norocul de fată, oi fi venit dupa batistă. Ma gândii eu ca o fi a unei domniţe...

   -Nu, n-am venit dupa batistă. Eu sunt batista!

   -Ceeee?!  Ce minciuni mai sunt şi astea, fato?…Cum să apară  o fată dintr-o batistă? Oi fi eu bătrână, da’ n-am căpiat de tot!

   Ochii fetei îi taie vorbele.  Poate că îi transmit mesajul şi telepatic, deoarece bătrâna se dă bătută, pare că îşi dă seama că e adevărat.

   -Bine, bine, şi ce cauţi în casa mea?

   -Ai uitat ca tu m-ai adus? Ţi-a  plăcut batista şi ai pus-o în buzunar...

 

O propunere indecentă

   -Şi ce vrei, maică? Eu sunt săracă, vai de mama mea, nu cred ca aş mai putea hrăni un suflet. În plus , n-am bani să-ţi cumpar ţoale ca alea de pe tine. Oi fi vreo fată de rege...Vai de sufletul meu, du-te la casa ta, copilă!

   -N-am nevoie de nimic. Dar, fiindcă m-ai  adus  acasă la tine,  am să-ţi propun un târg: eu mă învoiesc a te sluji pe lumea asta, iar drept rasplată îmi dai sufletul după  ce  mori.

   -Piei din faţa mea, diavole! Auzi, soro, nu vrea decât sufletul meu!, strigă  baba mâniată.

Fata continuă să-i spună ce beneficii ar avea, dacă ar primi-o în slujba sa:

   -Pot să te întineresc, să te fac bogată şi, dacă vrei, vei fi cea mai frumoasă femeie de prin locurile astea. Toţi bărbaţii vor fi înnebuniţi după tine.  Mai gândeşte-te! Poţi să ai lumea la picioarele tale…

      -Ce,  eşti nebună? Cum să-mi vând sufletul? Ceri prea mult, mai  bine fă-te iar batistă! Am să te duc de unde te-am luat…

   -O să-ţi pară rău!, zice fata. Apoi, ca prin minune, dispare.

    Pe lada babei stă acum batista  brodată în fir de aur.  Femeia se uită uluită, are impresia că visează. Se închină de câteva ori ca să alunge răul, apoi începe să privească batista cu atenţie. Mâna începe să-i tremure , fiindcă-şi dă seama că fata cu care vorbise fusese de fapt o diavoliţă. Atunci, un gând îi încolţeşte în minte, pe care-l pune imediat în aplicare : într-o fracţiune de secundă, aruncă batista cea frumoasă în foc. Flăcările scot sunete ciudate, se aude un plânset sfâşietor ca de copil, dar şi un urlet ameninţător care parcă vine din fundul iadului.

Declinul

     

    Zilele trec  din ce în ce mai greu pentru ţaţa Floarea. Începe să  aibă coşmaruri, i se pare că vede umbre la tot pasul, iar  plânsetul acela sfâşietor îi  acaparează mintea clipă de clipă. Pământul devine blestemat, căci oricât l-ar lucra şi oricâte seminţe ar semăna pe el, nu mai vrea să rodească. Animalele îi mor pe rând,  iar trupul său seamănă din ce în ce mai mult cu o umbră chinuită. Numai ea ştie ce i se întamplă. Este  conştientă că, dacă n-ar fi aruncat batista în foc,  nu i s-ar fi întâmplat atâtea  nenorociri. De teamă să  nu fie considerată nebună, nu povesteşte nimănui cauza nenorocirii sale. Ştie că oamenii nu pot crede astfel de lucruri; nici ea n-ar fi crezut dacă cineva i-ar fi povestit o astfel de grozăvie.  

“Poate aş fi trăit mai bine”

     Într-o zi, îşi dă seama că picioarele nu o mai ţin deloc. Cade în curtea casei sale, pe pământul blestemat de lumea întunericului. Prietena ei, Safta, o găseşte în curte,  gemând neputincioasă. O duce în casă, o îngrijeşte  ca pe o soră.  Când starea Floarei se înrăutăţeşte, Safta cheamă preotul să o spovedească. După plecarea acestuia, aflată pe patul de moarte, ţaţa Floarea îi povesteşte Saftei toata întâmplarea :

   -Stii tu,Safto, acum câtva timp, când mergeam în pădure după lemne, am găsit o batistă ţesută cu fir de aur. Când am adus-o acasă, batista s-a transformat într-o fată frumoasă , ca o prinţesă. În realitate, era o diavoliţă, care mi-a propus un târg: să-mi dea tot ce vreau  pe lumea asta, iar eu , în schimb, să-i dau sufletul. Deşi ştiu bine de unde-mi venea oferta, acum îmi pare rău că nu am acceptat. Poate aş fi trăit mai bine…

    Pe  neaşteptate cuvintele  i se frâng. Deschide gura, din care iese un abur alb , care se ridică  spre tavan. Safta aprinde o lumânare  şi pleacă să anunţe vecinii. Ea povesteşte acestora despre delirul  din ultimele clipe ale defunctei…Săraca de ea, începuse să spună lucruri de pe lumea ailaltă!...

    Georgeta Istrate